FURT DIN RAI

Episodul I

         Cîndva, cînd pe culmile Carpaţilor se mai zărea prima ninsoare de după ieşirea lui Adam şi a Evei din Rai, iar marea avea încă aceeaşi culoare cu cerul, doi îngeri s-au dus la Dumnezeu şi L-au întrebat:

− Doamne, ascultatu-ne-ai Tu pe noi cînd oamenii aceştia au căzut în păcat, iar noi te-am rugat să-i înviezi înapoi şi să le dai îndărăt ce-a fost a lor?

− Pe deplin v-am ascultat, zise Domnul, dar iată ce mi-a spus Adam nu cu mult înainte să cadă. Judecaţi şi voi aceste cuvinte:

„Doamne mărite,

Sfinte Părinte,

Eva îmi place

Dar nu-mi dă pace,

Este frumoasă

Dar nu-i cuvioasă,

Nu vrea să se-nchine

Odată cu mine,

Bea must învechit

                                         Nu posteşte,

Vrea mărul oprit –

                                       Nu gîndeşte!”

„Stai, Adame, te opreşte!

Cum femeia nu gîndeşte?

Fugi, Adame de la Mine

Pentru gîndul ce e-n tine

Şi te luptă cu ocara

Ce îţi las şi cu povara

inimii şi fă o tură

Prin Eden de-alergătură

Pînă ce ai să-ţi găseşti

Coasta să ţi-o potriveşti

Înapoi unde ea,

Că doar este coasta ta!!!”

„Mulţumescu-Ţi, Doamne sfinte,

Tu eşti cel mai bun părinte.

Tare mai sînt mulţumit

Pentru vorba ce-ai rostit.

Coasta mi-o vreau înapoi

Ca să fiu un sfînt ca voi.

Şi-nc-un lucru aş mai vrea

Dacă nu Te-ai supăra:

Evă să nu mai zideşti

Ca să nu mă ispiteşti.

Nici acum, nici în vecie

Eva nu e bucurie,

Ci e boală fără leac –

Roadă din coastă de drac.”

Episodul II

Mai tîrziu, cînd peste toate clipele din Rai domnea o pace sfîntă, se întîmplă astfel:

Pe la ceas de închinare

Eva nu mai avea stare,

Şi voia să se închine

Domnului slăvit mai bine.

Ca să fie mai iubită

Şi în toate împlinită,

Îşi dorea să fie noapte

Şi să vină de departe

Din adîncul cerului

Şi din taina gîndului

Peste toate o lumină

Mult mai blîndă şi mai lină

Ca lumina zilei sfinte

Cea-mbrăcată în cuvinte.

Şi voia acea lumină

Mult mai blîndă şi mai lină

Pe Adam să-l mulţumească

Şi-amîndoi ei s-o numească

Dor de lună-clar de lună

Şi să-i ţină împreună

Drum prea lung – o veşnicie

Însoţit de bucurie.

Astfel Eva I-a grăit

Domnului prea ostenit

După munca cea curată

Şi preabinecuvîntată

De zidire-a lui Adam

Şi a soaţei lui de neam.

De sus Domnul Se gîndi

Şi un pic mai osteni

Făcînd noaptea înstelată

Peste astă lume toată

Şi-i dădu chiar lui Adam

Şi femeii lui de neam

În dar luna şi un nor

Să le fie lor spre dor

Şi spre caldă-mbrăţişare

Şi spre dulce sărutare.

Să se ţină ei de mînă,

Să se plimbe împreună

Visători sub clar de lună.

Dar cînd noaptea-n Rai veni

Şi cînd Eva se trezi,

Pe Adam ea îl văzu

despuiat şi se temu:

„Unde-ai fost, tu, măi Adame,

Ai gustat din cele poame

Ale mărului oprit

Şi din Rai ne-ai izgonit?

Ce ţi-a trebuit să ştii

Ale vieţii bucurii,

Ale vieţii întristări

Şi-ale lumii supărări?”

„Eva mea, ce ţi-am dat nume,

Astfel vreau să ştii anume

Că azi Domnului I-am zis

tot. Cu sufletul deschis!

N-am sărit nici un cuvînt

Şi-am făcut chiar legămînt

Să mă lase să trăiesc

singur. Să mă veselesc,

Ca să nu mă ispiteşti

Cu ispite necereşti.

Este scris în Sfînta Carte

Ce cu ochii de departe

O citesc şi care scrie

Că femeia-i nebunie,

Că păcatul o să vină

De la tine şi-o să ţină

Veacuri multe – o vecie

Şi că nu e bucurie

Din costiţa ce ţi-am dat

Cînd cu tine m-am luat.

Hai că nu-mi eşti chiar povară,

Dar nu eşti nici sfîntă scară

Pentru mine ca să sui

Pîn’ la cer şi să descui

Raiul cel dumnezeiesc

De-unde vreau să te privesc

Cum în toate-ai să greşeşti

Fiincă tu nu mă iubeşti!

Ce înseamnă-aceea LUNĂ?!!!!

Cum să fim noi împreună

Cînd tu iei din astă lume

Tocmai MĂRUL şi anume

Îl măreşti, îl poleieşti

Şi ca să mă ispiteşti

Îl aşezi tocmai în cer,

Cum că-i sfînt, iar eu să-l cer

 De la bunul Dumnezeu

Să ţi-l dau, că nu e greu

Să fii mare, să fii sfînt

Şi stăpîn peste pămînt?!?!?!

Ce ispită este asta??

Îţi vine să-ţi baţi nevasta

Şi s-o cerţi, că tare-i bine

Să asculte ea tine!!!

Măi femeie, îmi eşti dragă

Chiar şi-aşa, cît lumea-ntreagă,

Dar aş vrea să te priveşti,

Aspru să te pedepseşti,

Căci tu morţii ai voit

Să mă dai şi ai poftit

Noaptea s-o aduci în Rai,

De ea parte-n veci să ai!!!”

Ştiind Eva că-i de vină

Şi ca-n ajutor să-i vină

Soţului ei supărat

Că din Rai l-a lungat,

În genunchi ea a căzut

Şi-a-ntrebat pe Domnul Sfînt:

„Cum se poate ca să vie

Din cer astă nebunie

Şi-n loc să răsară lună

Şi să fie împreună

Cu Adam şi să dorească

Roada cea dumnezeiască,

Pe pămînt căzu din cer

Tocmai blestematul măr!?”

Dar Adam, s-o liniştească,

Îi dădu veste cerească:

„Lasă, Eva, mergi curînd,

Du-te după mărul sfînt.

Dă-mi să gust şi eu puţin,

Chiar de-i bun sau de-i venin.

Nu-i nevoie să fim sfinţi,

Ci-i de-ajuns să fim cuminţi

Şi în veci să nu poftim

mere mari. Să nu dorim

s-avem luna de pe cer.

Doar atît eu îţi mai cer:

Ad-un măr din ăla mic,

Dulce şi amar un pic,

Să îl stoarcem de pelin

Şi să facem dulce vin,

Cu el să ne veselim,

Poftele să potolom.

Ce nevoie ai de lună?

Haide să fim împreună

Şi să nu ne mai certăm

Ca să nu Îl supărăm

Pe Părintele cel Sfînt.

Du-te, vino mai curînd

cu un măr. Cît eşti de bună…

NU TE MAI UITA LA LUNĂ!!!!”

Anunțuri

33 responses to this post.

  1. Daca si asta e ortodoxie,atunci eu sunt calugar…

    Descifreaza te rog acest poem,ca eu unul,nu l-am inteles.

    Eu stiu ca Maica Domnului a rezolvat problema Evei.Prin femeie a intrat pacatul si moartea,tot o Femeie ne-a adus izbavirea din moarte si pacat.

    Fantezia scrisa de tine nu o inteleg.

  2. Posted by Daniela Filioreanu on 17/06/2011 at 07:56

    Da, Daniel, acest poem iti este dedicat tie personal. Cu gindul la tine l-am publicat. Este o satira la adresa ta personal. Dar nu m-am gindit ca ai sa ai intelepciunea sa-l intelegi. Dupa cum niciodata atunci cind il satirizezi pe avar, nu va pricepe ca despre el vorbesti. Cind il satirizezi pe omul prost, nu va pricepe ca despre el vorbesti. Si asa mai departe.
    Ca sa te ajut cit de putin, vorbeste despre ipocrizie. Mai precis despre ipocrizia sufleteasca a unor oameni ca tine.
    Si nu este un poem istoric. In el nu se vorbeste despre ce s-a intimplat cu adevarat in rai, ci despre ce se intimpla ACUM.
    Nu te duce mintea, nu?
    Am mai publicat aceasta satira dintr-un motiv, si anume, pentru ca am scris anterior citeva articole care il laudau pe barbat si lasau femeia la o parte, iar niste „minunati” reprezentanti ai barbatilor au inteles atit: asa este, barbatii sint minunati, iar femeile merita batute. Serios?!?!?…

  3. E creatie personala,sau e luat de undeva ?

  4. Posted by Daniela Filioreanu on 17/06/2011 at 08:49

    L-am luat de la altcineva si mi-am pus numele meu pe el. Ca asa fac eu. Inclusiv comentariile pe care le scriu le iau cu copy paste de pe alte siteuri.

  5. Dupa parerea mea ,nu trebuia sa lauzi barbatii ,ca dupa aia sa le faci o satira…Era mai bine daca stateai in banca ta,sau daca lasai acea lauda asa cum era ea.
    Poemul poate e bun (poate!) ca literatura,in rest ……Daca mai scrii articole din astea,nu am sa te mai citesc,ai inceput sa fii plictisitoare….

  6. Posted by Daniela Filioreanu on 17/06/2011 at 09:30

    Venit din partea ta, e un compliment faptul ca nu vrei sa ma mai citesti si ca iti par plictisitoare!

  7. Posted by Daniel on 20/06/2011 at 18:48

    Am revenit si vad ca ,in afara de comentariile mele ,nu mai e nici un comentariu.Asta inseamna intr-adevar,ca acest poem mi-a fost adresat mie personal,din moment ce nu intereseaza pe nimeni.

  8. Posted by Daniela Filioreanu on 20/06/2011 at 20:32

    Ba intereseaza, drept dovada a fost preluat de mai multe medii ortodoxe (ortodox media, credo, media ortodoxa etc.). Altii citesc, si numai tu comentezi pentru ca numai tu esti frustrat pe aici.

  9. O poezie inspirata, transmite un mesaj subconstientului fortandu-l sa devina constient. Felicitari !

  10. Rasu-plansu !
    M-a inveselit balada Danielei. Sprintara si piscacioasa. Sampanie cu paprika.
    Dupa comentarii insa, incep sa plang. Dupa demascarea ei, ipocrizia e aparata chiar cu argumente teologice. Nu ne plac dacat schemele [cu stampila ortodoxa neaparat]: pacatul Evei e rezolvat, cel al lui Adam asijderea, ce atata satira fantezista, de unde sminteala asta neortodoxa?!
    Ce-ar fi sa nu mai turnam ortodoxia in scheme?! Ortodoxie inseamna dreapta [slujire] nu teapana!
    Hai sa iubim, nu sa intepenim!
    Claudiu

  11. Posted by Daniel on 24/06/2011 at 12:19

    „În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heru-vimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: „Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt”.

    După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: „Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii”. Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! …Spini si pălămidă să rodească pământul tău…! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele, cum vedem până azi.

    Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii. Si i-a mai dat un canon: si întoarcerea ta către bărbatul tău.

    Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul. Si auzi: „Femeie, supune-te capului tău!” Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.

    Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.”

  12. Posted by Daniela Filioreanu on 24/06/2011 at 15:05

    Daniel, te-am vazut intr-o poza la tine pe blog. Am vazut ca aveai mineca scurta si ca iti razi barba. Asta inseamna ca te straduiesti sa placi femeilor, ca sa le duci in pacat. Se poate asa ceva??? Un asemenea comportament mi se pare inacceptabil. Si mai ai tupeul sa faci pe dreptul si inteleptul!

  13. Posted by Daniel on 24/06/2011 at 15:39

    Aveam maneca scurta,pentru ca era vara si foarte cald.
    Barba am purtat o perioada,acum nu,insa nu stiam ca e obligatoriu sa porti.Si poti sa atragi femei si daca porti barba.
    Nu stiu cum de reusesti sa tragi concluzii doar privind o poza.
    Poate ar fi trebuit sa mai citesti si ce scrie pe blog,nu sa te uiti doar la fotografii…

  14. Posted by Daniela Filioreanu on 24/06/2011 at 17:25

    Ti se pare idiot comentariul meu la adresa ta? Te-am tratat cu aceeasi moneda cu care tratezi tu ceea ce scriu eu. Frizezi limita penibilului. Iti aprob comentariile doar pentru ca vad ca te faci de ris constant. Cel mai trist e ca nu-ti dai seama.

  15. Posted by Daniel on 24/06/2011 at 19:54

    Ciudat,si eu am aceeasi impresie,dar in sens invers.

  16. Posted by Daniela Filioreanu on 24/06/2011 at 20:21

    Daca ai fi reprezentantul elitei religioase, asa cum te imaginezi, ai fi avut pina acum decenta sa te retragi, fie si scuturind praful virtual de pe incaltari. Dar dracul mindriei nu te lasa. Te chinuie si te chinuie si te chinuie. De asta ii chinui si tu pe altii. Ai in tine o persistenta demonica. Ma invadezi, ma deranjezi, imi umpli inboxul cu mesaje, din ora in ora trebuie sa iti raspund. Tu nu ai nicio alta preocupare in viata decit sa fii musca din ochiul altuia?

  17. Raspunsurile tale pline de oftica se aseamana unei neveste inacrite,care nu are altceva de facut decat sa’si reverse frustarile asupra celuilalt.
    Bine,nu o sa mai comentez,te las in pace…..Fii fericita…

  18. Posted by Doina on 24/06/2011 at 21:48

    Aici este limpede vorba de tachinari, care stim cu totii ce inseamna…
    Propun sa va dati unul altuia numerele de telefon, si sa discutati in privat…
    Dar, totusi, cu ce ne-am mai amuza noi asa bine, desigur dupa A-N-O-M-A-L-I-I-L-E lui Octavian Darmanescu, daca nu cu dialogul vostru ?
    Asa ca…dati-i inainte ! Ca, cica, „inainte era mai bine !”

  19. Posted by Daniela Filioreanu on 24/06/2011 at 22:31

    Doina, discutia aceasta are un sens. Sensul este acela de a demasca si a desacraliza fariseismul. De a-l face sa isi dea singur cu stingul in dreptul. Daca taceai, filosof ramineai.
    Si spre informarea ta, comentariul pe care l-ai facut este atit de superficial, incit mi s-a facut rau de la stomac atunci cind l-am citit.

  20. Posted by Doina on 25/06/2011 at 08:53

    Ai dreptate, am uitat sa-ti spun sa-l stergi.
    Si sterge-l si pe asta.
    Dar , cine stie, draga mea, daca nu chiar Daniel este…al tau. Cine stie de unde sare iepurele.
    Las-o si tu mai moale !

    Sterge-l, te rog, ca sa nu-l citesti, si recitesti, si sa-ti vina rau…de la stomac.

    Sincer, fii mai blanda

  21. Posted by Doina on 25/06/2011 at 09:07

    Scuza-ma, dar esti asa de tepoasa, ca tu singura iti dai cu stangul in dreptul, fara s-o mai faca altul.

    (stii, exista o vorba romaneasca, foarte vehiculata de batranii cei intelepti, spre inteleptirea tinerilor celor aroganti – si nu fac referire la tine – „unde este carte multa, este si prostie multa)

    Te rog, sterge-l si pe asta !

  22. Posted by Daniela Filioreanu on 25/06/2011 at 10:51

    Doina, te afli in treaba, iar asta ti se pare o dovada de inteligenta. Discutia mea cu Daniel dateaza de multa vreme si nu cred ca o stii pe toata ca sa iti permiti sa ii cataloghezi pe altii prosti, ca asa vrei tu. Doina, draga, esti vulgara si nici nu-ti dai seama.
    Iar daca tii neaparat, lasa sa fiu eu proasta si tu desteapta. Daca asta te implineste…

  23. Posted by Doina on 25/06/2011 at 11:00

    Daniela, ti-am trimis un offline pe mess; daca l-ai primit, te rog citeste-l

    TE ROG STERGE-L SI PE ASTA !

  24. Posted by Daniela Filioreanu on 25/06/2011 at 11:20

    NU pot intra pe mess. Daca vrei sa scrii ceva, o poti face aici. Ai vazut ca am aprobat toate comentariile, indiferent de continut.

  25. Posted by daniela on 29/06/2011 at 19:30

    Mie mi-a placut poemul si o sa ma rezum la a spune atat, pentru ca nu prea ma pricep sa scriu.

  26. Posted by Daniel on 06/07/2011 at 08:36

    Despre necazuri,furtul din rai,si depsre adevarata fericire,unde sa o cautam:

    Dumnezeu nu a facut dintru inceput asa pe om, ca sa patimeasca si sa sufere toate acestea, ci l-a facut egal cu ingerii, cu putin numai diferit de ingeri. Si facand Rai in Eden, l-a pus acolo, ca sa imparateasca cu buna voie si in libertate, ca imparat, legandu-l numai cu o singura porunca, pentru a sti ca este la randul sau indrumat de sus. Acesta insa, fiind inselat de catre demon ca va primi asemanarea cu Dumnezeu, a fost alungat din Rai in tara straina si a cazut in aceste chinuri si dureri, blestemat fiind de Dumnezeu ca sa secere maracini si buruieni in toate zilele vietii sale.
    Ce sunt maracinii si buruienile daca nu nenorocirile si necazurile de fiecare zi ale omului? Acestea vin din partea ispitelor, a oamenilor rai si din partea firii noastre celei poftitoare, care din obiceiul cel rau a devenit ca o a doua fire, de aceea si suferim din partea ei ispite mai grele decat din partea dusmanilor nostri. Si daca nu ajunge la timp mila lui Dumnezeu, suntem in pericol mare de a ne pierde. Toate acestea unde au sfarsit? Acolo unde spune : ” Din pamant ai fost luat si in pamant te vei intoarce “. Astfel pune capat durerilor si necazurilor noastre iubitorul de oameni Dumnezeu.
    Deci ce cauti, iubita mea sora? Ce drum sa gasim pe care sa nu creasca maracini si buruieni? Care cale sa fie care sa nu fi fost prinsa de blestemul dumnezeiesc? Uita-te la imparatii pamantului, in fata carora se cutremura natura intreaga. Unde sunt acum? Unde sunt toate ale lor? Le-au inabusit maracinii. Unde sunt cei care pana mai ieri conduceau lumea?
    Cine a putut vreodata sa se scape pe sine de maracinii si buruienile acestei vieti?
    Nimeni, decat numai moartea.
    Sa strigam atunci impreuna cuvantul lui Solomon, care zice: “Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!” Fericit este cel care a rabdat pana la sfarsit, dispretuind totul, si care prin indelunga rabdare a reusit sa imputineze maracinii si buruienile, pagubindu-se in aceasta viata dar imbogatindu-se cu bogatie cereasca. […]
    Mi-am amintit de zilele cele de demult si am meditat in timpul noptii cu inima si am zis: “Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!”
    Toate au trecut. Ca panza de paianjen. “Toate cele omenesti sunt desertaciune, cate nu mai sunt dupa moarte.”
    In tara straina ne aflam si nu vrem sa intelegem acest lucru. Nu vrem sa vedem de la ce inaltime am cazut. De buna voie ne astupam urechile si ochii, orbindu-ne pentru a nu vedea adevarul. Vai noua, ca intunericul de aici il socotim lumina, pentu scurta placere a acestui veac, pentru scurta suferinta la care este supus trupul ca sa dobandeasca odihna de acolo.
    Dumnezeu striga catre noi sa devenim fii ai Sai, iar noi devenim fii ai intunericului. Pentru putina miere dam in schimb toate veacurile. Pentru putina placere, renuntam la Imparatia lui Dumnezeu.
    Fericit cel care a vazut si a inteles aceasta ratacire st, infranandu-se de la placerea acestei putine mieri, doreste odihna cea de dincolo.

  27. Posted by Daniela Filioreanu on 06/07/2011 at 09:36

    Daniel, multumim pentru inalta lectie duhovniceasca. Totusi as aprecia daca ai comenta la subiect.

  28. Posted by Daniel on 06/07/2011 at 15:55

    Se pare ca avem moduri deosebite de a ne raporta la acelasi subiect.

  29. Posted by Daniela Filioreanu on 06/07/2011 at 16:29

    Modul tau de a te raporta la absolut toate subiectele de pe blogul meu este urmatorul:
    Pasul 1: nu intelegi nimic din ce scriu (probabil citesti pe diagonala sau pur si simplu NU INTELEGI)
    Pasul 2: te apuci si critici virulent, aruncind citate si idei cit mai induhovnicitoare si mai profunde

    Cu adevarat, avem moduri diferite de a ne raporta la acelasi subiect.

  30. Posted by gelu on 13/10/2011 at 20:25

    Ceea ce scrii, Daniela, nu dovedeste doar inteligenta, ci inspiratie! Ii multumesc si-ti multumesc!

    Cine-ti citeste doar articolul, are partasie cu credinta ta sau nu.
    Cine-ti citeste si comentariile si-ti cunoaste reactiile, are partasie cu tine.
    Admir femeile barbate!

  31. Posted by clement on 11/11/2011 at 02:18

    Daaniela, Daniela;;;
    Nascoceala asta cu femeia care trebuie sa patimeasca, este veche doar de cand s-a scris Talmudul. In Intaia religie monoteista a lumii, care nu-i judaismul, nici vorba nu-i de asa o intamplare.
    Dumnezeu s-a intrupat si pentru a restabili echilibrul.
    Femeilor cu care se insoteste in lucrarea Sa pamanteasca le vorbeste cu inima si blandete, barbatilor, confuzi si opaci, cu vorbe, adesea taioase.Invierea este descoperita Lumii prin femei, barbatii se indoiesc, au nevoie sa pipaie durerea;;;
    Sfantul Dionisie Areopagitul, discipolul sfantului Paul, cand a fost decapitat, Dumnezeu i-a dat puterea de a -si pune propiul cap in mainile unei femei.
    Intreaga mintea, intelepciunea acestui mare rabin convertit trebuia sa se transmita femeii. Pana in zilele noastre acest gest -mesaj este ascuns de biserica noastra.
    Vrei dara tu, ca Daniel, pentru care ai o oarece slabiciune, sa accepte ceea ce 80 de generatii de crestini, nu accepta inca?

  32. Posted by Daniela Filioreanu on 11/11/2011 at 08:58

    @clement
    „Daniel, pentru care ai o oarece slabiciune”
    Nu merita Daniel sa spun asta aici, dar afirmatia aceasta mi-a intors stomacul pe dos. La propriu. Pentru mine Daniel este exact opusul a ceea ce consider eu a fi… dar ma opresc aici. Nu vreau sa lovesc in Daniel, pentru ca asta chiar nu o merita.

  33. Posted by Constantin_ox on 01/03/2012 at 16:19

    Doamne ajută!

    Vă scriu în caseta destinată comentariilor, însă nu pentru a fi postat acest comentariu, nu cel puţin integral…

    Odată cu serbările Mărţişorului, dacă veţi considera potrivit, aş dori să vă ofer în primul rând dvs, ca şi soră în Hristos, dar şi vizitatoarelor folositorului dvs blog, o prelucrarea lirică a unei povestiri despre care se spune că este istorisită de Părintele Arsenie Boca. Dvs veţi decide ce şi cum să faceţi cu aceasta, eu vă urez La Mulţi Ani binecuvântaţi! şi Post cu folos.

    Iată şi propunerea, sub forma în care am gândit că s-ar potrivi; dvs însă decideţi:

    „Cu drag, un Mărţişor, tuturor coanelor şi coniţelor, cu precădere neobositei ostenitoare pentru cele de folos, Daniela Filioreanu :)…

    Ceşcuţa*…

    O familie, aflată într-o excursie, a mers la un magazin de antichităţi pentru a cumpăra ceva frumos (se pare că sărbătoreau a 25-a aniversare de căsătorie). Amâdurora le plăceau antichităţile şi obiectele din lut ars, ceramica, în special ceştile de ceai. Observând o ceşcuţă, mai distinsă, au întrebat:
    – Putem să vedem ceşcuţa aceea, nu am văzut niciodată ceva atât de frumos?

    În timp ce li se oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa începu – cum necum – să vorbească:
    – Eii, ei…, puteţi voi oare să-nţelegeţi? Eu nu am fost de la-nceput aşa. Cândva am fost un mic bulgăr de pământ roşu, brut. Cel mai de jos eram şi mă călcau toţi în picioare… . Până-ntr-o zi, când stăpânul meu, dragul de el, m-a luat şi m-a rulat…; taare m-a mai bătut atunci!!! Apoi, m-a frămmântat, în multe, multe, multe rânduri… pân’ce-am strigat „Nu face asta!… Nu-mi place! Lasă-mă-n pace!”. Dar el a zâmbit doar şi, cu blându-i glas, mi-a spus „Încă nu.”.

    Apoi – ah! – am ajuns pe-o roată! Învvârtit-am fost… învârtiităă, învârtiităă… invârtită foc. Ţipam „Opreşte! Stai! Ameţesc, fie-ţi milă… O să-mi fie rău!”. Stăpânul, însă, doar din cap a dat şi liniştit a zis cu ochii:
    „Nu încă, încă nu.”.

    Daa, m-a învârtit, m-a frămâtat şi-a-ngăduit chiar să fiu lovită…, şi m-a modelat de zor pân-am ajuns în forma care i-a plăcut lui; apoi – ce crezi? – în cuptor m-a aruncat… .

    Ioii…! nicciodată n-am simţit atât de multă căldură. Am strigat, am zbierat, m-am scuturaat…, bătut-am şi-am izbit în uşă. „Ajutor! Ce faci cu mine? De ce? Scoate-mă de aici!”… .
    „Heeiii… !” urlam,
    privind printr-o deschizătură-ngustă
    la buzele-i unde puteam citi:
    „Nu încă, nu, nu încă…”.

    Şi – Ooo! – taman când când n-aş mai fi-ndurat
    cuptoru-n lături se deschise;
    o mână,
    suav,
    mă cuprinse,
    pe-un raft comod de m’-aşezat.

    Ce duuulci răcori mă mângâiau!
    şi câât de bine m-odihneam…
    Iar gându-mi începu a tinde
    „Ei bine, nah, aşa-i de binee…”.

    Daa, mă răcoream aşa (şi odihneam, doar se-nţelege)
    când – ca să vezi! – m-a luat,
    m-a aspru periat şi
    – peeste tot –
    m-a colorat!

    „Şi ce-i cu asta?” ziceţi voi?!
    Hîm…, ce de mirosuri puturoase-n nări
    de m-au pătruns
    ΄ntrebataţi oare?…
    Că mă sufoc eu am crezut!

    „Te rog, te rog, opreşte-ţi lucrul…!
    Ori simţul nărilor mi-nfundă.”.
    El?
    doară din cap dădu şi ferm
    – dar blând –
    grăi ΄ceeaşi: „Ei… nu; acum nu încă.”…

    Apoi, deodat’ (din nou!!!..) ochi cuptiorul…
    ş-un fior mă trecu,
    inteligibil,
    cum că… . Dar -ah! – deja
    eram în făr’de zare flăcări.

    Tu crezi că fu ca-ntâia oară?! De-ai şti…;
    de două ori,
    ori trei…
    ori mai mult chiar (nu poate mintea a pătrunde…).
    Iar sufocul fu, iarăşi,
    pe măsură… .

    Rugatu-l-am, urlat-am – asta-i sigur –
    şi-ardeau văpăi de maaamă-mamă;
    şi chiar de eu credeam că pot,
    a desluşi din ΄celui foc lumină
    (să înţeleg, măcar, ca –nah, cu asta să-mi adun alină…),
    era-ntunnnerric
    fioros,
    şi rrange, de scrijjelitori iuţimi.
    Adâââânci… .
    Ccă nu voi mai scăpa gândisem!

    …Ori, chiar atunci (să ştiţi
    că eu uitasem tăte)
    minune mare pogorâse.
    Căci poarta-ngust’ se desfăcu, şi braţul cel dorit
    (ce, parcă, Nou mi-apare-acu’…) mă smulse
    din
    ’cele, groaznice şi crunte, ghiare.

    Acelaşi raft (ce-mi păru altul…),
    deplin într-ânsul mă-ncăpuse,
    eu – crrede-mă ! – crezui
    că-n Raiul jinduit-ajunsem…

    Ci-n timpul ăstor… line cugetări, simţii
    că totul
    nu-i cu mine…,
    şi doru-acest’, preaînţelept,
    spre Dânsul – prima oar’ – cu vrere…,
    şi cu lumină, mă zvârlise.

    Şedeam.
    Dar nu şezut era,
    ci nemişcată îmi era mişcarea, căci
    – Ooo! –
    Însuşi, chiar El, prea-linul…
    în căuşelele-I mă scurse.

    Iar ochiul Său era oglinda
    ce, mai apoi, mă revelă;
    eu – mărturie-aduc,
    credeţi-mă…
    (cum se cuvine)
    că nu putea închipuirea-mi să
    înţeleagă… ce ajunsem… !

    „La tin’ priveşte, scumpa Mea!”
    blajinui grai mă îndemnase.
    Şi eu, cu plecăciune-adâncă
    (nouă-evlav’ ce m-adumbrise),
    privii.

    :)… „O…!
    dar ce miinune…! Acolo-i… . Cine?!”
    ΄ntrebasem
    fără de gând, întru dorire.
    El – „Tu!
    Tu eşti!”… smerit
    şi-abi-auzit şoptise.

    „Eu?!!!
    poate-se aceasta oare?!!…
    Te văd ca Unul, cel vestit, ce-n graiu-I
    nu are umbră de-amăgire;
    nu-mi fie mie înşelare!”.

    Zââmbi… .
    De negrăit îmi este
    a zugrăvi acel’ cu pace buze
    ce, cu putere…
    lină,
    neajunsă,
    nedumerirea-mi dezvelise:

    „Amin!
    tu eşti! primeşte-n minte… .
    Cunosc durerea ce-ţi luptase,
    molaticele-ţi oseminte;
    rulată, frământat’, lovită…
    zdrobită şi-nvârtită fuseşi.
    Ci… află tu,
    scumpuţ odor,
    de singură te-aş fi lăsat vreo clipă
    (dar cred că ştii…)
    te-ai fi uscat, şi
    ΄nic din lume-ţi nu-ţi va fi ajunsă.

    Pe roat-ai ameţit – fireşte,
    dar nu voii a mă opri,
    căci legea te-ar fi aruncat în dure
    hăuri… şi
    fărâme, mii de cioabe,
    acum ai fi.

    De-ntâiul foc de zici,
    cunoaşte aceasta –
    din rea mândrie-ai fi
    crăpat.
    Aceasta nedorindu-ţi deci, în vatră
    – Eu – cu puteri te-am adăpat,
    ştiind
    că tu n-ai fi-ndurat.

    Mirosurile-acelea crunte
    şi-a asprei perii lucrătură
    de n-ar fi fost cum crezi
    ca-i fi acum, de preţuit,
    nouă făptură?
    În viaţă d’unde ai fi agonisit
    ce-n astă clipă
    salţi în strălucire…?

    A doua oar’… ?
    Cuptoru-ţi fu
    desăvârşita ta-ntărire.

    Abia în astă zi, ce n-are înserare,
    cu-a ta
    îndeajuns răbdare ajuns-ai
    ceea ce Eu în minte-avutam
    încă
    de când să lucru-am început
    cu tine.

    O, tu…, copilă scumpă!”.

    ___________________________________________
    * – Prelucrare după o povestioară istorisită de Părintele Arsenie Boca.
    Aş prefera ca, în cazul când aceasta se doreşte preluată, să se menţioneze atât sursa cât şi autorul prelucrării.

    Mulţumiri şi… La Mulţi Ani :)…!
    Constantin F.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: