Archive for Aprilie 2009

BINEFACERILE MASONERIEI

sase

Oare ce ar fi fost dacă nu erau conspiraţiile mondiale, dacă oamenii ar fi fost lăsaţi în pace, să-şi ducă viaţa în linişte? Măcar am fi ştiut că putem să trăim fără griji, fără să ne gândim că cineva urmăreşte să facă din copilul nostru, pe care îl lăsăm în faţa televizorului sau îl trimitem la şcoală, un zombie fără personalitate – slugă a unui sistem satanic mondial. Ar fi fost mai bine? Desigur. Însă numai până la un punct. De ce? Citește în continuare

SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU

campanie11jpg1

Dumnezeu ne-a lăsat porunca milosteniei, cerîndu-ne să-i hrănim pe cei săraci. Dar scris este: Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Astăzi, după cum vedem, sufletul suferă de foame mai mult decît trupul.

Internetul ne intră în case, informîndu-ne în legătură cu pericolele care ne pasc la ora actuală, legate de microcipuri, ecumenism, Noua Ordine Mondială, globalizare, New Age, Antihrist ş.a.m.d. Există, însă, locuri, este vorba mai ales de mediul rural, unde asemenea informaţii nu pătrund, deoarece mass media oficială are grijă să “îi protejeze” pe oameni ca să nu afle mai nimic. De aceea, lansăm campania SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. Citește în continuare

UMILINŢA – O CALE SPRE DEZNĂDEJDE

oameni-umiliti

De ceva vreme, în peisajul ortodox românesc au apărut voci care condamnă atitudini cum ar fi cea a lui Dan Puric, pe motiv că duc la creşterea mîndriei şi slavei deşarte şi îi îndepărtează pe oameni de pocăinţă. În aproximativ aceeaşi categorie ar putea intra şi lucrarea maicii Siluana, acuzată uneori că tratează omul cu prea multă înţelegere, că îi aprobă anumite comportamente instinctuale, că în ansamblu, îl abordează diferit decît l-ar aborda un duhovnic, dinaintea căruia fiecare trebuie să vină cu umilinţă şi cu pocăinţă în suflet.

Este firesc să dorim să menţinem Ortodoxia curată, aşa cum ne-au predat-o Sfinţii Părinţi. Citește în continuare

LUCREAZĂ OMUL SAU MUNCEŞTE?

munca1

Omul de carieră este invidiat, fiind situat sus pe scara ierarhică a societăţii. Este, însă, acesta un om liber? Social, el este apreciat, respectat şi iubit, însă nepunîndu-L cu adevărat pe Dumnezeu la temelia a ceea ce face, el nu lucrează, ci munceşte. Dumnezeu lucrează, pe cînd diavolul munceşte din greu, se chinuie şi transpiră, aleargă după bonusuri, stă peste program. Dumnezeu este liber în lucrarea Sa, pe cînd diavolul este forţat spre muncă de condiţia lui inferioară. A lucra este un gest de libertate, pe cînd a munci este o condiţie a sclaviei. Citește în continuare