SUFLETE PUSTIITE

În ortodoxie auzim adesea vorbindu-se despre deşertăciunea lucrurilor pămînteşti. Dumnezeu, prin sfinţii părinţi, ne învaţă astfel să nu iubim lumea aceasta mai mult decît împărăţia cerurilor. Altfel, trecerea noastră prin această lume este în zadar, căci ajungem să uităm care este rostul vieţii, şi anume, mîntuirea sufletului, care va înălţa la vremea potrivită şi trupul la cer. Începutul înţelepciunii este, aşadar, înţelegerea că trăim într-o lume care nu numai că nu ne oferă mai nimic, dar ne poate împiedica să urcăm spre Dumnezeu.

Cînd ne-a făcut, Dumnezeu ne-a lăsat într-o lume care nu era necidecum deşartă. Toate bucuriile vieţii înălţau sufletul la cer şi aduceau omului înţelepciune. Toate în afară de una singură: gustarea din fructul oprit.

PETITIE IMPOTRIVA VACCINULUI AH1N1

Daca sinteti de acord cu petitia de mai jos, va rog sa o semnati si sa o promovati. Va multumesc!

Stop vaccinarii obligatorii impotriva AH1N1 ! Nu acceptăm să fim cobaii vaccinului AH1N1 în România !

RISCUL LIBERTĂŢII

Cu vreun an-doi în urmă, asistam la următoarea scenă: Eram la o mănăstire, în biserică, în timpul unei slujbe. Dinaintea mea se afla o familie ortodoxă: tata, mama şi un copil. Se vedea că sînt evlavioşi după hainele pe care le purtau: el îmbrăcat în negru, cu barbă, iar ea cu fustă pînă la pămînt şi cu batic, care în mod evident nu urma să fie dat jos de pe cap atunci cînd femeia avea să iasă din biserică. Copilul era atît de mic, încît nu i se putea cere să stea atent la slujbă. Cineva tocmai îi dăruise o jucărie colorată, iar el stătea în funduleţ şi se juca în legea lui. Însă dintr-odată, apăsînd pe vreun buton, jucăria a început să cînte în biserică. Furios, tatăl i-a smuls atunci jucăria din mînuţe şi a început să ţipe (tot în biserică): “Asta e de la diavolu’! Să nu mai văd niciodată că te joci cu aşa ceva!” După care, foarte mînios, s-a dus şi a aruncat jucăria la gunoi.

De asemenea, am auzit de ale două cazuri asemănătoare:

POATE OMUL FI MORAL FĂRĂ DUMNEZEU?

Căutînd în istoria mai veche, dar şi în cea recentă, vedem mari civilizaţii care s-au ridicat avînd ca fundament principii înalte de moralitate. Vorbim aici despre Grecia antică, despre Imperiul Roman, ba chiar şi despre Statele Unite ale Americii şi numai. Practic, întreaga societate modernă, aşa cum este construită ea, are la bază idealuri de bine şi moralitate. Aceste civilizaţii au avut şi au intuiţia importanţei binelui comun, au organizat lucrări publice de caritate, au ştiut să traseze limite şi să facă legi bune, şi chiar dacă le-au încălcat, au ştiut că acela a fost un lucru rău.

DESPRE CUNOAŞTERE ŞI CUNOŞTINŢĂ

Cunoaşterea este un nume generos, asociat cu tot ce omul a reuşit să afle de-a lungul timpului în legătură cu natura în care îşi duce existenţa. De asemenea, în această categorie, au fost incluse adevărurile şi speculaţiile metafizice. Toate acestea sînt adevăruri mai mult sau mai puţin exacte despre creaţia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, din cărţile sfinte, am auzit de lumina cunoştinţei. Ştim că lumina cunoştinţei ne descoperă marile adevăruri care se află deasupra a ceea ce noi putem să ştim cu simţurile şi cu gîndirea noastră. Ea ne descoperă slava Dumnezeirii, ne face cunoştinţă cu Dumnezeu.

DESPRE INTELIGENŢA SOCIALĂ

Deunăzi, cineva îmi vorbea de inteligenţa socială ca despre o valoare mult rîvnită de orice om în societatea actuală.

În fond ce este inteligenţa socială? A şti să te adaptezi în orice situaţie. A şti să faci faţă cerinţelor concurenţiale din ce în ce mai mari. Ne întrebăm ce beneficii are inteligenţa socială? Succesul, banii, prosperitatea, relaţiile, puterea. Nu sînt acestea lucruri bune?

