BINELE CA MOMEALĂ

dedicat lui Gigel

    Există atîtea şi atîtea studii, articole, cărţi, emisiuni care ne avertizează că trăim într-o realitate manipulată. Cu toate acestea, noi încă mai credem că deţinem adevărul.

Puţin probabil.

De fapt, manipularea valorilor este atît de subtilă, încît ni se pare în continuare că trăim cu valorile noastre, pe cînd în realitate, le-am pierdut. Şi aşa am ajuns să ne ducem zilele într-o lume care se defineşte astfel: “Percepţia este realitate”. Adică realitatea e aşa cum ni se pare nouă, cum credem noi că este.

Ca să mă exprim direct: trăim în minciună. Dar nu e vorba că sîntem minţiţi, ci că noi înşine ne minţim, că trăim din minciună şi că, în mod tragic, reacţionăm neîncrezător, ironic sau chiar agresiv atunci cînd ni se spune adevărul.

De ce se întîmplă una ca asta? Pentru că minciuna a ajuns atît de sus în ierarhie, încît a recunoaşte că trăim în împărăţia minciunii şi a întunericului este peste puterile omului de a accepta.

Să vedeţi ce i s-a întîmplat lui Gigel. Într-o bună zi (sau mai puţin bună), colegul lui de bancă i-a spus o minciună. Fiind cu sufletul înclinat spre adevăr, Gigel a reacţionat imediat, supărîndu-se foc pe coleg. L-a făcut „mincinos” şi a terminat-o cu el. Dar cîteva zile mai tîrziu, într-o zi cu adevărat bună, cineva care ştia multe a venit la Gigel şi i-a spus, avertizîndu-l, că părinţii lui îl ţin în minciună, că îl mint ca să profite de el pentru o moştenire la care avea dreptul de la bunicul, ca mai tîrziu să îl vîndă pentru organe. Oricît de mult iubea adevărul, aşa ceva Gigel nu a putut accepta. Dacă ar fi acceptat, viaţa lui, tot ce reprezinta el, s-ar fi terminat, pentru că părinţii lui erau tot universul, iar dacă universul se termina, el nu mai avea de ce se agăţa. Şi pentru că percepţia este realitate, Gigel a preferat să nu accepte adevărul şi să creadă în continuare în realitatea lui personală, să creadă cu tot sufletul lui în bine – un bine ireal.

Lucrurile acestea fac parte din psihologia abuzului şi sînt foarte bine cunoscute, studiate şi aplicate asupra noastră. Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot şi alţii părinţi de-ai noştri au încercat să ne supună cu forţa. Rezultatul a fost contrar aşteptărilor: o lume nesupusă şi oripilată. Deci oricît l-au bătut pe om, el nu s-a supus cu adevărat. Oricum, nu a renunţat la ceea ce îl făcea om. Aşa că acum, în loc să bage cîinele în cuşcă cu bătaia, s-a decis ca el să fie momit cu cîrnat.

Ca urmare, oamenii au fost lăsaţi să trăiască cu iluzia că valorile lor sînt intacte, că lucrurile merg spre bine. Ba sînt încurajaţi să fie buni şi chiar li se impune să fie buni (corecţi politic). La televizor li se vorbeşte de drepturile omului, despre libertate, adevăr, binele tuturor, salvarea planetei, dar ei nu bănuiesc că, de fapt, se apropie tot mai mult şi mai mult de rău, adică de cuşca unde Stalin, oricît de teribil a fost, nu a reuşit să îi bage.

