Posts Tagged ‘cunoastere’

CĂLĂTORIND CU DUMNEZEU

Un om visă odată că se afla alături de Dumnezeu, Care  îi spunea tot felul de lucruri. Se simţea minunat, ca niciodată în viaţa lui. Nu îi mai era frică de nimic şi nu îl mai tulbura niciun gînd. Inima îi era, însă, plină de milă faţă de lume şi de suferinţele ei. Îşi dorea să poată să-i ajute pe toţi oamenii, sau măcar să-i aline.

„– Doamne, oare nu este bine ca oamenii să folosească minunile ştiinţei ca să-şi ajute semenii?”, întrebă el dintr-odată. „Mă gîndesc la medicină, dar mai ales la psihologie, la psihiatrie şi nu numai. Realizările umane sînt uimitoare. Am descoperit atîtea, am reuşit să stăpînim atomul. Am ajuns chiar pe Lună… Ba şi pe Marte. Nimic nu îi stă omului în cale să descopere tot mai multe şi să folosească ceea ce ştie spre binele semenilor.”

Atunci, dintr-odată, în timp ce vorbeau, omul se pomeni împreună cu Dumnezeu într-un loc pustiu şi cu totul necunoscut. Roti  iute privirea în toate părţile şi văzu pe cer… Pămîntul – frumoasa minge albastră agăţată de băierile Universului, locul spre care duc toate drumurile celeste.

„– Sîntem pe Lună”, îi spuse Dumnezeu. „Pînă aici a ajuns omul prin cunoaştere.” Citește în continuare

COROLA DE MINUNI A LUMII – o realitate strivită

      Cînd l-a făcut pe om, Dumnezeu a pus între El şi creaţia Sa vălul tainei. Ca un şcolar care înaintează în cunoştinţă după puterile lui, omul trebuia să pătrundă aceste taine, să le asimileze, să le înţeleagă. Destinul oricărei taine este mai devreme sau mai tîrziu lumina. Însă nu lumina bruscă. Atunci cînd Adam şi Eva s-au cunoscut unul pe celălalt, a fost ca şi cum pe un trup gol, învăluit de taina protectoare a nopţii, ai pune dintr-odată lumina puternică a unui reflector. Trupurile şi sufletele celor doi au fost dintr-odată violate. Cunoaşterea fără vălul respectului şi al iubirii este întotdeauna un viol, indiferent la ce nivel ar fi această cunoaştere.

Ceea ce a urmat a fost instinctul de conservare, concretizat în dorinţa celor doi de a se acoperi, de a aşterne înapoi vălul tainei acolo unde a fost ridicat brusc şi fără vreme. În acel moment, nu numai trupul a fost acoperit, ci şi sufletul. De atunci, nimeni nu îşi mai dezvăluie trupul şi sufletul în public, oricui, fără să se expună aceleiaşi experienţe traumatizante prin care au trecut protopărinţii noştri, decît în condiţiile unei imaturităţi psihice şi sufleteşti, cum a fost cea a lui Adam şi a Evei de dinainte de cădere. În plus, cine se expune pe tavă în public, îi determină pe ceilalţi la viol, la cunoaştere fără vreme, la vulgarizarea tainelor. Tainele se transformă astfel în simple secrete, suculente, cu care orice suflet demonic se hrăneşte cu plăcere, căci nimic nu este mai delicios decît să afli în amănunt ce a mai făcut cutare sau ce mai ascunde cutare. Citește în continuare

NE FACE CUNOAŞTEREA DUMNEZEI?

În Rai, omului nu i s-a îngăduit să muşte din pomul cunoştinţei pentru că era copil la minte. Nu i se putea da lui a şti pe cele care i-ar fi stricat mintea lui necoaptă. Dar el… minte puţină, a pus mîna, a dus la gură şi a muşcat. Şi atunci, mintea a început să i se deschidă şi să cunoască lucruri pentru care numai Dumnezeu îl putea pregăti şi pe care numai Dumnezeu trebuia să i le arate, atunci cînd mintea lui ar fi fost coaptă pentru aşa ceva.

Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, nu ar fi cunoscut numai binele, aşa cum poate ar crede unii, ci şi răul, căci răul deja intrase în creaţie prin căderea unei părţi din îngeri, însă acest rău nu l-ar mai fi distrus. Dacă omul ar fi băut otrava răului în înghiţituri mici, prin iluminare dumnezeiască, otrava nu l-ar fi omorit, ci i-ar fi format în schimb sistemul imunitar duhovnicesc. Dar omul, lacom, l-a băut tot, dintr-odată, pînă la fund, iar otrava l-a omorît. Citește în continuare

DESPRE CUNOAŞTERE ŞI CUNOŞTINŢĂ

omul nou Cunoaşterea este un nume generos, asociat cu tot ce omul a reuşit să afle de-a lungul timpului în legătură cu natura în care îşi duce existenţa. De asemenea, în această categorie, au fost incluse adevărurile şi speculaţiile metafizice. Toate acestea sînt adevăruri mai mult sau mai puţin exacte despre creaţia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, din cărţile sfinte, am auzit de lumina cunoştinţei. Ştim că lumina cunoştinţei ne descoperă marile adevăruri care se află deasupra a ceea ce noi putem să ştim cu simţurile şi cu gîndirea noastră. Ea ne descoperă slava Dumnezeirii, ne face cunoştinţă cu Dumnezeu. Citește în continuare