Posts Tagged ‘libertate’

MAI VREA CINEVA LIBERTATE?

    Una din cele mai cunoscute “ziceri” ale lui Richard Dawkins, celebrul ateu din Marea Britanie, care încearcă să-i convingă pe toţi să îşi piardă şi ultima urmă de credinţă, dacă o mai au, este următoarea: “Sîntem cu toţii la cheremul ADN-ului nostru.” Cu alte cuvinte, trupul este cel care ne determină să facem o alegere ori alta. Sau: nu avem libertate de alegere, ci sîntem simple maşini programate să funcţioneze într-un anumit fel.

Cei care îl combat încearcă să-i demonstreze că nu spune adevărul. Însă el şi cei ca el spun adevărul. Au simţit lucrul acesta pe propria lor piele, de nenumărate ori. Cum poţi să le zici că nu au dreptate şi să-i convingi de lucrul acesta, cînd ei de fapt au dreptate!…

Iată care este dreptatea lui Dawkins: Citește în continuare

A TRECUT VREMEA PATRIOTISMULUI?

Citim astăzi vechi poezii de dragoste înflăcărate sau articole de odinioară despre patriotism şi rîdem de ele. Ne comportăm ca şi cum asemenea lucruri sînt desuete, nerealiste, ridicole, mai ales acum, că Europa ne priveşte.

Acest lucru ni se trage mai ales din faptul că asemenea manifestări au fost ridiculizate, batjocorite sistematic de post-cultura globalistă care ni s-a servit forţat după Revoluţie. Dacă pe vremea comuniştilor, se realizau filme care glorificau frumuseţea vremurilor de odinioară, măreţia luptelor pentru neatîrnare, dreptatea Citește în continuare

RISCUL LIBERTĂŢII

prodigal-son1 Cu vreun an-doi în urmă, asistam la următoarea scenă: Eram la o mănăstire, în biserică, în timpul unei slujbe. Dinaintea mea se afla o familie ortodoxă: tata, mama şi un copil. Se vedea că sînt evlavioşi după hainele pe care le purtau: el îmbrăcat în negru, cu barbă, iar ea cu fustă pînă la pămînt şi cu batic, care în mod evident nu urma să fie dat jos de pe cap atunci cînd femeia avea să iasă din biserică. Copilul era atît de mic, încît nu i se putea cere să stea atent la slujbă. Cineva tocmai îi dăruise o jucărie colorată, iar el stătea în funduleţ şi se juca în legea lui. Însă dintr-odată, apăsînd pe vreun buton, jucăria a început să cînte în biserică. Furios, tatăl i-a smuls atunci jucăria din mînuţe şi a început să ţipe (tot în biserică): “Asta e de la diavolu’! Să nu mai văd niciodată că te joci cu aşa ceva!” După care, foarte mînios, s-a dus şi a aruncat jucăria la gunoi.

De asemenea, am auzit de ale două cazuri asemănătoare: Citește în continuare