Din realitatea pe care o observăm în jurul nostru face parte şi faptul că regimurile din Est sînt în general acoperite de corupţie, în timp de regimurile din Occident nu sînt corupte, ci dimpotrivă, sînt bune. Ştim că în Vest, se mai aude din timp în timp de cîte un caz de corupţie, dar acestea sînt repede înăbuşite prin sancţiuni drastice. Aşa ştie şi Gigel. Dar oare este acesta adevărul sau numai ce vede sau vrea să vadă el? Gigel nu poate să vadă, căci dacă ar vedea, lumea lui s-ar prăbuşi, s-ar sfîrşi. Cuvintele pe care le aude la televizor, adică „bine”, „libertate”, „adevăr” etc. sînt pentru el irezistibile, aşa cum este morcovul pentru măgar. Aşadar, el vede regimurile vestice ca fiind întruchiparea binelui, a libertăţii şi a grijii pentru om, timp în care ele de fapt îl vînd la kilogram corporaţiilor multinaţionale. Gigel vede multă grijă pentru salvarea planetei, dar nu înţelege că planeta atît de dragă lui este de fapt distrusă de organismele modificate genetic cu care corporaţiile occidentale invadează şi cuceresc lumea centimetru cu centimetru, nici nu ridică ochii spre cer să vadă cum aceeaşi planetă iubită este nimicită sistematic de otrava pe care avioanele (cel mai probabil aparţinînd NATO) o împrăştie aproape zilnic în atmosferă. Gigel vede cum Occidentul face eforturi uriaşe de a salva Grecia de la prăbuşire, dar nu îşi închipuie că disperarea „salvatorilor” provine din faptul că dacă Grecia ar cădea şi Euro s-ar prăbuşi, băncile nu ar mai avea pe cine jefui, căci toţi ar fugi panicaţi care încotro. Gigel vede Occidentul mustind a educaţie şi a cultură, dar nu vede că acelaşi Occident îi impune lui distrugerea culturii şi a învăţămîntului, în timp ce îşi aduce proprii cetăţeni la stadiul de legume.

Gigel e un fraier. Dar de ce vede el că propriul lui guvern este corupt, iar pe cele occidentale nu le vede corupte? Răspunsul este acesta: Gigel are dreptate. El nu poate vedea guvernele occidentale ca fiind corupte, pentru că ele NU sînt corupte. Ele sînt de fapt Corupţia însăşi. Numai Corupţia absolută este în stare să folosească toate resursele  posibile pentru maximă disimulare. Numai ea învăluie absolut toate domeniile, inclusiv minţile oamenilor,  pe care le păcăleşte, pentru a-şi atinge scopurile în mod absolut.  

CORUPŢIA este o fiară cu multe capete. Între acestea:

  1. guvernele occidentale, Uniunea Europeană şi tot felul de alianţe, comitete şi comiţuri – acestea reprezintă capul politic
  2. NATO, Interpol, serviciile secrete etc. – capul însărcinat cu forţarea, intimidarea şi controlul
  3. Băncile, FMI, US Federal Reserve etc. – capul care are ca misiune jefuirea ultimului bănuţ din buzunarul oamenilor şi astfel înrobirea lor totală
  4. Greenpeace, Unesco, Naţiunile Unite, Unicef, sistemul de educaţie, mass media etc. – capul însărcinat cu propaganda.

Gigel nu are cum să vadă că proprii lui părinţi, care îi vorbesc frumos, îi dau suc, banane şi caşcaval şi îl lasă la desene, îl pregătesc de fapt ca să-l vîndă la organe.  Nu sînt bananele nutritive? Nu sînt fondurile şi bursele europene bune? Nu primeşte Gigel ce vrea? Poate spune cineva că nu e gustos caşcavalul?  O fi gustos, dar trebuie să-l ia din capcană… Dacă ar accepta realitatea, Gigel ar fi distrus. Îi este frică şi să se gîndească la un asemenea lucru, deşi ceva, ceva parcă suspectează.

Sînt unii care se întreabă: de ce Gigel nu e vîndut direct la organe, fără dulcegării, sucuri şi banane, la fel cum au procedat părinţi precum Stalin sau Hitler? Răspunsul este acesta: moştenirea de la bunicul. Vor mai întîi să pună mîna pe ea.

Şi totuşi Gigel are de ales. Dacă acceptă realitatea şi renunţă la fiară, va scăpa de soarta care îl aşteaptă curînd. În plus, a aflat că Bunicul, de fapt, trăieşte şi că deţine şi conservă intacte, ferite de orice răpire şi distrugere, adevărul, dreptatea, iubirea, puritatea şi lumina. Adevărul vă va face liberi…, a citit el zilele astea prin nişte cărţi mucegăite de prin pod, scrise de Bunicul. Dar este Gigel genul de om care să vrea aşa ceva?

Notă: Linkurile introduse în acest articol duc spre filme documentare explicative.

 

Anunțuri

12 responses to this post.

  1. Posted by Dana on 09/10/2011 at 20:02

    Gigel, trezeste-te!
    Cel mai usor lucru este sa fii victima; e de-a dreptul confortabil.

  2. Frumos! Trist! Atitudinea lui Gigel a invadat Romania! Gigel e la tot pasul! Sa`l alungam pe Gigel din inimile noastre!

  3. Posted by E.Moise on 10/10/2011 at 10:18

    Traiesc in Belgia si cunosc bine munca celor din Greenpeace.Sunt singurii care NU au voie sa faca politica SUNT singurii care NU sunt sponsorizati de clasa politica!
    Au intentat procese cu MARII POLUATORI si au FINALIZAT procese cu acestia oprindui.Ei sunt prezenti si inRo.cu IMPORTANTE procese impotriva kronospan-goldcorporation -fabrica de apa grea severin -undeva in dobrogea cu energia nucleara …cel care baga la un loc aceasta organizatie onesta cu ceilalti cand vorbesti de MANIPULARE tocmai asta faci =MANIPULEZI ! tipic romanesc arunci cu pietre impotriva cuiva care CHIAR FACE CEVA CONCRET IMPOTRIVA POLUARII in RO>
    de aceea ati ramas in urma cu civilizatia -am vazut ca ong-uri au rasarit ca ciupercile dar concret in afara ca aduna 2%din venit, semnaturi si instiga la violenta Nu am auzit– probabil ca sunteti din cei carora le este teama de concurenta ! dar asta este DISTRUCTIVA ! incerci sa denigrezi ca sa tragi tu foloase -ASTA ESTE MANIPULARE !
    aceasta va duce in JOS ! se sta PROST in RO. la capitolul CONSTIINTA ! pacat!

  4. Posted by Daniela Filioreanu on 10/10/2011 at 11:00

    @E Moise
    „cunosc bine munca celor din Greenpeace”
    Din ce surse? De la televizor?
    „Sunt singurii care NU au voie sa faca politica SUNT singurii care NU sunt sponsorizati de clasa politica!”
    Sustinerea incalzirii globale cu date frauduloase cu scopul de a ajuta statul sa puna cabja pe fiecare tara si pe fiecare comunitate in parte cum se cheama?
    Faptul ca se concentreaza pe citeva butoaie cu substante toxice si nu se uita la adevaratele dezastre care lovesc Pamintul, si anume organismele modificate genetic si chemtrails, promovate de corporatii si de guverne, cum se cheama? Fac lucruri bune cind lovesc in companiile mici. Cind e vorba de adevaratii poluanti, de companiile monstru, unde este Greenpeace? In cel mai bun caz, e absent sau cel mult face cite o actiune de ochii lumii. In cel mai rau, ii sustine cu ardoare. Singurele victorii notabile in domeniul organismelor modificate genetic sint inregistrate de oameni sau organizatii care nu au nici cea mai mica legatura cu Greenpeace. Cum se poate una ca asta? Unde este Greenpeace in lupta impotriva fluorului din apa americanilor? Unde este Greenpeace in lupta impotriva BPA?

    Greenpeace e ca ceea ce se intimpla acum pe Wallstreet. Oameni cu probleme adevarate au iesit in strada. Dar s-au infiltrat niste agenti care ii conving ca adevarata problema e capitalismul, deci acesta trebuie eliminat. Deci saracii idioti cer acum distrugerea capitalismului. Adica exact ce vor guvernul si marile corporatii. Acelasi rol il joaca Greenpeace: panseaza rani, timp in care ii vinde pe oameni solutiei dorite de corporatii si de guvern: Sa facem ceva pentru planeta. Pentru asta trebuie sa punem taxe pe dioxidul de carbon pe care il expira oamenii (fara de care plantele nu pot trai de altfel), si sa dam puteri dictatoriale guvernului, ca sa salveze planeta. Taxele merg la corporatii si nu se face nimic cu ele.
    Castile verzi acum capata incet incet dreptul de a face politie pe Pamint in orice colt in numele politicii incalzirii globale sustinute de Greenpeace. Recent in Honduras, s-a facut carnagiu din urmatorul motiv: fermieri au fost dati afara de pe pamintul lor, ca pe terenul acela sa se planteze copaci. Precedentul asta exista si in Africa. Si acolo s-a facut moarte de om, iar oamenii au fost expropriati cu forta. Stii ce se face cu copacii obtinuti? Ajung cherestea pentru marile corporatiile. Timp in care Greenpeace tine sus pancarde si ne scoate ochii ca distrugem planeta. Ei, hai!

    BINELE CA MOMEALA!

    Oi fi ramas eu in urma cu civilizatia, dar decit civilizatie in care oamenii ajung in stadiul de copiatori fideli ai gindirii de la televizor, prefer sa cercetez lucrurile inainte de a deschide gura, asa necivilizata cum sint.

    „incerci sa denigrezi ca sa tragi tu foloase ”
    Si care ar fi acelea?

    E Moise, ai un nume predestinat. Esti unul din acei romani care poate ar face bine sa uite limba materna, dupa cum bine recomanda unora ca tine HR Patapievici.

  5. Posted by Bogdan on 10/10/2011 at 14:14

    ma bag si eu in discutie, ca n-am ce face. in primul rand interesant articolul. la ce se refera e asemanator unei vorbe auzite recent: „m-ai mintit spunandu-mi adevarul?”

    personajului cu greenpeace: cu ce ma incalzeste pe mine amendarea lui barosanu’ x sau y cu milioane in valuta (maruntis, un fleac), daca nu se aplica solutiile stoparii fenomenului (si nu ma refer la solutii de 2 lei, din alea hibride)? basca ca cica mai si trebuie sa platim pentru solutiile astea, non-aplicate. (apropo, unde se duc banii astia? cine le ia urma?)

    eu zic ca dictonul „nu va lasati manipulati” ar trebui inlocuit cu: „nu mai fiti prosti” (nu de alta, dar prosti is si intr-o parte si-n alta). si intr-o parte si-n alta sunt baietasi cu smecherii in cap, ce merg pe interesul propriu, sa faca banaret. vorba lu’ cezar: „dezbina si cucereste”. omuletii ce nu au interese individuale, ci doresc un bine in comun, is dezbinati.

    ca sa fac si eu haz de necaz: gigele, nu mai fi prost, muica.

  6. Posted by Elisabeta Moise on 10/10/2011 at 20:41

    -am colega de locuinta activist Greenpeace in Antwerpen .
    vorbim adesea despre -pesticidele si chimicalele folosite in agricultura ..am facut adesea cumparaturi impreuna si-mi spunea de marea corporatie monsanto ….de la ea am invatat sa citesc etichetele atunci cand aleg sa maninc cat de cat sanatos,tot ea m-a invatat sa respect fiinta umana indiferent de religie,culoare, Tu imi spui sa uit limba materna! Ce sarac este sufletul tau cu toate ca intrebi INCOTRO DOAMNE ?te legi pina si de numele meu …asa ma numesc MOISE ELISABETA si pentru asta ai ceva impotriva?

  7. Posted by Daniela Filioreanu on 10/10/2011 at 21:41

    Elisabeta,
    Asa saraca cum sint, si alte epitete cu care ma gratulezi ca o pe deplin cunoscatoare a sufletului uman, imi apar dreptul la a avea putina minte in cap. Si eu cunosc o doamna care se ocupa cu sinceritate de animalele de pe strada, dar organizatia din care face ea parte fura de stinge. La nivel national. Si ce e cu asta?
    Faptul ca omul labil emotional, care imbratiseaza copaci si salveaza planeta stie sa citeasca etichetele nu anuleaza crimele impotriva umanitatii pe care le sprijina Greenpeace la nivel global.
    Gigele, Gigele, le combati tare. Dar nu ti-a mai ramas mai nimic din mostenirea de la bunicul. Faptul ca inca mai vorbesti limba romana nu are prea multa relevanta. Iar cind o sa ramii fara nimic, o sa ajungi carne de mici. Cu toti ajungem carne de mici. Sufletul, insa, mai putem sa-l salvam.
    Am uitat sa precizez, apropo de toti oamenii sint buni indiferent de religie, ca Greenpeace este o forma de spiritualitate, unii chiar o iau abrupt spre adorarea mamei Gea. Acum daca mama Gea v-a facut, nu ma mir de duduia din filmuletul de mai jos. E credincioasa… Si indiferent cite dovezi i-ai aduce, ea va ramine credincioasa convinsa:

    Stiu ca nu sint buna la suflet, dar nu pot fi buna la suflet cu minciuna si ignoranta.

    Nu e de mirare ca enoriasii Greenpeace sint atit de credinciosi. Nici o idee din lume la ora actuala nu este mai gras finantata ca incalzirea globala. De ce oare?… In ziua de azi, daca vrei sa obtii o finantare, e destul de greu, dar daca atasezi codita „incalzire globala”, atunci fondul e garantat. De exemplu, zici ca vrei sa iti iei doctoratul cu tema „Melcul si tumbele laterale”. Nu obtii nimic. Dar daca adaugi: „Melcul si tumbele laterale in relatie directa cu incalzirea globala”, atunci esti binecuvintat cu o finantare frumusica.

    Daca teologia aceasta civilizata si verde este iubitoare fata de oamenii de toate religiile vedem aici:

    Filmul arata cum cei care nu cred in incalzirea globala sint ucisi cu cruzime. Inclusiv copiii. Este de fapt religia mortii. Fabrica de mici. Trezeste-te, Gigel! Mai e putin timp.

  8. Posted by dragos on 11/10/2011 at 00:59

    ..o noua postare ,ce frumos ,atat de asteptata (…).Era timpul ,o gura de oxigen ..;)

  9. Posted by Daniela Filioreanu on 11/10/2011 at 22:01

    Pai daca m-ai impins de la spate…

  10. Bravo Daniela, foarte bine se vede diferenta intre corect si drept.
    Cauti corectitudinea: devii un sclav fericit si pe urma… la mici!
    Cauti dreptatea: te impaci cu parasul si poate nici la mici nu ajungi.
    Hmm… nu prea confortabil, dar demn.
    Pai, parca zicea un parinte drag, Nicolae, ca numai pentru naivi, caldicei, molai, si bineinteles smecheriiniciodatafraieriti, nu-i crestinismul. Iar bizarul de alis cupar, mare rocar vopsit la ochisori, ce s-a gasit sa zica si el, cu cuvintele lui?! Exact acelasi lucru! Mai, mai…! Pai nu-i de mirare?! E greu sa fi crestin?! Nu! E imposibil… fara cruce!

    Matei 11-17: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.

    Adica ati fost carcotasi, smecheri, sofisti, nu v-ati lasat „fraieriti” de Adevar!
    Sa nu fie asa! Sa ne „pacaleasca” Hristos!

    C.

    p.s.: Frumos nume M E. Pacat ca reactionezi atipic romanesc. Incearca un pic mai calm. Cred ca ai un fond bun. Numai ca ti-l deturneaza altii, verzi la matze ca si pacea pe care ne-o servesc. 🙂

    C.

  11. Posted by Vasko on 20/12/2011 at 11:49

    Daniela, nu am inteles ce trebuie facut, dincolo de constatarile acestea… M-am saturat sa ma intristez zilnic de atatea si atatea constatari amare, murdare, ucigatoare pentru Planeta, pentru Omenire. Mai exista Curatenie ? Si daca da, de ce nu se intampla in aceasta viata, a ta, a mea, a lui, a lor. De ce au impresia ‘unii’ ca detin patentul Noii Ordini Mondiale ? Tot ei in capul listei? Mereu aceeasi din tata in fiu. Prea multa tristete pe Pamant. Craciun fericit si linistit !

  12. Posted by Florin Negreanu on 05/01/2012 at 21:03

    Credinciosul se raportează la ceea ce a fost învăţat să se raporteze în mod necondiţionat. El nu are dubii în credinţa sa. Dacă ar avea dubii nu ar mai fi credincios. Convingerile sale sunt imuabile, radicale, definitive. El consideră că nu se înşală, iar dacă apar umbre ale unor rezultate ce contrazic credinţele sale acceptă argumentaţii eronate sau reinterpretează enunţul iniţial în speranţa înglobării realităţii în sistemul său viciat. Credinciosul refuză să pună în discuţie credinţa sa, considerându-se discriminat de cei ce au o altă părere. Nu încercă să se întrebe dacă a sa credinţă reprezintă realitatea sau nu. În ultimă instanţă încearcă să transforme imaginea realităţii, minţindu-se.
    Necredinciosul este omul dubiilor. Fără certitudini asumate nemotivat. Se ghidează doar după cele argumentate. Şi acelea sunt acceptate doar ca relative în sens filosofic. O potenţială descoperire ce lansează un alt şir de argumente poate să schimbe convingerile sale. Din acest motiv argumentele ce stau la baza imaginii sale despre realitate nu pot fi de tipul erorilor de logică, ele decurg din argumentaţii anterioare, au întotdeauna o bază faptică, demonstrabilă independent de voinţa şi scopul demonstratorului. Sistemul său este puternic şi stabil, chiar dacă pare ancorat într-o relativitate. Convingerile sale sunt solide datorită cunoaşterii ştiinţifice. Necredinciosul se îndoieşte şi de sine, consideră că poate greşi. Întotdeauna va căuta răspunsurile şi nu se mulţumeşte cu inventarea unora sau cu acceptarea lor fără dovezi.

    Aici nu vorbesc de teişti şi atei. Deşi teiştii sunt fără excepţie credincioşi. Dar şi ateii pot fi „credincioşi atei”. LazyPawn are un articol edificator: Sunt împotriva ateismului-credinţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: