DIN TAINELE CERULUI ŞI ALE PĂMÎNTULUI…

Zilele trecute am vizitat o expoziţie de grafică prezentînd ilustraţii ale poveştilor copilăriei noastre… De la expoziţia aceea am plecat atît de bine dispusă, dominată de un gînd ca o revelaţie: viaţa e frumoasă! Prin ochii copiilor şi a sfinţilor ea aşa se vede. Pe aceştia nu-i poţi convinge nicicum că nu e aşa. Noi, ceilalţi, o vedem urîtă. Însă ADEVĂRUL e că viaţa e frumoasă.

Şi aşa m-am dus cu gîndul la alţi oameni cărora viaţa li se pare frumoasă: îndrăgostiţii. Obişnuim să credem despre ei că sînt oameni care şi-au pierdut uzul raţiunii, nu văd limpede lucrurile. Dar de fapt, fenomenul este altul. Abia ei sînt acei privilegiaţi care văd adevărul. Ei dobîndesc puterea de a vedea pe cel iubit aşa cum îl vede Dumnezeu: plin de frumuseţe şi de calităţi, vrednic de a fi iubit. Ei sînt în posesia adevărului absolut.

Bineînţeles că cei iubiţi nu sînt numai buni, frumoşi, deosebiţi, ci şi plini de slăbiciuni. De obicei, aceste slăbiciuni se manifestă atunci cînd omul se simte în siguranţă, se ştie iubit, condiţii în care “îşi permite” să fie şi altfel decît minunat, grozav şi aşa mai departe. Este o probă de încredere pentru celălalt. Acesta este momentul despre care Apostolul Pavel spune:

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.  Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă…”

Cine nu respectă această reţetă, în timp îşi pierde vederea aceea excepţională cu care a fost înzestrat.

De-a lungul timpului, femeia a fost portretizată ca frumuseţe, blîndeţe, iubire, răbdare, văzută fiind de niste ochi luminaţi de iubire. Bărbatului i s-a făcut, însă, o nedreptate, căci prea puţini dintre cei care au scris au fost femei, iar femeile care au scris nu au înţeles întotdeauna.

De aceea, voi încerca eu însămi să portretizez în două cuvinte bărbatul, aşa cum se vede el prin ochii mei:

Barbatul este o taină minunată, este chipul pămîntesc al lui Dumnezeu Tatăl, Cel Care a făcut cerul şi pămîntul.  Adesea neînţeles şi greşit interpretat, în spatele unor aparenţe înşelătoare, el este capabil de cea mai înaltă frumuseţe sufletească, de a dărui dincolo de puterea femeii de a primi. Este puternic dar şi vulnerabil, înrobitor dar şi înrobit, frumos şi cumplit ca un înger. El este cea mai deosebită fiinţă de pe pămînt.

Acesta este ADEVĂRUL. De fapt o parte din el…

Pămîntul este plin de minuni şi de frumuseţe. O, de am şti să deschidem ochii ca să vedem  frumuseţea, dar  şi braţele să o cuprindem, înainte de a fi prea tîrziu!…

Anunțuri

39 responses to this post.

  1. Nu stiu cat de frumoasa e viata,acum dupa cadere.As putea spune ca sufletul omului este frumos,si atunci cand este neintinat cu pacate,ca atunci cand este copil,atunci el se poate bucura si veseli,indiferent de lumea inconjuratoare.Dar,dupa cum stim ,aceasta stare nu dureaza mult…
    La fel ,indragostitii;dragostea care se manifesta le arata ce inseamna ea(sau ne arata noua),ce mare valoare are dragostea,din pacate nici aceasta nu dureaza mult.

    Concluzia: Nu putem valorifica prea mult lumea aceasta ,pentru ca este o lume decazuta.Nu putem valorifica decat sufletul,dar asta inseamna paradoxal,renuntarea la lume.Adica poti sa te bucuri de viata daca renunti la „trairea” ei.
    De aceea cei mai fericiti oameni sunt aceia care si-au dedicat intreaga viata lui Dumnezeu,care nu poseda avere,sunt saraci prin propria alegere,insa nu le lipseste nimic,nu se plang de nimic.

    In rest,citeam deunazi o carte a lui Grigore al Nyssei,orice cale care ocoleste fecioria si saracia de buna voie,aduce griji ,griji care ne fura bucuria duhovniceasca.

    Nu ca nu ar fi binecuvantata casatoria(spune sfantul) ,insa ganditi-va cate griji apar,nu ai bani sa intretii cum trebuie familia,accidente ,boli etc

    Deci,Daniela,nu avem cum sa nu pierdem acea nevinovatie a copilariei,fiind apasati de grijile cotidiene,iar dragostea „indragostitilor” nu mai este atat de deasupra lumii ,dupa ce se transforma in casatorie(asta ti-o poate spune oricine).

    Ceea care nu cade,este dragostea pentru Dumnezeu,insa acesta necesita,dupa cum am spus mai sus,renuntarea la dragostea pentru lume,si chiar la dragostea „dragostei”.Insa,ca sa nu fiu inteles gresit,cel care dobandeste dragostea catre Dumnezeu,dobandeste si dragostea pentru toti oamenii ,chiar si pentru vrajmasi,si tot la fel ,o dragoste care nu cade.

  2. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 13:23

    Eu nu am scris niciodata pentru calugari, ci pentru oameni din lume, care au nevoie de aceste daruri pe care le-au primit de la Dumnezeu. Am incercat si eu sa aplic reteta pe care o recomanzi, si am cazut in ani lungi de depresie. Atunci am inteles ca am gresit.

  3. Nici eu nu am scris pentru calugari,pentru ca ei cred ca nu se uita pe internet 🙂

    Insa afirmatia Viata e frumoasa,nu o putem vedea decat prin drumul crucii,cel care ni l-a aratat Hristos.
    Copiii si indragostitii par ca au suspendat putin timpul ,si nu mai au nevoie de cruce.Insa dupa ce dispare aceasta stare,trebuie reluate nevointele si strabatute necazurile.Si daca in timp ce parcurgi acest drum,poti sa spui ca viata e frumoasa,este admirabil.
    Insa intreaba-i pe cei bolnavi de cancer,pe mamele care au pierdut copii,pe cei care nu pot merge sau nu pot vedea,cum li se pare viata.Deunazi un cersetor copil,de 18 ani ,ma intreba de ce trebuie ca viata sa fie cu atatea neajunsuri,sa fie nevoit sa cerseasca.am un cunsocut care din cauza ca are o problema la picioare nu reuseste sa aiba o relatie cu o fata ,si din aceasta cauza tinde sa cada in deznadejde.Pentru aceste categorii este greu sa le dai o reteta a fericirii.
    Singura reteta este cea spusa de marele Cleopa.Rabdare,rabdare si iar rabdare,si cand simti ca nu mai poti,iar rabdare,rabdare ,rabdare.

  4. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 13:48

    Daca cineva dupa o viata de suferinta crunta si numai de suferinta afla o clipa de tihna in care Dumnezeu ii descopera ca viata cuprinde si ceva frumos, de ce tii neaparat sa distrugi acel suflet, doar pentru ca tu nu ai parte de asa ceva? Nu te ingrijora ca altii se bucura. E doar o clipa. Va trece. Va fi precum voiesti in curind.

    Tu insuti ai reusit chiar acum sa-mi aduci inapoi tristetea. Gata, m-ai pus inapoi pe calea mintuirii. Poti fi fericit.

  5. Atunci,poti reformula ideea: Viata este frumoasa,insa nu in mod continuu,ci pe clipe.Si trebuie sa muncesti,sa trudesti ca sa afli acele clipe de binecuvantare.
    Cu alte cuvinte,aceasta viata cuprinde mai multe clipe de suferinta decat clipe de bucurie.

  6. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 13:54

    Trebuie sa ne spui tu asta? Noi nu stiam deja?

  7. Am venit doar in completarea articolului,ca si comentariu.Si sugeram un lucru,trebuie definit si explicitat si drumul pe care trebuie sa-l parcurgem ,pentru a ajunge la acele clipe in care sa ni se para viata frumoasa.

  8. De fapt Daniela,si tu ai spus acelasi lucru: lumea care se vede prin ochii copiilor si a sfintilor este frumoasa.Insa cum copii nu mai putem fi,ramanem cu regretul ca nu suntem si nu putem deveni sfinti.
    Numai in aceste cazuri,clipele de fericire sunt mai multe decat cele de nefericire.
    Iar indragostiti,asa incat ca totul sa ne para o feerie,stim cu totii ca acest lucru este o data in viata,si nu dureaza mult.

  9. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 14:05

    In articol nu vorbeam despre caile mintuirii, ci de acele rare daruri pe care ni le face Dumnezeu. E un alt subiect. Adica diferit. Adica fara legatura. Adica alta mincare de peste. Adica bine ar fi sa ne aflam in treaba cit mai putin. Si asta tot din mintuire face parte.

  10. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 14:10

    Si asta nu stiam deja? Am aflat acum de la tine ceva nou? Eu am venit cu niste lucruri care poti sa-i faca pe oameni sa vada lucrurile si altfel. De ce ne-a dat Dumnezeu darul de a ne indragosti? Ce facem din el? Ne batem joc sau il cultivam?

  11. Eu cred ca fericirea face parte din drumul spre mantuire.Normal ca este un dar de la Dumnezeu,asa cum tot ceea ce primim,si bun si rau,este de la Dumnezeu.

  12. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 14:16

    Partea coplesitoare a vietii este suferinta. E un pacat sa scriu despre acel 1% de frumusete? Oare e un pacat sa ma bucur de o floare frumoasa, de un cintec, de o ploaie de vara? E pacat sa am momente de inocenta, doar pentru ca drumul crucii e greu?

  13. Nu cred ca reiese din postarile mele,ca am spus sa nu ne bucuram.E frumos sa avem clipe de real fericire,si toata lumea isi doreste asta.Ceea ce am vrut sa spun este ca nu putem ajunge la aceste momente daca nu parcurgem si drumul crucii.

  14. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 14:32

    Nu zic ca nu e asa, dar cind oferi cuiva o floare, nu e cazul sa-i tii predici, insistind asupra faptului ca floarea e trecatoare si ca putreziciune sint toate. Nu e cazul. E o vreme pentru toate. Chiar nu sesizezi?

  15. Dupa diputa noastra la comentarii ,iti dau un sfat,si cu asta inchei,daca tu vrei sa transmiti cateva idei celorlalti,si vrei sa fii inteleasa,invata sa intelegi si tu ideile pe care vor sa ti le transmita altii.
    Deci,nu am afirmat deloc ca nu trebuie sa ne bucuram cand cineva ne ofera o floare.
    Am spus ,ca o completare,ca daca vrem sa vedem lumea prin ochii de copil,indragostit sau sfant este foarte greu,pentru majoritatea dintre noi,atat timp cat nu suntem in aceste categorii.Ramane sa ne bucuram,asa cum ai zis,atunci cand primi o floare,deci micile bucurii ale „vietii”.
    Insa la adevarata fericire nu vom ajunge.Daca ca sa invii cu Hristos,trebuie mai intai sa te rastignesti cu Hristos,atunci parafrazand,ca sa te poti bucura ,trebuie sa stii sa si plangi.

  16. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 15:06

    Parerile pe tema articolului sint bine venite. Insa cind eu scriu despre un lucru mai gingas si mai pieritor decit o floare, sperind sa fac parfumul ei sa dureze cit mai mult, iar tu vii cu texte de genul:

    „In rest,citeam deunazi o carte a lui Grigore al Nyssei,orice cale care ocoleste fecioria si saracia de buna voie,aduce griji ,griji care ne fura bucuria duhovniceasca.
    Nu ca nu ar fi binecuvantata casatoria(spune sfantul) ,insa ganditi-va cate griji apar,nu ai bani sa intretii cum trebuie familia,accidente ,boli etc”
    „dragostea “indragostitilor” nu mai este atat de deasupra lumii ,dupa ce se transforma in casatorie”
    „intreaba-i pe cei bolnavi de cancer,pe mamele care au pierdut copii,pe cei care nu pot merge sau nu pot vedea,cum li se pare viata.”

    … deja nu te mai afli la subiect, ci impotriva lui. Mai citeste o data articolul. Poate ti se imbuneaza un pic inima.
    Un poet scria odata: eu nu distrug corola de minuni a lumii. E destula suferinta in lume. Lasa ragaz si pentru un moment in care ceva firav si sensibil vrea sa se strecoare. E prea multa catranire. Iar catranirea nu e mintuitoare.

  17. Nu stiu,am impresia ca tu crezi ca eu iti stric articolul,ca ai gasit ideea de fericire pe care sa o spui lumii ,iar eu vin cu o idee contrara,care o anuleaza pe a ta.
    Noi nu putem face nimic pentru ceilalti,oricum nu in felul acesta.Daca eu spun un lucru,sau tu,el este bun sau rau ,in functie de cum se raporteaza la Adevar.
    Ai spus ca am pierdut vederea sfintilor si a copiilor,care vad o lume frumoasa.Da,e adevarat! Am pierdut-o tocmai pentru va nu suntem copii si nici sfinti,si nu este alta metoda de a o recapata decat de fi iarasi copii sau sfinti,eventual indragostiti.
    Cum copii nu mai putem fi,iar indragostiti probabil am fost,ne mai ramane aceea de a incerca sa fim sfinti.
    Sau sugererezi ca mai exista o cale,care eu nu am gasit-o in articol?
    Nu sunt impotriva fericiri,insa aici mi se pare ca trebuia sa discutam despre metoda gasirii ei!

  18. Posted by Daniela Filioreanu on 07/04/2011 at 22:25

    Incredibil, dar exista o sumedenie de oameni care au sclipirea de frumusete in ei, care sint plini de iubire si de bunatate, de sensibilitate si de daruire, fara sa isi puna ciubote de calugar si sa dea cu crucea in cap altora. Ei sint discreti, traiesc fara zgomot, nu deranjeaza, nu se bat in piept cu calea cea dreapta, cu toate acestea, sint copii placuti lui Dumnezeu, chiar adulti fiind. Calea fericirii ai pierdut-o tu. Vorbeste in numele tau personal. Vezi ca din calea fericita face parte si bucuria de a-l vedea pe celalalt bucuros. Eu nadajduiesc la faptul ca azi am bucurat macar un om care a citit acest articol. Din cite stiu eu, calea sfinteniei este presarata cu iubire si cu bucurii. Asa vrea Dumnezeu, caci altfel ne-am pierde mintile. Fiecare la nivelul si dupa puterile lui. Nu te uita strimb la bucuriile pe care Dumnezeu le face altora, ca asta se numeste invidie.
    Nu am gasit ideea de fericire, de ce vorbesti in dodii? Am gasit o raza de lumina. Din multe altele. De ce te oftici? Ca nu te las sa calci cu ciubotele pe sufletul si pe sensibilitatea mea, pe care incep sa mi-o gasesc dupa ani lungi de incatranire „duhovniceasca”, asa cum vad la tine??? De fiecare data cind incerc sa imi deschid inima si sufletul, vine cite unul care tine neaparat sa ma bage inapoi in intuneric. Ia-ti adio de la ideea de a ma convinge de inaltele tale teluri duhovnicesti si de sfintenia negraita a caii tale. Pentru mine, Dumnezeu e tot inainte, nu in alta parte.

  19. Care metoda gasirii ?!
    Sa nu discuti despre metoda, asta-i metoda !
    Mai fericit este a da decat a lua, spunea un suflet indragostit.
    Si asta a facut Daniela.
    Nu stim sa primim bucuria, drept care ne rad si curcile, vorba bunicii, Dumnezeu s-o odihneasca!

    Multumesc Daniela!
    Hai sa mai gasim si alte raze de lumina!
    Toti sunt chemati. Si Daniel.

    C.

  20. Posted by Andrei on 08/04/2011 at 07:21

    Multumesc Daniela pentru articol.Pentru mine a fost intr-adevar o raza de lumina.Multumesc inca o data.Prin faza de incatranire duhovniceasca (exceptional cuvant pentru a desemna acea stare de raceala, acreala, intunecare, rugozitate, de „catran” a sufletului) am trecut si eu si nu m-am ales cu nimic (poate cu experienta), e o stare neroditoare.Iar dupa cum vad eu lucrurile suferinta e o mana intinsa a lui Dumnezeu pentru a cauta bucuria.Accentul cade tot timpul pe bucurie.Hristos nu s-a oprit la Cruce, a mai si inviat.
    Referitor la portretul facut barbatului, pe langa faptul ca ma simt „flatat”, ma si infricosez de inaltimile la care suntem chemati.Parca ma simteam mai bine cand stacheta era mai jos.Glumesc.Dumnezeu sa ne lumineze pe toti.

  21. „Fericiti cei ce plang,ca aceia se vor mangaia”.

  22. Posted by Daniela Filioreanu on 08/04/2011 at 09:05

    Nu te impiedica nimeni sa plingi. Acum e vremea ta. Pentru altii e vremea bucuriei.

  23. Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor.

  24. Posted by Daniela Filioreanu on 08/04/2011 at 09:56

    Mi te si inchipui intrind in biserica si vazind o nunta, la care tu incepi sa strigi exasperat de o asemenea priveliste: „Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!!!!!”

  25. Suntem in postul Pastilor.E o perioada de rugaciune si pocainta.Ca sa ne umplem sufletele de bucurie,trebuie mai intai sa suferim alaturi de Hristos,sa urcam pe Golgota si pe cruce.Ca sa inviem alaturi cu Hristos trebuie mai intai sa ne rastignim alaturi de El.

    Si este mesajul pascal al Sfantului Ioan Gura de Aur,care spune atunci de Inviere, Bucurati-va toti,si cei care ati postit si cei care nu ati postit ,ca astazi e zi a bucuriei pentru toti.

  26. Posted by Daniela Filioreanu on 08/04/2011 at 10:45

    Unii nu au limita. O sa o pun eu atunci. La acest articol nu iti mai aprob nici un comentariu.
    Iar la mine santajul duhovnicesc nu tine. Poti sa ma ameninti cit vrei cu focul iadului si cu cazanele cu foc continuu. Tare le mai place unora sa intretina focul la cazanele altora. Dar pentru asta nu isi dau seama ca ei insisi se afla in iad.

  27. Posted by elia on 08/04/2011 at 17:40

    Intorcandu-ma spre casa, astazi ma gandeam exact la ceea ce ai scris, la cat de frumoasa e viata cand te indragostesti de oameni, cand Dumnezeu iti face acest dar si te roaga, in taina, sa nu-ti bati joc de el. Se poate curata inima de patimi altfel decat prin dragoste? Fara dragoste ne-am putea oare vreodata maturiza duhovniceste? A fost o vreme in care ma invinovateam pentru cat de frumoasa mi se parea lumea… din cand in cand. Acum nu ma mai invinovatesc. Inima a luat-o inaintea mea. Destul ca sa stiu ca Dumnezeu, in felul Lui atat de gingas, de simplu si de subtil, mai are ceva sa ma-nvete. Sper din tot sufletul sa fie o lectie mai putin dureroasa, dar la fel de adanca precum cea traita – cu toata inima – cu putin inainte…

  28. Posted by Calin on 08/04/2011 at 20:37

    @Daniel,
    Dupa cum ai citit Daniela a trecut deja prin suferinte ani de zile, pana sa se bucure de aceasta raza de lumina. Oare mai era nevoie sa-i explicam omului care a trait experienta suferintei si apoi a bucuriei care ii urmeaza, care este reteta?

    Inca din viata asta putem gusta viata viitoare. Asa ca sa ne bucuram de cate ori putem. Intristarea este un pacat. Zicea parintele Arsenie Papacioc? Oare va puteti imagina un inger intristat. Canonul pe care il dadea parintele era: o permanenta stare de bucurie sincera. Suferinta nu este un scop in sine, iar suferinta mantuitoare este plina de nadejde si bucurie duhovniceasca. Chiar si cand sfintii plang pentru pacatele lumii ei primesc mangaiere de la Duhul Sfant dupa cum marturiesc ei insisi. Jugul lui Hristos este intr-adevar usor pentru cei blanzi si smeriti cu inima.

    Doamne ajuta!

  29. Articolul e exceptional, l-am trimis mai multor prieteni, iar ei mi-au multumit. As fi vrut sa-ti multumeasca tie, aici. O fac eu SI in numele lor!
    E adevarat ce spui atat de frumos, numai prin „lentila” dragostei adevarate, de care vorbeste Sf. Apostol Pavel (aceea care nu pizmuieste, care pe toate le rabda, care nu se bucura de nedreptate ci de adevar, care toate le crede…) putem vedea in „celalalt” omul frumos, chemat la mantuire, in comuniune cu noi, caci nu putem unii fara altii…

    „Macar” daca am iubi pe Dumnezeu cu dragostea unui indragostit, cu acel dor, durere pentru toate clipele lipsa, cu incredere si incredintare, tanjind dupa pacea ce o avem in prezenta lui, constienti ca fara el suntem pustii, iar cu el avem totul! Cata bucurie, ce sentiment frumos, cat de usor trec toate atunci!

    In dragoste, chiar si Crucea de care vorbeste Daniel mai sus, are alt sens! Fara dragoste, e o Cruce purtata fortat, incruntat, aproape (sau chiar) cartind, dar cu dragoste cat este de usoara, ACEEASI Cruce! Pentru ca Domnul Insusi o trimite (dragostea) pentru a face Crucea mai usor de purtat, vazand dispozitia noastra! Sa nu incetam sa-i multumim Domnului pentru aceasta binecuvantare! Caci daca n-ar fi dragostea, totul ar fi fara sens!

  30. Posted by elia on 09/04/2011 at 15:13

    La-nceput – ţii minte? – ce frumoasă-i clipa!
    N-ai de ce-o reţine, singură stă-n loc;
    Eşti copilul vieţii, proaspăt ca aripa
    Ce-şi înalţă visul spre-nălţimi de foc…

    Dar apoi, deodată, clipa nu mai este.
    Ai în faţă timpul, anii fără şir,
    Cărţi cu multe file, dar nicio poveste,
    Vânt în pânza sorţii, nicăieri zefir…

    -Unde eşti tu, clipă ruptă din lumină,
    Nevinovăţia zborului dintâi?

    -Sunt aici, sub pleoapa tot mai grea de tină
    Ce-o coboară omul peste zarea lui…

  31. Posted by Ramona on 20/04/2011 at 07:34

    Multumesc din suflet, Daniela. M-a bucurat mult articolul tau.

    (Recunosc ca iti admir răbdarea de care dai dovada vorbind cu cei ca Daniel. Eu i-aş fi scos limba si as fi trecut repede mai departe. Pe unii nu-i scoţi altfel din ale lor decât aşa 😀 )

  32. Posted by elia on 27/04/2011 at 07:04

    Hristos a inviat!

    Si prin articolul tau, care m-a incurajat sa traiesc… chiar aceasta minune!

    „Pămîntul este plin de minuni şi de frumuseţe. O, de am şti să deschidem ochii ca să vedem frumuseţea, dar şi braţele să o cuprindem, înainte de a fi prea tîrziu!…”

  33. Posted by Viorel on 30/04/2011 at 08:27

    Hristos a Înviat!
    Foarte frumos! Însăşi articolul e o minune. Cuvintele sunt de prisos. Gingasie, puritate. Un suflet care cred eu a atins Raiul.

  34. […] Zilele trecute am vizitat o expoziţie de grafică prezentînd ilustraţii ale poveştilor copilăriei noastre… De la expoziţia aceea am plecat atît de bine dispusă, dominată de un gînd ca o revelaţie: viaţa e frumoasă! Prin ochii copiilor şi a sfinţilor ea aşa se vede. Pe aceştia nu-i poţi convinge nicicum că nu e aşa. Noi, ceilalţi, o vedem urîtă. Însă ADEVĂRUL e că viaţa e frumoasă. Şi aşa m-am dus cu gîndul la alţi oameni cărora viaţa li se pare … Read More […]

  35. Posted by Simona on 17/05/2011 at 14:28

    Bravo, Daniela!

  36. Posted by Ortodox on 24/05/2011 at 19:00

    POEZIE: CREDINTA IN POPOR ! http://www.youtube.com/watch?v=tbUxF8K_Scc

  37. Posted by Ciprian on 03/05/2012 at 10:39

    Observ ca ai blocat comentariile pe articolul cu SH. Am venit aici sa-ti las acest comentariu si sa-ti spun cat de proasta esti.
    Ce este dragostea ? Dragostea nu este altceva decat o activitate hormonala pt procreere si nu vb de afectiunea „mama-copil” care nu este altceva decat conectia psihica ca a iesit din trupul tau etc.
    Traim dupa legile lui Darwin desi multi dintre noi nu-si dau seama …selectia naturala este la tot pasul , cu totii ne cautam un partener dupa anumite criterii si asta este selectie naturala care face parte din instinctul de supravietuire . Iar despre „d-zeu” Nu Exista …daca tu crezi intr-o entitate care vede tot ce faci „cand te masturbezi, cand faci sex, cand stai pe WC” atunci esti bolnava de prostie .
    Eu iti sugerez sa mai pui mana pe o carte de stiinta si sa nu mai scrii articole ca te faci de tot rasul pt ca esti o foarte mare dobitoaca , ms .

  38. Posted by Florin M. on 03/05/2012 at 11:06

    Cipriane, esti puternic in spatele tastaturii, nu? Citind comentariul tau constat cat de usor e sa te cobori de la conditia de om creat de Dumnezeu, la cea de bou, nestiind decat sa muncesti si (doar) sa vorbesti de imperechere, departe de alte ganduri care te-ar mai dezlipi de conditia ta de simplu animal vertebrat „cu greutate”.
    Iata ce spunea Eminescu, draga boule, in urma cu vreo 150 de ani:
    „Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atît de van
    Ce le-abate şi la păsări de vreo două ori pe an?
    Nu trăiti voi, ci un altul vă inspiră — el trăieşte,
    El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el şopteşte”
    Asa ca tu, cu toata stiinta cu care te lauzi, dar care-ti lipseste cu desavarsire (1. nu se vede!, 2. stiinta fara elementarul bun-simt e ne-folositoare!) ramai la stadiul de bou sau de dihor (la alegere – poate te ajuta Petre Tutea!), pe cand autoarea blogului, ingenuncheata in fata icoanei este OM.

  39. Posted by Daniela Filioreanu on 03/05/2012 at 16:14

    Ma mir si ma uimesc si iar ma mir si iar ma uimesc cum de fiecare data cind un ateu comenteaza pe blog, argumentele lui sint formate din injuraturi si insulte. Vad ca Darwin avea pina la urma dreptate. Unii oameni se trag din animale. Si insista, si insista…
    Stau si o intorc pe partea cealalta. Daca acum sa zicem vreo 2000 de ani oamenilor li se nazarea ca sint animale, s-ar fi autodistrus pina acum total si nu mai exista omenire astazi. Faptul ca existi se datoreaza constiintei oamenilor, fie ea si falsa, ca exista un Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: