Archive for August 2010

CĂLĂTORIND CU DUMNEZEU

Un om visă odată că se afla alături de Dumnezeu, Care  îi spunea tot felul de lucruri. Se simţea minunat, ca niciodată în viaţa lui. Nu îi mai era frică de nimic şi nu îl mai tulbura niciun gînd. Inima îi era, însă, plină de milă faţă de lume şi de suferinţele ei. Îşi dorea să poată să-i ajute pe toţi oamenii, sau măcar să-i aline.

„– Doamne, oare nu este bine ca oamenii să folosească minunile ştiinţei ca să-şi ajute semenii?”, întrebă el dintr-odată. „Mă gîndesc la medicină, dar mai ales la psihologie, la psihiatrie şi nu numai. Realizările umane sînt uimitoare. Am descoperit atîtea, am reuşit să stăpînim atomul. Am ajuns chiar pe Lună… Ba şi pe Marte. Nimic nu îi stă omului în cale să descopere tot mai multe şi să folosească ceea ce ştie spre binele semenilor.”

Atunci, dintr-odată, în timp ce vorbeau, omul se pomeni împreună cu Dumnezeu într-un loc pustiu şi cu totul necunoscut. Roti  iute privirea în toate părţile şi văzu pe cer… Pămîntul – frumoasa minge albastră agăţată de băierile Universului, locul spre care duc toate drumurile celeste.

„– Sîntem pe Lună”, îi spuse Dumnezeu. „Pînă aici a ajuns omul prin cunoaştere.” Citește în continuare

COROLA DE MINUNI A LUMII – o realitate strivită

      Cînd l-a făcut pe om, Dumnezeu a pus între El şi creaţia Sa vălul tainei. Ca un şcolar care înaintează în cunoştinţă după puterile lui, omul trebuia să pătrundă aceste taine, să le asimileze, să le înţeleagă. Destinul oricărei taine este mai devreme sau mai tîrziu lumina. Însă nu lumina bruscă. Atunci cînd Adam şi Eva s-au cunoscut unul pe celălalt, a fost ca şi cum pe un trup gol, învăluit de taina protectoare a nopţii, ai pune dintr-odată lumina puternică a unui reflector. Trupurile şi sufletele celor doi au fost dintr-odată violate. Cunoaşterea fără vălul respectului şi al iubirii este întotdeauna un viol, indiferent la ce nivel ar fi această cunoaştere.

Ceea ce a urmat a fost instinctul de conservare, concretizat în dorinţa celor doi de a se acoperi, de a aşterne înapoi vălul tainei acolo unde a fost ridicat brusc şi fără vreme. În acel moment, nu numai trupul a fost acoperit, ci şi sufletul. De atunci, nimeni nu îşi mai dezvăluie trupul şi sufletul în public, oricui, fără să se expună aceleiaşi experienţe traumatizante prin care au trecut protopărinţii noştri, decît în condiţiile unei imaturităţi psihice şi sufleteşti, cum a fost cea a lui Adam şi a Evei de dinainte de cădere. În plus, cine se expune pe tavă în public, îi determină pe ceilalţi la viol, la cunoaştere fără vreme, la vulgarizarea tainelor. Tainele se transformă astfel în simple secrete, suculente, cu care orice suflet demonic se hrăneşte cu plăcere, căci nimic nu este mai delicios decît să afli în amănunt ce a mai făcut cutare sau ce mai ascunde cutare. Citește în continuare

IGNORANŢĂ ÎN HALAT ALB

Omul de astăzi nu mai primeşte lucrurile aşa cum sînt. Mai demult, strămoşii noştri ziceau: „Aşa a fost scris” sau „Poate e o pedeapsă de la Dumnezeu”. Acum, în schimb, totul se poate explica. Se poate afla cauza a ceea ce ni se întîmplă. Nu mai trebuie să fim ignoranţi şi fatalişti. Nu mai credem că o eclipsă este o pedeapsă sau un avertisment de la zei, ci că e pur şi simplu un fenomen natural.

Eclipsele astronomice sînt rezultatul mişcării naturale a corpurilor cereşti. De asemenea, eclipsele din viaţa noastră au drept cauză mişcările naturale ale lucrurilor din jur sau, cum spune psihologia, sînt fenomene ciclice, determinate de revenirea în prim plan a unor evenimente din trecut. E simplu. Nimeni nu contestă.

Dar ce se întîmplă de fapt la eclipsă? Eclipsa nu este ca o noapte, cînd e firesc să fie întuneric, ci e o  întrerupere bruscă  a cursului natural al lucrurilor. În timpul eclipselor, oamenii îşi dau seama cît de uşor poate pieri lumina, pe neaşteptate, chiar în miezul zilei, luîndu-i locul cel mai profund întuneric. E momentul de ruptură, cînd în sufletul omului se produce conştientizarea că este dependent de lumină şi neajutorat în absenţa ei. Eclipsa este un fenomen natural, care opus fiind naturii lucrurilor, îl face pe om să vadă  mai presus de natură, îi ridică gîndurile cu o treaptă mai sus. Citește în continuare

ENERGII, VIBRAŢII…

Deunăzi, pe uşa unei farmacii naturiste am văzut un afiş în care se făcea reclamă la lumînări terapeutice. În poză era unul în poziţie de relaxare, întins pe spate, cu o lumînare aprinsă în mînă. Lumînarea arăta exact ca cele din biserica noastră. Pot înţelege foarte bine că a sta cu lumînarea pe piept e o relaxare profundă, tocmai pentru că şi noi, ortodocşii, ne relaxăm total atunci cînd stăm întinşi pe spate, cu lumînarea în mînă, în sicriu.
Orientalii, spre deosebire de noi, sînt oameni ai păcii. Iată de ce ei ne pot da lecţii de relaxare, de eliberare de stres, de wellness. La aceştia, arderea beţişoarelor, precum şi uleiurile parfumate îi împacă pe oameni cu spiritele îndreptate împotriva lor. La noi, în schimb, tămîia şi uleiul sfinţit pun pe fugă aceste spirite. În concluzie, ei sînt oameni ai păcii, noi  sîntem oameni ai războiului şi nişte xenofobi. Mai avem destule de învăţat despre pace, dragoste şi comportament civilizat. Citește în continuare

CIVILIZAŢIA MORŢII

Civilizaţia de tip occidental este o formă de creştinism fără Dumnezeu. Comunismul însuşi este o formă de creştinism fără Dumnezeu. Cu toţii iau principii, idei, legi bune, din cele pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pămînt, dar le aplică fără duhul de viaţă al lui Dumnezeu. De bună seamă că aceste idei sînt luate de la Dumnezeu, pentru că într-o lume ipotetică ce a apărut singură, spontan, din apă, noroi şi pietre, ele nu puteau să răsară. Pietrele nu au valori şi nici idei. Aristotel dădea definiţia nimicului, spunînd că este ceea ce visează pietrele. Toate aceste legi, idei, valori sînt vii atîta vreme cît prin ele circulă seva de viaţă, adică harul sfînt. Cînd Dumnezeu este eliminat din societate, din şcoli, din viaţa de zi cu zi, ele rămîn moarte.

Aşadar, civilizaţia nu este altceva decît creştinism fără Dumnezeu combinat cu infatuarea ineptului care ştie el sigur că ştie/poate şti absolut totul. Astfel se explică faptul că toate ideologiile din lume par bune la suprafaţă. Originea tuturor acestora este sfîntă, după cum este şi originea diavolului. Însă atunci cînd sînt puse în aplicare, pustiesc totul în calea lor.  Citește în continuare