Archive for Iunie 2011

CREDINŢA ŞI IARĂŞI CREDINŢA…

      Oamenii de ştiinţă spun că ei se bazează pe dovezi, pe cînd religia se bazează pe credinţă. Dovezile sînt palpabile – ce-i în mînă nu-i minciună – în vreme ce religia este un soi de idealism – cai verzi pe pereţi.

Dar ce este credinţa? Credinţa este încrederea pe care o ai că un anumit lucru este sau poate fi într-un anumit fel, în condiţiile în care tu nu poţi percepe cu propriile tale simţuri lucrul acela. Oamenii de ştiinţă consideră credinţa semn de inferioritate şi au dreptate, căci credinţa este necesară doar în condiţiile în care omul este limitat, nu este a toate cunoscător, iar în privinţa a ceea ce nu cunoaşte, trebuie să se bazeze pe credinţă. Citește în continuare

Anunțuri

FURT DIN RAI

Episodul I

         Cîndva, cînd pe culmile Carpaţilor se mai zărea prima ninsoare de după ieşirea lui Adam şi a Evei din Rai, iar marea avea încă aceeaşi culoare cu cerul, doi îngeri s-au dus la Dumnezeu şi L-au întrebat:

− Doamne, ascultatu-ne-ai Tu pe noi cînd oamenii aceştia au căzut în păcat, iar noi te-am rugat să-i înviezi înapoi şi să le dai îndărăt ce-a fost a lor?

− Pe deplin v-am ascultat, zise Domnul, dar iată ce mi-a spus Adam nu cu mult înainte să cadă. Judecaţi şi voi aceste cuvinte:

„Doamne mărite,

Sfinte Părinte, Citește în continuare

MAI VREA CINEVA LIBERTATE?

    Una din cele mai cunoscute “ziceri” ale lui Richard Dawkins, celebrul ateu din Marea Britanie, care încearcă să-i convingă pe toţi să îşi piardă şi ultima urmă de credinţă, dacă o mai au, este următoarea: “Sîntem cu toţii la cheremul ADN-ului nostru.” Cu alte cuvinte, trupul este cel care ne determină să facem o alegere ori alta. Sau: nu avem libertate de alegere, ci sîntem simple maşini programate să funcţioneze într-un anumit fel.

Cei care îl combat încearcă să-i demonstreze că nu spune adevărul. Însă el şi cei ca el spun adevărul. Au simţit lucrul acesta pe propria lor piele, de nenumărate ori. Cum poţi să le zici că nu au dreptate şi să-i convingi de lucrul acesta, cînd ei de fapt au dreptate!…

Iată care este dreptatea lui Dawkins: Citește în continuare