RAŢIUNEA ŞI IUBIREA

De ce Dumnezeu nu a vrut ca oamenii să ajungă la El şi prin cele ale minţii, ci ne cere să sporim mai mult în cele ale inimii? Oare aflînd noi şi noi lucruri, nu ne apropiem mai mult de Creatorul nostru? Sau inima şi raţiunea nu pot fi ele măcar egale?

Deosebirea dintre a-L afla pe Dumnezeu pe calea minţii şi a-L afla pe calea inimii este ca aceea dintre a-L descrie şi a-L iubi. Nici oamenii nu simt nevoia ca, spre exemplu, vecinii lor să-i descrie în amănunt, ci vor dacă se poate, să fie iubiţi de ei. Raţiunea înseamnă a vorbi despre ceva, pe cînd iubirea înseamnă a trăi lucrul acela. Raţiunea este ambalajul, iubirea este bomboana dinăuntru. Raţiunea este doar teoria despre iubire, pe cînd iubirea este adevărata esenţă a tot ce există bun.

DIAVOLUL ARTIST STRĂLUCIT ŞI MARE GÎNDITOR

Diavolul, cu toate că are ceea ce am putea numi inteligenţă şi creativitate, căci vedem cam de ce este în stare, acestea sînt la el atît de grosiere, încît am putea spune că este de-a dreptul prost şi total grosolan în privinţa curentelor artistice şi în tot ceea ce înseamnă exprimarea frumosului.

Modul artistic cel mai apreciat în iad este pornografia. Fiică de sînge a pornografiei este vulgaritatea. În această categorie intră maneaua, băşcălia, telenovela şi muzica de orice gen ascultată la maxim în maşină sau în apartamentul propriu sau deţinut cu chirie.

ZECE PORUNCI… ŞI TOATE ZECE (sau ce mai crede românul)

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

Mi-e jenă, măi, să spun cuiva că sînt creştin! Să mă ferească Dumnezeu!

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

Televizorul, banii, maşina, VILA! Era să uit: excursia în străinătate!

CINE STĂPÎNEŞTE LUMEA?

În ultima vreme, vedem populaţii de origine asiatică ce ne parazitează, iar homosexualii fac legea în ţara lui Ştefan cel Sfînt, a lui Vlad Ţepeş şi a lui Constantin Brîncoveanu. Copiii sînt încurajaţi să-şi ceară drepturile şi să nu se mai supună părinţilor, pe cînd supunerea femeii faţă de bărbat a ajuns o glumă. Asemenea fenomene sînt astăzi atît de frecvente, încît aproape ne-am obişnuit cu ele şi ştim că dacă reacţionăm, nu facem decît să ne atragem dezaprobarea clară, însoţită de punerea imediată la punct din partea oricui se nimereşte (deocamdată doar atît, în viitor va fi mult mai rău).

ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE

“Este nevoie de un dialog între ştiinta si religie?” Tot mai des auzim în ultima vreme această întrebare. Nu mă îndoiesc că din orice lucru de pe pămînt poate ieşi ceva bun. Dar să vedem şi ce inconveniente sînt în acest dialog.

Ce este, de fapt, ştiinţa? “Ştiinţa este investigarea sau studiul naturii prin observaţie şi raţionament”. Dar aceasta este o definiţie de pe Wikipedia. Este o definiţie corectă de la nivelul materiei şi a ceea ce oamenii moderni numesc “spirit” (de fapt, minte, intelect). Ştim, însă, că omul este mult mai mult decît atît. Atunci ce este ştiinţa, dacă luăm în considerare nu numai elementele alcătuitoare ale omului (trup şi suflet), ci mai cu seamă pe Creatorul omului şi al tuturor lucrurilor care fac obiectul ştiinţei, adică pe Dumnezeu? De fapt, pe Dumnezeu şi întreaga Sa creaţie.

CINE MAI CREEAZĂ ORIGINAL?

Artistul creştin Îl are coautor pe Dumnezeu. Ba mai mult, el îşi semnează lucrarea după numele Creatorului.

Arta necreştină, însă, are un singur autor: artistul. Artistul necreştin este gelos pe Creator şi încearcă să Îl concureze. Nu împarte nimic cu El. Astfel, din talentul pe care l-a primit de la Dumnezeu, combinat cu unicitatea persoanei sale, tot de la Dumnezeu primită, spre a-şi demonstra arta, artistul extrage o formă artistică nerevelată încă, adică pe care Dumnezeu, deşi a creat-o El Însuşi, nu a descoperit-o încă nimănui. Prin aceasta, însă, fără să vrea, artistul nu aduce în atentie unicitatea creaţiei sale (care aparţine de fapt lui Dumnezeu), ci unicitatea personalităţii sale, adică tot a creaţiei lui Dumnezeu.

ÎNCĂ MAI AVEM SPERANŢĂ?

Cînd omul este sau rămîne fără Dumnezeu, nădejdea lui se pierde, iar el începe, în schimb, să-şi facă speranţe. Speranţa este izvorîtă din mintea omului, pe când nădejdea coboară în sufletul şi în mintea lui din înaltul cerului şi îl conectează la planurile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nădejdea face ca planurile lui Dumnezeu, care există şi sînt concrete, să devină peste mai mult sau mai puţin realitate. În schimb, speranţa ne conectează la ceva ce noi dorim, dar care practic nu există decît în mintea şi în inima noastră, sub forma unui amestec de dorinţă, neputinţă şi strigăt de ajutor. Prin intermendiul speranţei, cu ajutorul minţii şi a tot felul de energii şi influenţe, putem crea noi înşine o anumită realitate, după planurile şi închipuirea noastră. Aşa ne învaţă, de altfel, şi cei care promovează gîndirea pozitivă, prin psihologie şi diferitele curente New Age.

E TIMPUL SĂ NE CIVILIZĂM!

Civilizaţia este mama tuturor bunătăţilor… în viziunea majorităţii.

Am asistat recent la următoarea scenă: eram la poştă, iar două femei foarte sigure pe ele au adus un pachet enorm ca să fie expediat, bineînţeles, în străinătate. Funcţionara de la poştă, foarte politicoasă, le-a refuzat, spunînd că pachetul nu se încadra greutatea şi dimensiunile acceptate pentru expediere. Acest lucru a declanşat o adevărată scenă de manifestare a frustrării celor două doamne faţă de faptul că trăim în România şi că avem o ţară bună de aruncat la gunoi. Că nu avem pic de civilizaţie în noi şi că aşa ceva nu se întîmplă prin alte ţări.

După cum poate aţi ghicit, scena nu se derula deloc în temenii civilizaţiei atît de invocate, ci mai degrabă doamnele, de ofensate ce se simţeau, ţipau şi urlau ca la uşa cortului. România le mirosea probabil mai ceva decît WC-urile şi babele pe care le-au spălat prin occident, acolo unde s-au căpătat cu civilizaţia.

MAGICIENII

Omul de ştiinţă în halat alb este noul model de infailibilitate. După eşecul infailibilităţii papale, omul de ştiinţă şi-a arogat el acest drept, neacceptîndu-se în vreun fel ideea că acesta s-ar putea înşela sau că un asemenea om ar putea fi pur şi simplu interesat şi răuvoitor. I s-au acordat astfel atribute divine (infailibilitatea) şi prezumţia absolută de bunăcredinţă şi bunăvoinţă faţă de oameni (pînă mai ieri, ştiam că numai Dumnezeu poartă aceste caracteristici).

Aceştia ne povestesc despre găuri negre, despre big bang, iar noi, neiniţiaţi în tainele ezoterismului ştiinţific, dăm din umeri şi primim totul după cum ni se spune. Ne pun fluor în pasta de dinţi ca să avem dinţii sănătoşi, iar noi acceptăm fluorul ca pe o poţiune magică pe care dacă nu o luăm, rămînem fără dinţi.

UN MARE PROIECT ARHITECTONIC UNIVERSAL

Pînă în secolele trecute, diavolul a lucrat pe pămînt cu mult sîrg, distrugînd tot ce omul reuşea să împlinească. Bucuria i-o transforma în suferinţă, iubirea în umilinţă, iar roadele muncii lui erau adesea sărăcia şi mizeria. Era ca şi cum omul contruia o casă, iar diavolul venea noaptea şi o dărîma. Multă suferinţă şi amar au însoţit vieţile oamenilor din veacurile anterioare.

Dar lucrurile s-au schimbat. Viaţa oamenilor s-a modernizat, la fel şi tehnica de acţiune a diavolilor. Dacă în veacurile anterioare distrugeau ceea ce omul construia, pentru că acesta îşi începea mereu lucrul cu “Doamne ajuta!”, punîndu-L astfel temelie pe Hristos, astăzi, dimpotrivă, pentru că Dumnezeu nu îi mai intră omului în casă, diavolii zidesc alături de el. Sînt mari zidari (“mason” înseamnă zidar, constructor) şi mari arhitecţi (masonii îl denumesc pe dumnezeul lor “marele architect”).

SINCERITATEA ŞI ORTODOXIA

Un anume cititor de pe acest blog, care se autointitulează creştin ortodox practicant, îi acuza pe cei care se ţin de Sfînta Tradiţie şi de Sfinţii Părinţi de habotnicie şi de lipsă de sinceritate. De asemenea, spunea că îl preferă, spre exemplu, pe Richard Dawkins. Citez: “măcar el este sincer în ceea ce face şi ce spune”.

Precizez că numitul Dawkins, provenit el însuşi dintr-un  mediu creştin (ca de altfel, şi Darwin, Nietzsche sau Stalin), poartă adevarate campanii, finanţate pe bani grei, ca sa scoată idea de Dumnezeu din capul oamenilor.

GEOCENTRISMUL ŞI ASTRO-A-NOMIA ŞTIINŢIFICĂ

Creştinismul a afirmat dintotdeauna că Pămîntul se află în centrul Universului, iar întregul Univers se învîrte în jurul Pămîntului. Este ceea ce numim viziunea geocentrică asupra lumii sau geocentrism.

Opiniile anticreştine, exprimate şi de ziarul creştin (sic!) Lumina, prin măiastra pană (tastatură) a dia-conului Mihalache (vezi articolul),  ne proiectează în hăul nemărginit al Universului, aşa cum îl vede ştiinţa, în care omul este o fiinţă insignifiantă, în care rosturile şi zbaterile zilnice îşi pierd astfel orice semnificaţie. Cu alte cuvinte, sîntem prea mici într-un univers atît de mare, ca să ne credem cumva buricul lumii.

SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU (II)

VEŞTI BUNE!

În urma lansării campaniei SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, am primit două semnale mai mult decît îmbucurătoare.

Mai întîi, auzind despre această campanie, redactorul revistei Credinţa Ortodoxă ne-a trimis gratuit mai multe sute de numere mai vechi, însă bune-foarte spre a fi distribuite gratuit prin spitale.

BINEFACERILE MASONERIEI

Oare ce ar fi fost dacă nu erau conspiraţiile mondiale, dacă oamenii ar fi fost lăsaţi în pace, să-şi ducă viaţa în linişte? Măcar am fi ştiut că putem să trăim fără griji, fără să ne gândim că cineva urmăreşte să facă din copilul nostru, pe care îl lăsăm în faţa televizorului sau îl trimitem la şcoală, un zombie fără personalitate – slugă a unui sistem satanic mondial. Ar fi fost mai bine? Desigur. Însă numai până la un punct. De ce?

SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu ne-a lăsat porunca milosteniei, cerîndu-ne să-i hrănim pe cei săraci. Dar scris este: Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Astăzi, după cum vedem, sufletul suferă de foame mai mult decît trupul.

Internetul ne intră în case, informîndu-ne în legătură cu pericolele care ne pasc la ora actuală, legate de microcipuri, ecumenism, Noua Ordine Mondială, globalizare, New Age, Antihrist ş.a.m.d. Există, însă, locuri, este vorba mai ales de mediul rural, unde asemenea informaţii nu pătrund, deoarece mass media oficială are grijă să “îi protejeze” pe oameni ca să nu afle mai nimic. De aceea, lansăm campania SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.

UMILINŢA – O CALE SPRE DEZNĂDEJDE

De ceva vreme, în peisajul ortodox românesc au apărut voci care condamnă atitudini cum ar fi cea a lui Dan Puric, pe motiv că duc la creşterea mîndriei şi slavei deşarte şi îi îndepărtează pe oameni de pocăinţă. În aproximativ aceeaşi categorie ar putea intra şi lucrarea maicii Siluana, acuzată uneori că tratează omul cu prea multă înţelegere, că îi aprobă anumite comportamente instinctuale, că în ansamblu, îl abordează diferit decît l-ar aborda un duhovnic, dinaintea căruia fiecare trebuie să vină cu umilinţă şi cu pocăinţă în suflet.

Este firesc să dorim să menţinem Ortodoxia curată, aşa cum ne-au predat-o Sfinţii Părinţi.

LUCREAZĂ OMUL SAU MUNCEŞTE?

Omul de carieră este invidiat, fiind situat sus pe scara ierarhică a societăţii. Este, însă, acesta un om liber? Social, el este apreciat, respectat şi iubit, însă nepunîndu-L cu adevărat pe Dumnezeu la temelia a ceea ce face, el nu lucrează, ci munceşte. Dumnezeu lucrează, pe cînd diavolul munceşte din greu, se chinuie şi transpiră, aleargă după bonusuri, stă peste program. Dumnezeu este liber în lucrarea Sa, pe cînd diavolul este forţat spre muncă de condiţia lui inferioară. A lucra este un gest de libertate, pe cînd a munci este o condiţie a sclaviei.

SFINŢII ÎNCHISORILOR PE MARELE ECRAN – epilog

O casă de producţie din S.U.A. doreşte să realizeze un film artistic despre suferinţele îndurate de români în închisorile comuniste. Iniţial, m-au solicitat să-i ajut să realizeze filmul. De aceea, am apelat la toţi cei care ar fi putut la rîndul lor să-mi dea o mână de ajutor. Iată, însă, ce s-a întîmplat pînă la urmă:

Din păcate, cei care realizează filmul, în urma unor tentante „presiuni financiare” venite din partea unei organizaţii protestante, au decis să meargă pe varianta preamăririi eroului lor evreu convetit la protestantism (iar apoi la Ortodoxie, dar fără să mai recunoasca lucrul acesta). Comentariile sunt de prisos. Le mulţumesc celor care m-au ajutat şi adaug cuvintele unei persoane care a răspuns cu cea mai mare deschidere apelului meu:

ÎNTRE CREŞTINISM ŞI DEMOCRAŢIE sau între viaţă şi moarte

Pînă să cresc mare şi să „gust” din democraţie, nu am auzit cuvîntul „fanatic”, decît din cărţile de istorie. Curios lucru că „fanatic” a fost de la început pentru mine sinonim cu unii „tovarăşi” promotori aprigi ai democraţiei şi ai liberalismului, în nici un caz cu creştinismul, aşa cum ni se cere să gîndim acum. Inocenţa copilăriei, deh…

MUNCA INTELECTUALĂ DE DUMINICĂ

De o bună bucată de vreme încoace, numeroşi oameni îşi cîştigă pîinea de toate zilele prin muncă intelectuală. Unii lucrează fără să fie nevoiţi şi duminica, spunînd că a face o asemenea muncă nu este un păcat, ci păcat ar fi doar să faci curăţenie, să coşi, să găteşti, să tai, să baţi cuie etc. Bineînţeles că nu vorbim aici despre a citi o carte sau de a privi un film, ci de a lucra (a munci) efectiv cu mintea.

GEORGE BUSH RECUNOAŞTE!

DAN PURIC IMPOSTOR?

De puţină vreme, Andrei Pleşu a afirmat cu referire la Dan Puric că este semidoct, impostor şi fals. Paradoxal, s-ar putea ca domnul Pleşu să aibă pe undeva dreptate. Iată de ce:

În privinţa primei acuzaţii, oricît de multe cunoştinţe am asimila, niciodată, nimeni, nu le va putea şti vreodată pe toate. Cei care ajung la o anumită cantitate de cunoştinţe, se consideră mari învăţaţi, cu toate că în realitate, singur Dumnezeu, în calitatea Sa de atotştiutor, poate primi cu adevărat titulatura de Fiinţă cultă. Ceilalţi sînt simpli imitatori, care poartă numele de „culţi”, deşi nu au înaintat în cunoaştere mai mult decît broasca printr-un salt către cer.

Informaţii la zi despre CRIZA FINANCIARĂ

LA PREOT SAU LA PSIHOLOG?

Adesea, omul credincios îşi pune întrebarea firească: „În ce măsură este bine să merg la psiholog?” Au fost cazuri nenumărate de oameni (printre care mă număr şi eu) ce au beneficiat de ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut. S-a ajuns pînă acolo încît au existat chiar voci care au spus că lucrări precum Psihoterapia ortodoxă a Mitropolitului de Nafpaktos, Ierotheos Vlachos, nu ar fi trebuit scrise, spre a nu crea confuzie în mintea oamenilor care nu sînt hotărîţi încă pe ce cale să meargă: la preot, la psiholog sau la amîndoi?

CINE SÎNTEM?

(traducere şi adaptare din limba engleză)

Undeva în România:

Doi tineri, destul de ameţiţi de licoarea bahică, au ieşit într-o seară dintr-un bar într-o ceaţă deasă, de s-o tai cu cuţitul. Vizibil dezorientaţi, au mers ei o vreme aşa, pe nişte străduţe, cînd deodată, au văzut trecînd un om dinaintea lor şi l-au întrebat:

– Domnule, ştiţi cumva unde sîntem?

DE CE NU CRED OAMENII ÎN DUMNEZEU?

Deunăzi, un ateu, interesat totuşi de problemele de credinţă, mi-a pus următoarea întrebare:

„− Nu înţeleg, cum puteţi voi, creştinii, să credeţi în Dumnezeu? Toată agitaţia voastră în jurul paşapoartelor biometrice mi se pare o inepţie. Aş vrea să cred în cauza voastră, dar nu aveţi dreptate!”

AŞA MAI MERGE!…

PÎNĂ UNDE?…

Oamenii se aruncă cu capul înainte, rupînd una după alta toate barierele pe care le văd dinaintea lor. Îşi testează mereu limitele, după care pur şi simplu le încalcă, căutînd noi limite. Probabil se comportă aşa în căutarea libertăţii sau a unui sens în viaţă. Astfel, s-a ajuns să nu mai existe practic nici o limită în îndrăzneala lor. Unii consideră lucrul acesta firesc, alţii şi-au pierdut minţile, însă mai există unii care asistă îngroziţi la destrămarea familiei, la distrugerea moralităţii, la crearea hibrizilor umano-animali şi la alte asemenea lucruri limitate numai de imaginaţia umană, şi aceasta din ce în ce mai nelimitată.

HRISTOS ŞI CULTURA

Mi s-a dat ocazia să regăsesc în diferite lucrări de artă sau literare ale unor oameni creştini bine intenţionaţi numele sau chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu era prezent, invocat, luat ca martor, însă dincolo de toate acestea, eram dinaintea unor lucrări egocentrice, în nici un caz hristocentrice.

Care este deosebirea dintre lucrările egocentrice, deşi cu elemente creştine, şi cele creştine cu adevărat?

MILIOANELE EVOLUŢIONISTE REZOLVĂ ORICE!

..

(După o idee antievoluţionistă)

Dacă spui că sărutînd un broscoi, acesta se transformă imediat în prinţ, orice om ar considera că un lucrul ca acesta este absurd.

Dacă, însă, afirmi că în milioane de ani, orice broscoi se poate transforma în prinţ, deja ne aflăm în prezenţa unui fapt ştiinţific incontestabil!

.

.

.

.

NU MĂ MAI TEM DE ANTIHRIST!

Vreme de mai mulţi ani, am scormonit internetul în căutare de noi şi noi materiale despre ce se întîmplă dincolo de aparenţe, mai precis despre subiecte precum planurile masonice de dominare a lumii, microcipuri şi alte asemenea. Niciodată nu mi-a fost, însă, mai frică să urmăresc asemenea subiecte ca acum, recent, cînd dintr-odată, am văzut că ceea ce uneori părea a fi doar o „teorie a conspiraţiei” s-a materializat în ţara noastră mult mai devreme decît s-ar fi aşteptat aproape oricine. Am început, ca mulţi dintre oameni, să mă gîndesc serios la cele ce se vor întîmpla poate chiar în timpul vieţii noastre. Sentimentul de frică şi chiar de panică a ajuns la apogeu cînd, deunăzi, m-am încumetat în sfîrşit să mă uit la cele două filme prezentate recent de Altermedia la adresa:

FAMILIA LUI OBAMA SE MUTA LA WASHINGTON

DE LA FRUMOS LA ESTETIC sau de la cer la pămînt

Frumosul este un dar de la Dumnezeu şi o caracteristică a Lui. Tot ce a creat Dumnezeu este frumos. Urîţenia a existat din momentul căderii lui Lucifer. Dacă Dumnezeu este Frumuseţea absolută, Lucifer şi cohorta lui de fiinţe întunecate sînt întruchiparea maximului de urîţenie (urîciune) care poate fi atins de o fiinţă.

MÎNTUIREA DIN SĂPTĂMÎNA ECUMENISTĂ

Să ne imaginăm un om stând pe un pat de spital, conectat la aparate. Acest om poate supravieţui numai dacă îi sînt administrate în mod corect anumite lichide, dacă aparatele sînt bune şi sînt programate să lucreze în funcţie de necesităţile trupului pe care îl ţin în viaţă. Omul acesta a ajuns în situaţia de a fi dependent de aparate din cauza faptului că a făcut alpinism fără protecţie şi şi-a vătămat coloana vertebrală.

Din fericire, starea lui nu este ireversibilă. Trebuie mai întâi să aibă multă răbdare, să suporte dependenţa de aparate şi să facă cu regularitate anumite exerciţii care, în timp, îi vor reda complet mobilitatea.

O LUME DESACRALIZATĂ

Omul este supus desacralizării de mic. El ajunge în această lume ca un mic prinţ dintr-un basm, căruia i se făgăduieşte o împărăţie veşnică, dacă făcîndu-se voinic şi neînfricat, va putea să ajungă pînă dincolo de Valea Plîngerii, unde se află împărăţia pregătită de Dumnezeu pentru noi toţi. Odată ajuns în lumea aceasta a plîngerii, ca nişte lupi hămesiţi şi ca nişte diavoli, noi toţi îi furăm copilului cîte puţin din cununa şi din hainele de prinţ, pînă îl lăsăm gol, dezolat, neîncăput de această lume, neînţeles, fără vreun sens şi fără direcţie.

OAMENI FĂRĂ CONŞTIINŢĂ

În contextul haosului contemporan, omul caută disperat să găsească unde se află cauzele distrugerii sale. Unde a greşit? De ce anume nu îi merge bine? De ce părinţii şi strămoşii noştri aveau vieţi mult mai bune ca ale noastre?

Atunci cînd nimic, nici o lege omenească, nu te poate opri de la distrugere şi autodistrugere, există mereu o voce interioară, numita conştiinţă, care nu numai că îţi reglează comportamentul, dar te ajută să îţi dai seama pe ce cale să mergi. Ea este forul interior sădit de Dumnezeu în fiinţa noastră prin care ştim, dacă vrem să ştim, că nu sîntem la voia întîmplării. Conştiinţa este un soi de îngrădire, ce ne fixează coordonatele între care putem să ne mişcăm fără să punem pe nimeni în pericol şi fără să fim în pericol noi înşine.

OPERAŢIE PE SUFLET DESCHIS

Demult, rătăceam pe domeniile Haosului

şi căutam o prăpastie în care

să m-arunc.

Într-una din ele, jos, stătea El

cu braţele întinse spre mine.

Hai, sari! mi-a spus.

NEW AGE ŞI BISERICA ORTODOXĂ

Curentele de tip New Age care se lansează în ultima vreme puternic pe „piaţa” românească, ne propun modele de gîndire novatoare, ce combină concepţii psihologice cu aspecte ale spiritualităţii orientale, toate adunate într-un creuzet din care ni se promit soluţii concrete de îmbunătăţire a vieţii, a relaţiilor cu ceilalti şi a întregii noastre existenţe fizice şi spirituale.

RAPORT DE RĂZBOI

À la guerre comme à la guerre

ICOANA – PRIVIRE CĂTRE NOI ÎNŞINE

Unul din argumentele cel mai adesea folosite împotriva icoanelor ortodoxe este porunca a doua din Vechiul Testament: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul” (Ieşirea 20, 4). Acest tip de gîndire iconoclastă nu ţine, însă, seama de faptul că realitatea de dinaintea întrupării Mîntuitorului s-a schimbat radical atunci cînd Dumnezeu, în Persoana Fiului, a venit pe pămînt, a luat toate cîte erau ale omului, afară de păcat, suindu-le pe Cruce, răstingindu-le, înviindu-le şi ridicîndu-le apoi la cer.

MAI ÎNDURĂ DUMNEZEU?

De ce Dumnezeu nu răspunde răului din lume din epoca în care trăim?

În Vechiul Testament, cunoaştem destule cazuri în care, umplindu-se paharul mîniei cereşti, Dumnezeu a intervenit violent sau paşnic pentru a aşeza lucrurile înapoi în matca lor. Aşa s-a întîmplat la potopul lui Noe, cu Sodoma şi cu Gomora sau în Babilon, cînd oamenii au fost opriţi din nebunia lor prin încurcarea limbilor.

V-AM SCĂPAT DE IPOCRIŢI…

(traducere şi adaptare din limba engleză)

Duminică la biserică începuse slujba. Era plin de lume. Preotul slujea, strana îngîna cîntările după el… La un moment dat, au intrat în biserică doi indivizi cu cagule pe faţă şi cu automate în mîini, urlînd ca descreieratii:

– Care este gata să încaseze un glonţ pentru Hristos să rămînă în biserică!!!!

ATEISM ŞI VINDECARE (partea I)

Ateismul a existat dintotdeauna, din momentul căderii în păcat, deoarece într-un suflet supus legilor psihice (în termini ortodocşi, legilor stricăciunii), el se naşte aproape inevitabil ca o reacţie de opoziţie, de negare automată, faţă de o afirmare atît de categorică în cazul nostru, fiind vorba aici despre un adevăr greu de acceptat, şi anume existenţa lui Dumnezeu.

SÎNT ARTIŞTII ADEVĂRAŢI CREATORI?

DA! Sînt sau pot fi. Deşi Dumnezeu a creat desăvîrşit lumea văzută şi nevăzută, El a lăsat omului posibilitatea să-şi pună propria amprentă, care înfrumuseţează sau mai bine-zis îmbogăţeşte în frumuseţe materialul uneori brut pe care Creatorul i l-a pus la dispoziţie. Astfel că, oamenii înzestraţi cu talent, indiferent din ce domeniu, au scos de-a lungul timpului la lumină frumuseţi care încîntă ochiul, inima şi mintea.

URIAŞII ÎNCHIPUIŢI AI LUMII şi acest site

O femeie cu preocupări pendulînd între credinţa în Dumnezeu şi fascinaţia realizărilor umane, a avut următorul vis:

Se făcea că se afla dinaintea lui Dumnezeu. Ea era cît un purice de mică, El era uriaş. Cu toate acestea, purtau o discuţie, ca de la egal la egal.

Au vorbit ei despre mai multe lucruri, iar la un moment dat, au ajuns la următorul dialog:

NĂDEJDEA OILOR

Deşi fiinţe raţionale şi inteligente, oamenii au fost adesea comparaţi cu oile sau chiar numiţi turmă de oi. Comparaţia nu este prea măgulitoare. Este ea, însă, adevărată? Se pare că da, pentru că Însuşi Dumnezeu a făcut această comparaţie. Fiul Său S-a jertfit ca un Miel, iar pe oamenii Săi îi numeşte turma Sa.

CĂLĂTORIE SPRE APUSUL EUROPEI

Din Europa de Est, cu toate complexele şi frustrările de român, m-am avîntat acum cîţiva anişori, vreo 9, spre Occident.

Am pornit cu trenul de la Piatra Neamt şi după mai multe opriri şi schimbări de situaţie, am coborît în sfîrşit în gara din Strasbourg. Aveam o bursa oferită de Consiliul Europei şi de Comisia Europeana pentru a studia timp de o luna Drepturile Omului, în virtutea faptului că în vremea aceea eram studentă la Drept.

ORIGINAL sau AUTENTIC?

Lucrările artistice se împart în originale şi autentice, unde originalul îi aparţine omului, iar autenticul lui Dumnezeu. Autenticul este supărător pentru omul original, care nu mai poate fi autentic niciodată, atîta vreme cît nu se întoarce la izvoarele harului, adică la Dumnezeu.

POVESTE (şocant de) ADEVĂRATĂ (pentru cunoscători)

(traducere şi adaptare din limba engleză – autor anonim)

Odată, un om se plimba pe aleile străjuite de cuştile imense ale unei grădini zoologice. Dintr-odată, privind înspre cuşca leului, văzu o fetiţă aplecînd-se prea mult înspre fiorosul animal. În clipa următoare, leul o prinse de haină, trăgînd-o cu putere înăuntru ca să o devoreze. Părinţii începură să urle, oamenii din jur rămaseră înmărmuriţi. Nimeni nu îndrăzni, însă, să se apropie de cuşcă pentru a salva fetiţa.

SACOŞA DE OASE

Cine se mai gîndeşte ce se va întîmpla cu o legendă a muzicii, care în viaţa ei a fost adulată de fani? Va veni o vreme cînd se va temina totul şi tuşind încet, îşi va da duhul în mîna stăpînului ei, întunericul.

De atunci încolo, ce va fi? Trupul ei va fi îngropat, i se va arunca ţărînă peste sicriu, iar peste 7 ani va fi dezgropat. Şi ce se va găsi în sicriul pe jumătate putrezit? O sacoşă de oase şi două silicoane.

DESPRE RAŢIUNE ŞI LOGICĂ

Omul contemporan vede totul prin prisma raţiunii. Atunci cînd înţelege un anume lucru, el spune că lucrul acela este raţional şi îl acceptă ca pe un fapt de necontestat.

Ştim, însă, că Însuşi Dumnezeu este raţional. Oamenii sînt zidirea Sa, înzestraţi cu darul raţiunii. Atunci de ce Biserica vorbeşte negativ despre oamenii raţionali? Oare pentru că raţionează, adică gîndesc prea mult?

ZIUA AŞTEAPTĂ ÎNSERAREA

Împovărat de vremuri şi de lauri,

Îmi scriu destinul grabnic într-o carte,

Împart la toţi după putinţă daruri

Şi mă îndrept cu faţa către moarte.

Lumina zilei alb mă înfăşoară,

Mă poartă iute pînă la o stea

Şi-mi dă de înţeles că-ntîia oară

Va trebui să mă descurc şi fără ea.