CELULA ATEE

        Odată, o celulă din ficatul unui om a afirmat că omul nu există. Celelalte celule din jurul ei au fost îngrozite să audă o asemenea blasfemie.

“- Omul există, şi cu asta am terminat!”, a spus una dintre ele supărată de parcă ar fi fost sfîrşitul lumii.

“- Acestea sînt basme din bătrîni. Cine mai crede aşa ceva în ziua de astăzi, cînd avem parte de atîtea minuni ştiinţifice… Avem medicamente, operaţii chirurgicale!”, replică celula atee.

“- Ce spui?!”, exclamă o celulă neîncrezătoare. „Medicamente cred că există. Am văzut cu ochii mei! Dar operaţii?! Aşa ceva nu mai cred…”

“- Nu va mint! Despre operaţii am auzit de la celulele din intestin. Ba şi o bacterie vorbea despre asta! O să vină vremea să trăim veşnic, o să ajungem pe alte organe, iar voi încă mai credeţi în poveşti…”

“- Eu”, zise una mai înţepată, “cred că operaţiile şi medicamentele, dacă există cu adevărat aşa ceva, vin de la om. El este cel care are grijă de noi şi vrea să ne salveze”.

“- Sînteţi nişte copii…”, zîmbi ironic celula atee. “De cîte ori să vă spun: toate acestea sînt minuni ale ştiinţei, explicabile raţional, nu prostii. Nu vă duce capul deloc! Cum să existe om? Ce dovezi aveţi? L-a văzut vreodată cineva pe om?”

“- Şi ce, mărturia sîngelui nu contează?”, întrebă o celulă socotită mai înţeleaptă. “De cîte ori nu am stat de vorbă cu globulele roşii, cu globulele albe… Ele vorbesc de creier, de inimă, despre nişte locuri minunate…”.

“- Eeeei, globulele albe, globulele roşii! Sînt nişte visătoare, nişte idealiste. Băgaţi-vă minţile-n în cap şi nu credeţi în poveşti de genul că în creier ar fi mintea absolută sau în inimă iubirea absolută. Cum să fie? Totul e aici şi acum. Sînteţi nişte fricoase şi aveţi nevoie de o putere supranaturală care să se gîndească la voi. Supranaturalul nu există, pentru că nimeni nu l-a văzut vreodată.”

Aşa au continuat celulele ciondăneala zile în şir.

Celula atee era tot mai supărată pe suratele ei. Se simţea constrînsă de regulile societăţii ficatului. Voia să fie liberă, să îşi decidă singură soarta. Aşa că a început să pună la cale un plan de a scoate credinţa şi moralitatea religioasă fără sens din sufletul celulelor din jur. Voia să facă într-o zi tot ficatul ateu. Toate celulele şi toate organele să fie egale între ele, în atribuţii şi cinste. Cu multă sîrguinţă, a reuşit să convertească destule celule. Plănuiau chiar să plece pe alte organe, în vizită.

Erezia aceasta a adus multă tulburare în ficat. Era mai mult decît puteau îndura celulele credincioase în om.

Într-o zi, dintr-odată, toate celulele şi-au pierdut cunoştinţa. Cînd s-au trezit, nu mai era nici urmă de celulă atee în ficat. Avusese loc o operaţie!

Anunțuri

37 responses to this post.

  1. Posted by Florin on 13/07/2011 at 18:34

    amuzant si folositor! sunt curios ce o sa mai gaseasca de comentant individul caruia nu`i convine nimic…

  2. Posted by Daniela Filioreanu on 13/07/2011 at 18:54

    @Florin

    Stai sa vezi, ca a comentat deja, numai ca nu i-am publicat comentariul. Totusi am sa il redau mai jos 🙂

    „Nu poti sa te rupi de tema asta despre ateism ? Doua articole cu aceeasi tema,unul dupa altul,parca e prea mult…..Mai ales ca ateismul este de mult pus la locul lui,stim cu totii ce presupune…..
    Si eu am prieteni atei,ii mai bat la cap cu credinta,insa degeaba,nu se intampla nimic.

    Asa ca Daniela,nu te gandi ca pui pe un ateu pe ganduri cu aceste articole…,ei isi vad de lumea lor…”

    Orice as face, orice as scrie, gresesc, desigur. Pentru el, problema ateismului e rezolvata. Eu una as scrie miliarde de articole pe aceasta tema. E prea dureroasa si are miliarde de fatete. Dar cine are circoteala in singe, gaseste de comentat la fiecare din cele un miliard de articole ipotetice.

  3. Posted by Florin on 14/07/2011 at 12:04

    Daca ateismul ar fi pus la locul lui, atunci nu ar mai exista atei! Dar din nefericire sunt tot mai multi atei si nu doar in randul oamenilor de stiinta, ci chiar si in randul crestinilor sau hai sa zicem in randul crestinilor cu numele. Eu unul consider ca orice articol impotriva ateismului este binevenit. Poate il vor citi 100.000 de oameni si nu vor avea nici un folos, dar poate il va citi si un om care in functie de cuvintele acelui articol isi va schimba viata. Rasplata va fi mare! Merita incercat!

    Cat priveste atitudinea criticului tau habotnic, cred ca i s-ar potrivi versurile marelui Eminescu:

    Critici voi, cu flori desarte,
    Care roade n-ati adus �
    E usor a scrie versuri
    Când nimic nu ai de spus.

  4. Posted by ioana on 21/07/2011 at 22:19

    ce te doare la ateism, daniela? adevarul?:)

  5. Posted by Daniela Filioreanu on 21/07/2011 at 22:23

    Ce e adevarul?

  6. Posted by dragos on 22/07/2011 at 02:43

    bine punctat :ce e „adevarul ” ? 🙂

  7. Posted by Daniel on 22/07/2011 at 13:13

    Adevarul e ceea ce spune Daniela…

  8. Posted by dragos on 22/07/2011 at 14:21

    ai tu ce ai cu Daniela ,mon cher 😉

  9. Posted by Stanca on 22/07/2011 at 15:08

    Cred ca finalul e mult prea optimist. Acum traim perioada in care multe celule o iau razna si se raspandesc in tot corpul facand metastaze si omorand omul. Nu omul e Dumnezeul celulelor ! Desi frumos spusa ca poveste, comparatia nu sta in picioare. Pe omul ala care il prezinti ca pe Dumnezeu al celulelor l-a operat altcineva.

  10. Cine e Adevarul ?

    Pe Daniela cred ca o doare despartirea de Adevar…
    De asta scrie. Ca sa re-lege, sa reuneasca, sa aduca la Adevar, dupa puterile ei, pe ea insasi si pe altii.
    Hristos e Adevarul.
    De vreme ce suntem pe aici, cred ca asta cautam…
    Nu-i asa Ioana ?!
    Nu-i asa Daniel ?!
    Altminteri ce? Doar sa practicam despartirea?
    Sa aratam cata „dreptate” si „adevar” avem fiecare in parte?!

    C.

  11. Posted by Daniela Filioreanu on 22/07/2011 at 16:56

    @Stanca
    Iisus a vorbit in pilde, comparind de exemplu pe tatal fiului risipitor cu Dumnezeu. Si cite si cite alte comparatii din acestea. Bătea saua ca sa priceapa caii si alte specii purtatoare de sa. Daca traia in vremea ta sau tu in vremea Lui nici povestile Lui nu puteau sta in picioare in fata felului tau de a privi lucrurile.
    Daca finalul e prea optimist, l-am facut sa fie asa pentru ca astfel mi-a lunecat condeiul. Puteam sa il inchei in stil apocaliptic. Dar m-am gindit sa aduc putina speranta, putin din dreptatea lui Dumnezeu. Daca am gresit, Dumnezeu ma va judeca.

  12. Posted by Ram on 25/07/2011 at 15:29

    M-a captivat discuţia dintre celule:) Mă aşteptam să provoace cancer celula atee. Bietul ficat, bine c-a avut loc operaţia! 🙂

  13. Posted by ioana on 01/08/2011 at 14:51

    Hristos e o himera…iata o farama dureroasa de adevar! Uneori mi-as dori sa existe dumnezeul vostru (am crezut si eu in el candva) sau oricare altul, pentru ca realitatea mortii imi pare cateodata inspaimantatoare. Pe langa ea, povestea cu iadul e un basm frumos…
    Nu, eu nu caut Adevarul cu A mare…chiar daca el exista, nu am aroganta ca l-as putea intelege eu cu mintea mea. Standardele mele nu sunt chiar asa inalte. Dar iluzia crestina este PREA mincinoasa, chiar si pentru etaloanele mele modeste…

    Care e morala povestirii? Celulele ficatului au liber arbitru? 🙂

  14. Posted by Daniela Filioreanu on 01/08/2011 at 15:14

    @Ioana
    „nu am aroganta ca l-as putea intelege eu cu mintea mea”
    Pentru a-L intelege pe Dumnezeu, fiindca El insusi se vrea inteles, nu trebuie aroganta. O, nu! Dimpotriva, trebuie duh umilit. Aici e greutatea. Arogant poate fi si este oricine, dar smeriti sint prea putini. Dumnezeu poate fi inteles si perceput doar de sufletele care au sau cel putin isi doresc un anumit grad de simplitate. Paradoxal! De aceea, sufletele obosite sint departe de Dumnezeu. E un simptom. Tocmai pentru ca se complica, isi asuma ceea ce nu pot duce etc.

    Spuneai in primul mesaj ca imi este frica de adevar. Dar daca Adevarul nu exista, atunci nici ceea ce ai spus tu sau altcineva nu poate avea pretentia de adevar. Practic nu ai spus nimic. Cel putin nu din punctul meu de vedere. De aceea, Ioana, daca adevarul cu A mare nu exista, nu are sens nici macar ce vorbim acum. Este o chestiune de logica.

    „iluzia crestina este PREA mincinoasa”
    Daca nu te afli de partea baricadei Adevarului, minciuna pe care o vezi tu este mincinoasa. Intelegi ce vreau sa spun?

    Morala povestirii nu este faptul ca celulele au liber arbitru. Povestea e o simpla metafora. Daca, spre exemplu, as fi spus: „Faţa ta straluceste ca soarele”, nu inseamna ca spun despre tine ca esti intru totul ca soarele, ci doar ca ai unele trasaturi pe care le are si soarele, in speţă luminozitate. Deci daca am spus ca fata ta e ca soarele, nu inseamna si ca energia ta provine din reactii nucleare. Intelegi ce vreau sa spun? Aici, in aceasta povestire nu am vrut, deci, sa spun ca celulele au liber arbitru, ci ca oamenii atei sint ca un cancer al societatii.

  15. Posted by ioana on 01/08/2011 at 21:58

    Eu nu am spus ca iti este frica de adevar, poate doar ca iti este dureros adevarul absentei lui Dumnezeu din Cosmos.

    Iar din faptul ca Adevarul ne este inaccesibil nu rezulta deloc in mod logic ca suntem incapabili sa recunoastem o minciuna. Sau ca nu exista diferite grade de adevarat si fals. Si nu cred ca e deloc corect sa spunem ca acestea nu mai conteaza. Adica, daca nu exista Adevarul, inseamna ca e totuna daca prietenul meu ma minte sau nu, pentru ca oricum nu are rost sa imi pun problema asta? Imi pare rau, dar din punctul meu de vedere, viata, cu toate problemele ei, fie ele morale, sentimentale sau epistemologice, merge mai departe…

    Am inteles analogia ta, nu am facut altceva decat sa o duc putin mai departe, tocmai pentru a arata ca, din punctul meu de vedere, nu se prea potriveste cu subiectul… Iar cu ideea ca oamenii atei sunt un fel de cancer al societatii, bineinteles, nu sunt de acord 🙂 Am fost de partea aceea a baricadei despre care vorbesti, Daniela. Si vedeam lumea atat de stramb…

  16. Posted by Daniela Filioreanu on 02/08/2011 at 08:30

    @Ioana

    “Eu nu am spus ca iti este frica de adevar, poate doar ca iti este dureros adevarul absentei lui Dumnezeu din Cosmos.”
    Tu vezi lucrurile raportate la tine. Presupui ca ceea ce se aplica tie se aplica tuturor. Durerea aceasta este ceva ce numai tu poti enunta si intelege. Mie nici macar nu ar fi putut sa-mi treaca prin minte. Dimpotriva, mi se pare absurd. Dumnezeu este peste tot. Este evident peste tot. Aceasta este realitatea cu care traiesc in fiecare zi a vietii mele. Iar lucrul acesta este departe de a fi dureros. Este singurul lucru care are sens perfect in tot Cosmosul.

    „Iar din faptul ca Adevarul ne este inaccesibil nu rezulta deloc in mod logic ca suntem incapabili sa recunoastem o minciuna. Sau ca nu exista diferite grade de adevarat si fals.”
    Cind te multumesti sa traiesti intr-o lume relativa, pervertita, in care totul este contrafacut, este posibil sa te reconciliezi cu ceea ce spui tu despre Adevar. Iti spun eu cum e cu adevarul, de fapt, si de ce este atita mizerie in lumea in care traim. Adevarul e ca un vin bun, roşu, tare, vechi. Minciuna este ca apa de canal. Adevarurile pe care lumea de astazi le traieste constau in amestecuri din aceste doua substante, in diferite proportii. Stii ce spunea, insa, Voltaire in legatura cu aceasta formula de viata? “Daca pui o lingura de vin intr-un butoi cu apa de canal, vei obtine apa de canal; daca pui o lingura de apa de canal intr-un butoi plin cu vin, vei obtine apa de canal.” Adevarul nu poate fi diluat.

    “Iar din faptul ca Adevarul ne este inaccesibil nu rezulta deloc in mod logic ca suntem incapabili sa recunoastem o minciuna.” mai zici tu. In logica exista un principiu care spune ca nu putem afirma si nega un lucru in acelasi timp. Or prin definitie, negarea Adevarului este Minciuna. Netrairea Adevarului inseamna trairea Minciunii. Mai exista, insa, o varianta: si anume sa negi principiile logicii. Dar daca o faci, atunci nu mai ai dreptul la argumentatie logica de niciun fel. Deci nici la acest dialog. Pe de alta parte, potrivit exprimarii tale, daca traind in afara Adevarului, poti recunoaste adevarul, este cu atit mai tragic pentru tine, caci nu rezulta de nicaieri ca il si traiesti. Deci il vezi, dar nu il aplici. Desi sincer, mie mi se pare ca NU il vezi.

    “Adica, daca nu exista Adevarul, inseamna ca e totuna daca prietenul meu ma minte sau nu, pentru ca oricum nu are rost sa imi pun problema asta?”
    Iti dau o veste foarte proasta: daca Adevarul nu exista, daca tu si prietenul tau va trageti din pietre, atunci nu exista absolut nimic care sa il impiedice pe prietenul tau sa te minta. De ce nu ar face-o? Daca nu esti decit praf, pamint, atunci eu am dreptul sa fac din tine ce vreau, fara sa ma traga nimeni la raspundere. De ce nu as face-o? Pentru ca tu crezi ca ar trebui sa fac altfel? Dar de ce mi-ar pasa mie de ce crezi tu sau de ce crede societatea? Atita vreme cit stiu ca nu exista Adevar, dupa care voi da socoteala intr-o zi, sint libera sa fac absolut orice vreau. De fapt, o sa ma gindesc la un rau fundamental pe care ti l-as putea face, eludind in acelasi timp legile, ca sa nu patesc nimic. Cum ti se pare lucrul acesta? Revoltator, nu? Sincer, nu-mi pasa, pentru ca adevarul tau si al intregii societati nu conteaza pentru mine, pentru ca sint adevaruri relative. Eu am propriul meu adevar si nimic nu ma impiedica. Daca, insa, vorbim despre un Adevar absolut si obiectiv, atunci fiecare om din societate va trebui sa se gindeasca bine de tot inainte de a-ti face raul despre care vorbeam. Nu ti-a trecut niciodata prin minte ca nu esti violata ziua in amiaza mare pe strada, de trei ori pe zi doar, asta din lipsa de timp, tocmai pentru ca in oameni mai exista o farima de Dumnezeu, fie ea si mica? Că tocmai Cel pe care tu il negi te apără, chiar daca El să zicem că nu există?

    “Am inteles analogia ta, nu am facut altceva decat sa o duc putin mai departe”
    Putin cam prea departe 🙂 Ai iesit din cadru.

    “Am fost de partea aceea a baricadei despre care vorbesti, Daniela. Si vedeam lumea atat de stramb…”
    Nu e de vină, însă, existenţa lui Dumnezeu. Cel mult, poti afirma ca Dumnezeu e de vina. Dupa cum, daca eu iti fac un rau, solutia ta NU este sa negi existenta mea. Lucrul acesta se numeste in psihiatrie alienare, negare. Dar, Ioana, revenind, daca sapi putin, o sa gasesti adevaratii vinovati.

    Ioana, despre tine este scris in Biblie. “Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna [unele seminţe]au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat”.

    Şi iadul NU este o poveste frumoasa. E urita rau de tot. Cineva din familia mea tocmai l-a experimentat recent, dupa o viata dusa duminica de duminica la biserica. Deci se poate si asa, nu te ingrijora.

  17. Posted by Simona on 02/08/2011 at 12:05

    Iadul e urât rău de tot, chiar aşa e. Cine presimte această groază se prinde cu disperare de „piciorul lui Dumnezeu” şi Îl roagă să îl ţină, dacă e nevoie, chiar şi de urechi, numai să nu îl lase să se depărteze de El.

  18. Posted by ioana on 09/08/2011 at 16:01

    Putem continua discutia la infinit, oricum va ramane fiecare la
    convingerile sale. De fapt, imi dau seama ca nici nu as vrea sa te
    conving sa renunti la credinta ta. Din ceea ce imi spui, se pare ca
    daca ti-ai pierde credinta, nu ai mai vedea niciun sens al moralei.
    Iar tie ateii ti se par oameni periculosi pentru societate!:)) Morala nu are legatura cu faptul ca te trage cineva la raspundere sau nu, cu pedeapsa sau rasplata divina…
    Ma bucur ca sunt dintre semintele acelea pe care le-a incalzit soarele,Daniela ; si ca s-au uscat macar o parte din buruienile pe care le/a sadit religia in mintea mea.

    p.s. nu am crezut niciodata ca Dumnezeu mi-a facut vreun rau sau ca e de vina pentru ceva; nu sunt suparata pe el deloc, cateodata imi pare rau ca nu exista; stii cand? cand ma gandesc la cate sperante vor fi neimplinite si la cate suferinte nemangaiate;

  19. Posted by Daniela Filioreanu on 09/08/2011 at 19:55

    @Ioana
    Odata, un filosof crestin a tinut o conferinta. Un ateu convins a spus: voi merge la conferinta si il voi distruge prin argumentele pe care le voi aduce. S-a dus la conferinta, deci. Numai ca in timpul conferintei, ateul nu a scos niciun cuvint. La sfirsit, a fost intrebat: „De ce nu ai spus nimic? Ma asteptam sa contraataci”. Raspunsul ateului a fost: „Argumentele lui au fost covirsitoare, total logice. Nu am putut aduce nicio obiectie. Cu toate acestea”, a adaugat ateul, „ramin un ateu convins”.
    Ioana, in ceea ce zici tu, la fel ca in exemplul de mai sus, nu e vorba de argumente rationale, adica de RATIUNE, ci de CREDINTA. Orice ti-as spune, tu nu renunti la credinta ta. De aceea discutia dintre noi doua ar fi interminabila si nu ar duce la niciun rezultat. Pentru ca ratinea este abandonata intr-o asemenea discutie. Ea nu valoreaza nimic in fata unui ateu, desi mitologia moderna pastreaza ideea ca ateii sint rationali. Nimic mai indepartat de adevar. Niciodata nu mi s-a intimplat ca in discutia cu un ateu, acesta sa fie in stare sa imi raspunda la un argument rational cu un alt argument rational, si nu cu un sofism, bazat pe credinta in ateism. De obicei cind aduci un argument unui ateu, acesta il ocoleste si spune ce mai stie el de pe la alti atei. Nimic de substanta, nimic concret, nimic la subiect. Ceea ce e explicabil, pentru ca ateismul nu poate avea substanta, dupa cum nimic din ce este o negare nu are substanta in sine, ci se bazeaza pe notiunea negata. Deci tu ca sa-L negi pe Dumnezeu, mai intii trebuie sa-L afirmi. Altfel nu se poate. Intelegi ce vreau sa spun?

    „Morala nu are legatura cu faptul ca te trage cineva la raspundere sau nu, cu pedeapsa sau rasplata divina…” Dar cu ce are legatura? Chiar imi doresc sa-mi largesc cunostintele filosofice. Te rog sa ma luminezi. Din cite stiu eu, morala este o lege pe care ti-o impui in conditiile in care iubirea naturala nu mai functioneaza normal din cauza alterarii firii omenesti. Cu alte cuvinte, in Rai, morala nu are sens. Deci prietenul tau trebuie sa fie moral fata de tine, tocmai pentru ca nu te iubeste absolut, asa cum ar trebui si cum ne dorim cu totii, dar nu mai putem. Doar sfintii sint in stare de asa ceva. Ei nu au nevoie sa fie morali. Deci morala fiind o lege, ea ARE legatura cu tragerea la raspundere. Alte interpretari sint din punctul meu de vedere dulcegarii. Ai tu vreo alta idee mai inalta despre morala? Are morala cumva vreo explicatie sau formula stiintifica?

    „Ma bucur ca sunt dintre semintele acelea pe care le-a incalzit soarele,Daniela”. Nu asta am spus, Ioana, ci faptul ca arsita soarelui a ucis saminta, a facut-o neroditoare, sterila, a dat-o mortii. Nu e greu sa intelegi logica daca ai o minima limpezime a mintii.

    „si ca s-au uscat macar o parte din buruienile pe care le/a sadit religia in mintea mea”. Nu contest ca religia a semanat buruieni. De fapt chiar sint convinsa. Problema e ca atunci cind buruienile au murit, ai murit si tu odata cu ele. Nu ca existenţă, ci ca Viaţă reală.

    „nu sunt suparata pe el deloc, cateodata imi pare rau ca nu exista”. Cu adevarat, Dumnezeu NU EXISTA. Pentru tine. E ca atunci cind negi o realitate. Pentru tine, realitatea aceea nu are cum sa existe, in ciuda faptului ca poate multi afirma ca de fapt exista si o vad cu ochii lor. Bineinteles ca Dumnezeu EXISTA. Dar aceasta informatie nu are cum sa ajunga la sufletul tau, atunci cind ti-ai format un sistem de aparare prin care consideri ca moralitatea nu are a face cu a da socoteala. Atita vreme cit vei crede un asemenea lucru, pentru tine Dumnezeu nu va exista. Mai tragic va fi momentul in care vei fi nevoita sa te trezesti la realitate si sa intelegi ca de fapt, va trebui sa dai socoteala… Ceea ce spui tu este in fond o copilarie, un auto-alint. Dar vai, o copilarie care pe atitia ii costă sufletul.

    Cind iti vei da seama ca trebuie sa dai socoteala, vei intelege ca exista raspundere. Iar daca exista raspundere,exista si plata sau rasplata. Deci exista Rai. Deci exista Dumnezeu. De fapt, le intuiesti pe toate pe care eu ti le spun, dar pina la un punct, pina acolo unde le ridic la valoare absoluta. Aici e problema oamenilor: isi asuma ei rolul absolut, asa ca Dumnezeu ramine şomer. Intr-un suflet in care Dumnezeu este lasat şomer, practic Dumnezeu nu exista.

    Deci, Doamne, Te cunosc, te simt adesea, STIU ca eşti acolo. Insa in sufletul Ioanei si a atitor oameni nu existi. Fiinţial nu existi acolo, nu eşti, nu Te afli. Doamne, pentru Ioana nu exişti. Eşti atît de discret, întît nu numai că nu impui nimănui iubirea, bunătatea, dreptatea Ta, dar nici măcar propria Ta existenţă. Oamenii le neagă pe acestea pe rînd şi nu se simt vinovaţi, nici în stare să dea socoteală nimanui.
    Dumnezeu e prea cu bun simţ ca să impună ceva sau să ceară socoteală. Tragedia este că atunci cînd nu mai sîntem protejaţi de lumea în care trăim, va fi cineva care va căpăta acces direct la noi. Acela ne va cere atunci socoteală. Abia aşteaptă de fapt. De asta incearca prin toate metodele ca sa ne omoare, ca sa poata pune mina pe noi. Iar acel cineva nu este nimeni altul decît dracul. Care nici acesta nu exista, desigur. Pina intr-o zi, cind in mod miraculos si inexplicabil va incepe sa existe. Dar atunci va fi prea tirziu sa ne mai jucam de-a uite e, uite nu-i.

    P.S.
    „cateodata imi pare rau ca nu exista; stii cand? cand ma gandesc la cate sperante vor fi neimplinite si la cate suferinte nemangaiate”
    Uite, Ioana, eu am o dorinta foarte mare, in legatura cu care oamenii din jurul meu au avut grija sa nu mi se implineasca. Asa ca am supus-o lui Dumnezeu. Doar El e in stare sa ma scoata din situatia in care ma aflu si sa-mi rezolve problema. Intrebarea mea pentru tine este: atunci cind dorinta mi se va implini, care va fi semnificatia, potrivit modului tau de gindire, potrivit logicii tale: ca tu nu existi?

  20. Posted by ioana on 08/09/2011 at 03:49

    Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat.

    Nu ai adus niciun argument rational la care sa iti raspund cu un alt argument rational, Daniela…

    Sunt de acord ca legea morala este necesara tocmai pentru ca nu suntem „perfecti”; nu voi intelege, insa, in continuare, de ce este necesar ca regulile morale sa fie emise de o autoritate absoluta pentru ca ele sa fie valabile. Consider ca pentru un om „moral” este suficienta „tragerea la raspundere” facuta de propria constiinta, nu are nevoie de pedeapsa sau rasplata exterioara. Pana la urma cred ca asta este finalitatea educatiei morale, indiferent daca privim din perspectiva crestina sau umanista- interiorizarea unei atitudini morale, formarea unei motivatii intrinsenci pentru moralitate. Nu cred ca este necesara credinta in Dumnezeu in acest sens, nici ca si emitator al unor norme, nici ca si garant al respectarii lor. Pe de o parte, cred ca putem ajunge la un anumit consens cu privire la ceea ce este bine si rau, cel putin in privinta aspectelor fundamentale ale moralitatii (respectarea vietii si a demnitatii umane, etc.). Pe de alta parte, dupa cum vedem, nici credinta in Dumnezeul biblic si in cele 10 porunci nu ne ofera consensul absolut- numai daca ne gandim la diferentele dintre marile religii monoteiste si dintre confesiunile lor!
    De fapt, nu pot considera „moral” un om care respecta niste reguli numai pentru ca se teme de pedeapsa, sau pentru ca asteapta o rasplata…(Nu vreau deloc sa spun ca un crestin se comporta moral numai din aceasta cauza!)

    Imi pare rau daca iti dau impresia ca iti interpretez gresit cuvintele. Am inteles ca ai vrut sa spui ca soarele a ars semintele 🙂 Eu am vrut doar sa subliniez ca ofer o alta interpretare pierderii credintei.

    Sincer, nu am inteles intrebarea ta de la sfarsit…Eu nu am spus ca nu cred in Dumnezeu pentru ca nu indeplineste dorintele oamenilor. Am spus ca imi pare rau uneori ca nu exista, cand ma gandesc la cata suferinta exista in lume si la cate sperante sunt legate de viata aceea viitoare. Viata despre care eu nu cred ca o sa vina. Daca dorinta ti se va implini, nu voi trage nicio concluzie despre existenta sau nonexistenta nimanui. Sper sa ni se implineasca cat mai multe dorinte „bune” tuturor! 🙂

  21. Posted by Daniela Filioreanu on 08/09/2011 at 16:46

    Ioana,

    Iti apreciez sincer tentativa de a da raspunsuri rationale la ceea ce eu afirm.

    De dragul de a face exercitii rationale, de a antrena gindirea – lucru folositor oricui – expun niste dileme:

    Daca nu exista Dumnezeu, atunci care este explicatia existentei Universului? Big Bangul? Dar atunci de unde provine materia care a stat la baza Big Bangului? Care este cauza acestei materii?

    Unii oameni de stiinta spun ca aceasta cauza este tot materiala. Dar cu asta nu au rezolvat nimic, pentru ca, regresind, ajungem la un numar infinit de cauze. Daca a fost nevoie de un numar infinit de cauze pentru a ajunge la momentul de fata, atunci momentul prezent nu ar fi fost atins niciodata, ceea ce demonstreaza nu numai ca Universul are un inceput (deci un numar finit de cauze), dar si ca nu putea fi cauzat decit de ceva imaterial si atemporal (adica din afara materiei si a timpului). Deci din punct de vedere rational, ipoteza stiintifica mai sus formulata esueaza.

    Alti oameni de stiinta spun ca aceasta materie a provenit din nimic. Cu alte cuvinte, din nimic a iesit materia. Potrivit oricarei definitii rationale, insa, nimicul nu poate naste nimic. Ratiunea tie iti spune altceva?

    Altii oameni de stiinta spun ca de fapt, cauza materiei din Big Bang a fost ceva extern, adica dincolo de materie (imaterial), si in afara timpului (atemporal). Este absolut rational pina aici. Un pic mai au insa si L-au definit pe Dumnezeu. Singurul lucru care nu le iese este caracterul personal al cauzei materiei.
    Ciudat este faptul ca aceasta ipoteza recunoaste caracterul superior al cauzei materiei. Si totusi, pe cind noi, cei din interiorul materiei, sintem persoane, cauza noastra, aceea imateriala si atemporala, hopa, e impersonala, deci inferioara noua. Avem o logica beton.

    Daca Dumnezeu exista, atunci El este o persoana. Daca este o persoana, atunci e firesc sa nu se descopere decit cui doreste. Mie mi se descopera. Dar tu ai vreun motiv sa consideri ca ceea ce tu nu stii nu exista? Cinstit ar fi sa spui ca nu stii ca nu exista, dar nu este rational sa spui ca ceea ce nu se afla in raza ta de cunoastere nu exista. Asta in cazul in care nu te consideri ca avind cunoastere absoluta.

    Spune: ce anume este irational in afirmatiile mele de mai sus?

    Cit priveste moralitatea, ea nu trebuie sa fie emisa de o autoritate absoluta ca sa existe. Aici ai dreptate. Dar numai daca e vorba de moralitatea relativa. Daca e vorba de moralitate absoluta, inviolabila adica, atunci emitentul nu poate fi decit absolut. Daca e vorba de moralitate relativa, care azi e, miine nu e, azi o respecti, miine nu o mai respecti, atunci ai dreptate: nu e nevoie sa existe o autoritate absoluta care sa o emita. De fapt o asemenea morala nici nu are cum sa fie emisa de o autoritate absoluta. Exista lucruri relative si lucruri absolute, inviolabile, eterne, care vor subzista chiar si atunci cind materia nu va mai fi si toti oameni vor muri. Ma gindesc la iubire, adevar, dreptate, moralitate, ordine etc.

    „Pe de alta parte, dupa cum vedem, nici credinta in Dumnezeul biblic si in cele 10 porunci nu ne ofera consensul absolut- numai daca ne gandim la diferentele dintre marile religii monoteiste si dintre confesiunile lor!”
    Cine te face sa crezi ca toate religiile monoteiste se bazeaza pe Biblie? Doar iudaismul si crestinismul, iar intre acestea nu exista contradictii. Adevarul este unul si neinterpretabil. Oamenii insa au considerat adevarul ca fiind o notiune relativa, deci l-au interpretat in mii si mii de feluri. Dar acestea sint interpretari relative si nimic altceva. Adevarul e numai unul. E ca si cum despre cutare om se spun mii si mii de lucruri, fara consens intre ele. Dar asta nu inseamna ca omul respectiv nu exista. Ci doar ca adevarul despre el nu este stiut decit de putini oameni, si anume de apropiatii lui.

    „De fapt, nu pot considera “moral” un om care respecta niste reguli numai pentru ca se teme de pedeapsa, sau pentru ca asteapta o rasplata…(Nu vreau deloc sa spun ca un crestin se comporta moral numai din aceasta cauza!)”
    Ca sa iti raspund la aceasta afiratie, iti aduc cuvintul Fericitului Augustin: „Iubeste si fa ce vrei”. Omul care depaseste etapa de moralitate, acela iubeste, adica e un om implinit si firesc. De aceea, nu poate fi spus despre Iisus ca a fost moral. El a respectat legile morale in virtutea firii lui perfecte, complete, iubitoare. Deci a fost deasupra moralei. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este una morala, ci morala e o cale spre aceasta cunoastere. Morala izvoraste din iubire, dar nu o presupune neaparat. De aceea, oamenii morali pot fi sau nu iubitori. Depinde de fiecare in parte. Iisus spune undeva in Biblie: „Cine ma iubeste indeplineste poruncile Mele”. Deci moralitatea este o garantie a dobindirii iubirii, adica a repunerii in starea fireasca a omului.

    „Pe de o parte, cred ca putem ajunge la un anumit consens cu privire la ceea ce este bine si rau”. Da, putem ajunge. Si stii de ce? Pentru ca avem sadita in noi notiunea de bine si rau. Altfel nu am fi putut. Dar tu nu ai fost acolo cind ti s-a sadit aceasta saminta. Asa ca nu ai de unde sti de unde provine ea. Asa ca afirmatia ca Dumnezeu nu exista este o simpla speculatie.

    Afirmatiile tale sint bazate pe un amestec de notiuni relative si absolute, greu de separat si de sesizat granita dintre ele. Daca moralitatea este relativa, atunci pentru mine personal poate sa nu valoreze nimic. Aceasta este definitia relativului! Si chiar nu valoreaza, sincer. Nimic nu ma impiedica. Daca, insa, tin cont ca esti o frintura de absolut, atunci ma retin si te respect. Tu zici ca nu e asa, ca omul ar trebui totusi sa fie moral si fara un absolut. Adica ar trebui sa nu mai fie relativ, ci sa se agate de absolut, excluzind in acelasi timp absolutul. Vezi cum te contrazici? Vezi cum furi? Te folosesti de proprietatea lui Dumnezeu ca sa spui ca Dumnezeu nu exista. E frumos asa? Poti zice ca omul are dreptul sa tinda spre absolut. Sa-i fie de bine. N-are decit. Pentru ca niciodata nu va fi absolut atita vreme cit firea lui nu este absoluta. Nu e de ajuns sa doresti, sa visezi. Substanta trebuie sa fie absoluta, caci ambalajul nu valoreaza nici doua parale. Poate sa scrie pe el „absolut” pina cind se epuizeaza cerneala tipografica, nimic din ce va face omul nu va fi niciodata absolut. Nici macar raul! Deci pina una alta, fara Absolut, moralitatea omului e relativa. Adica practic inexistenta. Doar pentru ca oamenii mai au in ei un Dumnezeu, chiar fara sa-si dea ei seama, nu se manifesta inca cu totul ca niste animale. Vine, insa, si vremea aceea. Vine si nu intirzie.

  22. Posted by gelu on 13/10/2011 at 19:39

    „Doar pentru ca oamenii mai au in ei un Dumnezeu, chiar fara sa-si dea ei seama, nu se manifesta inca cu totul ca niste animale. Vine, insa, si vremea aceea. Vine si nu intirzie.” – GENIAL!!!

  23. Posted by Catalin on 20/11/2011 at 05:46

    Am citit intr-o buna masura schimbul de idei de pana acum, dar vroiam sa ma refer in primul rand la povestea initiala.

    Mi-a placut foarte mult cum a inceput, dar s-a incheiat sententios.

    Cine este in final judecatorul ateilor? Noi? Autoarea articolului?
    Poate un crestin sa-i condamne la nefiinta („operatie”, iad) pe atei, fie chiar si printr-o metafora?

    Mi s-a parut tot timpul riscant ca si crestin sa pornesc o cruciada (chiar si numai in cuvinte) impotriva celor care nu au, sau si-au pierdut credinta.

    Cei ce nu cred nu vor fi niciodata convinsi doar prin forta intrinseca a argumentelor.

    Cei care cred cu adevarat nu pot avea ca prim argument decat propria lor experienta a dragostei.

  24. Posted by Daniela Filioreanu on 20/11/2011 at 10:18

    Catalin,

    Problema esentiala a oamenilor e ca nu pot sa mearga pe mai multe idei in acelasi timp. Aceatsa povestire nu a putut merge pe toate solutiile posibile la adresa ateismului. Prin ea, nu i-am condamnat pe atei. Ceea ce am facut a fost sa salvez celulele sanatoase. Ce s-a intimplat dupa aceea cu celulele operate, nu ma priveste pe mine.
    „Cei ce nu cred nu vor fi niciodata convinsi doar prin forta intrinseca a argumentelor.”
    Eu nu am scris absolut niciodata pentru atei. Scriu pentru oamenii care cred si vor sa afle cume cu credinta lor.
    Pe de alta parte, faptul ca avertizezi pe cineva, nu inseamna lipsa de iubire. Si Hristos ne-a asigurat ca cei care nu il vor se duc in iad. Dar nu putem trage concluzia din asta ca nu avea iubire in inima.
    Din experienta proprie, din care am invatat abia dupa zeci de ani de tortura, mi-am dat seama ca pe cel care nu vrea sa se schimbe, a-l trata cu dragoste este a te condamna pe tine insuti la iadul pamintesc, iar pe el la cel mai crunt iad etern. Iubirea nu le poate rezolva pe toate. Daca ar fi fost asa, iadul ar fi fost gol acum. Doar nu poti sa-l banuiesti pe Dumnezeu de lipsa de iubire.
    Deci eu zic asa: sa nu consideram aceasta poveste ceea ce nu este, adica o sentinta de condamnare la iad, ci o simpla povestioara din care unii au invatat, pe unii i-a amuzat, pe altii i-a iritat si asa mai departe.

  25. Posted by Catalin on 20/11/2011 at 15:35

    Pe blogul tau se pare ca tu esti judge, jury & executioner.

    Nu-mi poti spune cum sa privesc povestioara ta daca din punctul meu de vedere ea se incheie in mod evident cu o sentinta.

    Nici nu vreau sa-mi intelegi gresit motivele pentru care fac aceste comentarii, pana intr-un anumit punct povestea mi-a placut chiar foarte mult.

    Problema mea e ca, in retorica sa, un aparator declarat al ortodoxismului consider ca nu are voie sa transmita mesaje gresite, oricat de nevinovate ar parea ele.

    Foarte multe din lucrurile pe care le-ai spus reprezinta experienta ta personala si nu le regasesc in invatatura crestina.

    In sectiunea „Despre mine” spui „Toate textele sînt in acord cu gîndirea creştin-ortodoxă”. Cine a dat acest acord?

    Nu vreau sa te dezarmez, multe idei pe care le spui mi se par in regula. Vreau doar sa spun ca titulatura declarata de vorbitor in numele ortodoxiei este una foarte riscanta.

    Am sa-ti spun si eu o pilda, pentru ca am observat ca-ti plac:

    A fost un om care a plecat intr-o zi in oras sa-si cumpere diferite lucruri pentru casa. Printre altele, cauta un fund de bucatarie. Nu a gasit decat in piata unul deja folosit, cu foarte multe lovituri si zgarieturi. Ne mai gasind in alta parte unul nou, a decis sa-l cumpere, pentru ca in final, e un simplu fund de bucatarie si isi va face oricum foarte bine treaba chiar daca e uzat.
    Pe lista de cumparaturi mai avea un tablou, pentru a-si decora camera de oaspeti. A ajuns la un magazin specializat si a gasit unul care i-a placut in mod deosebit. Vazandu-l, a simtit ca era exact ce-si dorea fara sa-si fi propus dinainte o tema. Dar chiar inainte sa-l plateasca s-a apropiat mai bine de tablou si a observat o zgarietura mica intr-un colt. A plecat fara sa mai cumpere tabloul.

  26. Posted by Daniela Filioreanu on 20/11/2011 at 16:23

    Probabil voi renunta la a mai declara scrierile mele ortodoxe. In felul acesta voi linisti multe constiinte. Sau si mai bine: nu voi mai scrie deloc. Te invit pe tine sa o faci. Scrii mai bine ca mine.

  27. Posted by Catalin on 20/11/2011 at 20:12

    Chiar daca te-ai suparat, sa stii ca in cea mai mare parte sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine. Si eu sunt indragostit de ordodoxie si traditia ei. Am simtit doar nevoia sa intervin acolo unde am sesizat ca tabloul acestei credinte era prezentat pe alocuri altfel decat il stiam.

    Cred ca este de apreciat dorinta de a ajuta necredintei celor din jur, problema e ca acest demers poate fi unul foarte riscant. De aceea eu personal incerc, pe cat pot, sa ma rezum in a arata ceea ce vreau sa zic prin gesturi discrete de atentie si grija fata de cel de langa mine, altfel spus doar prin intermediul dragostei, si asta doar atunci cand o am. Altfel, cel caruia i te adresezi in numele unei credinte elocvente doar ratiunii poate percepe un soi de misionarism care are de a face doar cu ambitiile tale personale.

    Eu am incetat in a mai incerca a convinge pe cineva de credinta adevarata prin forta argumentelor pentru ca finalmente Dumnezeu nu are nevoie de asa-zisa mea capacitate deosebita de folosi cuvintele. Daca Dumnezeu vrea sa ajunga la inima cuiva cred ca o poate si fara mine. Desigur, Dumnezeu lucreaza prin cai necunoscute prin noi toti, dar eu nu ma pot considera o unealta atat de insemnata prin care oamenii pot ajunge la adevar. Da, bineinteles, mi-as dori! Dar cred ca acolo pot ajunge doar cei ce sunt cel mai putin dependenti de atractiile acestei lumi.

  28. Posted by Daniela Filioreanu on 20/11/2011 at 21:16

    In concluzie, pentru ca exista parti unde nu sint pe aceeasi lungime de unda cu tine, Catalin, dar si pentru ca nu am trairea spirituala necesara, ci scriu din ambitie, o sa-ti urmez sfatul si exemplul si o incetez sa mai scriu. O sa-mi inchid blogul. Foarte multa lume va fi implinita, iar Dumnezeu va fi astfel slujit. Ai facut o treaba buna, Catalin. In sfirsit a aparut cineva care a reusit sa ma abata de pe calea ratacirii.

  29. Posted by observator on 21/11/2011 at 15:51

    Tot apar critici multi si iscusiti, dar situatia e clara: acest blog este unul din cele mai bine si inteligent scrise din toata panorama romaneasca.

    Cei care apreciem aceasta lucrare, zbatandu-ne sa ne tinem existenta de la o zi la alta, nu avem timp sa ne exprimam aprecierile. Dar criticii n-au acesta problema, ceea ce creeaza suspiciune. Oare multi sunt platiti sa o faca? Probabil.

    Daniela, ai un talent deosebit si e pacat sa nu il folosesti in continuare.
    Doamne ajuta!

  30. Posted by Daniela Filioreanu on 21/11/2011 at 17:59

    Recent am vazut filmul 1984, ecranizarea dupa Orwell. Acolo se arata cum personajul principal, chiar daca a fost supus torturilor, nu a cedat. In cele din urma insa, supus celei mai mari frici a lui, si anume sobolanii, a tradat. Ca urmare, noaptea am visat sobolani, sobolani, sobolani. De aceea, am fost foarte aproape de a da foc casei numai ca sa scap de sobolani… si de tradare.
    Multumesc, observatorule.

  31. Posted by robert on 14/02/2012 at 10:05

    Cam dezgustatoare povestea. Si ca o fabula – eu urmatorul lucru il „aud”:
    Ateii sunt periculosi si vor sa distruga crestinii. Trebuie sa-i omoram, sa-i opresam. Daca nu, vor fi prea multi.

    Si desigur, uitam complet ca exista o corelatie intre ateism si educatie/inteligenta. Ca tarile care contin cei mai multi NE-religiosi sunt cele mai lipsite de violenta.

    Ca majoritatea oamenilor de stiinta nu sunt credinciosi… Dar desigur. „sa ignoram toate astea si hai sa-i opresam pe atei. Ei niciodata nu fac bine. Numai rele fac”.

  32. Posted by Daniela Filioreanu on 14/02/2012 at 18:58

    Saracii oprimati…

  33. Posted by elia on 15/02/2012 at 12:15

    Citind cele scrise de Catalin, ma intreb: oare nu se poate scrie si „din dragoste, atunci cand o ai”?
    Pe mine m-au ajutat multe din cele scrise aici. Si am simtit ca nu intamplator am ajuns sa le citesc.
    A nu mai scrie poate insemna nu doar smerenie, ci si mandrie. Si o spun din proprie experienta. Am avut un astfel de moment in care am crezut ca a nu mai scrie e o „virtute” si ca aceasta sta in „puterea” mea. Renuntasem insa la o „mandrie”, inlocuind-o cu alta.
    Nu recomand nimanui sa sa faca voia sa, crezand ca slujeste voii lui Dumnezeu. Dumnezeu stie cel mai bine cand are ceva de spus pentru… sau/si prin tine…
    Eu ii multumesc Danielei deoarece, cu ajutorul ei, la momentul pe care „inima” si l-a ales, mi s-au limpezit frumos unele lucruri. Atfel, am ajuns sa fiu „martora” unei minuni…curat „ortodoxe”.
    Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  34. Posted by robert on 15/02/2012 at 16:30

    @Daniela
    Nu am zic ca sunt(sau nu sunt) oprimati ateii. Dar se subintelege ca ei trebuie „extirpati”.

  35. Posted by Daniela Filioreanu on 15/02/2012 at 17:47

    @elia
    Daca te referi la faptul ca nu mai scriu in ultima vreme, nu are legatura cu mindria si smerenia. Acesta e o boala grea a ortodoxului: orice ai face ti-o interpreteaza ca mindrie. Nu mai scriu pentru ca am prea multe probleme ca sa ma mai pot gindi si la asa ceva. Imi pare rau. Probabil voi scrie cind imi va fi putin mai bine.

    @robert
    Robert, eu personal nu am dreptul sa zic asa ceva. Eu personal ii apreciez pe atei, pentru calitatile lor adesea nebanuite, iar intre noi fie vorba (sa nu auda nimeni ce scriu eu aici), pentru mine personal una din cele mai mari tragedii ale istoriei a fost distrugerea si pierderea comorilor bibliotecii din Alexandria.
    Si totusi, trecind peste opiniile mele personale si peste simpatiile mele, aici nu despre asta este vorba, ci despre felul cum vede Dumnezeu lucrurile si cum va trage El linie. Si pina la urma, trebuie sa se inteleaga ca daca scriu un articol impotriva ateilor, de fapt scriu impotriva ateismului, nu a ateilor in sine. Dupa cum daca scriu un articol impotriva homosexualilor, de fapt eu scriu impotriva homosexualitatii, nu a oamenilor care au aceasta practica. S asa mai departe. Daca pe tine nu te ajuta cu nimic aceasta povestire, asa cum i-a ajutat pe altii, eu zic sa retii doar un lucru: te respect pe tine ca om, iar articolul nu iti este adresat.

  36. Nu, Daniela, nu ma refeream la faptul ca tu nu mai scrii, desi cu regret am observat lucrul acesta. Raspunsul meu era mai degraba pentru Catalin.
    Iti doresc din tot sufletul sa fii mangaiata de Dumnezeu in aceste momente prin care treci si la fel de inspirata in viitor ca si pana acum.

  37. Posted by elia on 15/02/2012 at 22:44

    scuze… nu stiu cum am aparut cu alt nume… cunoscut mie, totusi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: