în memoria lui Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi
În luna februarie 2011 începea încă un capitol al luptei lumii civilizate cu ororile vechii ordini: războiul civil din Libia. Pe 11 februarie, dictatorul Hosni Mubarak era forţat să demisioneze din fruntea statului egiptean. La doar cîteva zile, pe 15 februarie, scînteia era aprinsă în Libia. Mai precis, în oraşul Benghazi au început acţiuni de protest similare celor din Egipt, împotriva tiranului Gaddafi, care au fost reprimate în sînge trei zile mai tîrziu de către autorităţi. Acesta a fost punctul de început al unei mişcări populare sprijinite de NATO, în scopuri umanitare şi pacifiste. Războiul civil a luat sfîrşit pe 20 octombrie, acelaşi an, odată cu uciderea dictatorului…
Aşa vor învăţa copiii noştri la orele de istorie. Peste 1000 de ani, dacă această lume va mai fi şi dacă va urma acelaşi curs, în acelaşi fel vor povesti istoricii epopeea libiană, iar adevărul va fi uitat. Continue reading
Cunoaşterea viitorului este cu siguranţă posibilă. Există două feluri de a şti ce se va întîmpla:
- prezicerea
- cunoaşterea prin fire
Prezicerea se caracterizează prin faptul că cineva care se află într-un anumit punct în timp vede ce se va întîmpla într-un moment la care încă nu a ajuns. Această prezicere nu se poate face decît printr-o singură metodă: cunoscînd bine anumite fapte şi comportamente şi fiind în stare de a realiza conexiuni între ele, se poate înţelege ce anume se va întîmpla la un moment dat în viitor. Cele mai simple exemple: pentru că Nicuşor pleacă la şcoală în fiecare zi la ora 07:30, prezic faptul că mîine va pleca la şcoală tot la 07:30. Sau, văd că sora lui este înnebunită după vioară şi repetă ore şi ore în fiecare zi. Continue reading
Există atîtea şi atîtea studii, articole, cărţi, emisiuni care ne avertizează că trăim într-o realitate manipulată. Cu toate acestea, noi încă mai credem că deţinem adevărul.
Puţin probabil.
De fapt, manipularea valorilor este atît de subtilă, încît ni se pare în continuare că trăim cu valorile noastre, pe cînd în realitate, le-am pierdut. Şi aşa am ajuns să ne ducem zilele într-o lume care se defineşte astfel: Continue reading
În cele ce urmează voi încerca să schiţez aşa cum văd eu evenimentele recente din Oslo cînd un individ pe nume Anders Breivik a ucis 76 de oameni într-un atac terorist.
Faptul numărul 1
Înainte de atentat, a avut loc un exerciţiu la faţa locului. De fiecare dată cînd au loc atentate înscenate de serviciile secrete, în zilele anterioare au loc exerciţii în locul vizat. Scopul este de a plasa materialele explozive şi toate celelalte echipamente necesare. Dacă sînt prinşi, pretind că este vorba despre un exerciţiu. Dacă nu sînt prinşi, atunci continuă operaţiunea.
Odată, o celulă din ficatul unui om a afirmat că omul nu există. Celelalte celule din jurul ei au fost îngrozite să audă o asemenea blasfemie.
“- Omul există, şi cu asta am terminat!”, a spus una dintre ele supărată de parcă ar fi fost sfîrşitul lumii.
“- Acestea sînt basme din bătrîni. Cine mai crede aşa ceva în ziua de astăzi, cînd avem parte de atîtea minuni ştiinţifice… Avem medicamente, operaţii chirurgicale!”, replică celula atee.
“- Ce spui?!”, exclamă o celulă neîncrezătoare. “Medicamente cred că există. Am văzut cu ochii mei! Dar operaţii?! Aşa ceva nu mai cred…”
“- Nu va mint! Despre operaţii am auzit de la celulele din intestin. Ba şi o bacterie vorbea despre asta! O să vină vremea să trăim veşnic, o să ajungem pe alte organe, iar voi încă mai credeţi în poveşti…”
“- Eu”, zise una mai înţepată, “cred că operaţiile şi medicamentele, dacă există cu adevărat aşa ceva, vin de la om. El este cel care are grijă de noi şi vrea să ne salveze”. Continue reading
Oamenii de ştiinţă spun că ei se bazează pe dovezi, pe cînd religia se bazează pe credinţă. Dovezile sînt palpabile – ce-i în mînă nu-i minciună – în vreme ce religia este un soi de idealism – cai verzi pe pereţi.
Dar ce este credinţa? Credinţa este încrederea pe care o ai că un anumit lucru este sau poate fi într-un anumit fel, în condiţiile în care tu nu poţi percepe cu propriile tale simţuri lucrul acela. Oamenii de ştiinţă consideră credinţa semn de inferioritate şi au dreptate, căci credinţa este necesară doar în condiţiile în care omul este limitat, nu este a toate cunoscător, iar în privinţa a ceea ce nu cunoaşte, trebuie să se bazeze pe credinţă. Continue reading
Cîndva, cînd pe culmile Carpaţilor se mai zărea prima ninsoare de după ieşirea lui Adam şi a Evei din Rai, iar marea avea încă aceeaşi culoare cu cerul, doi îngeri s-au dus la Dumnezeu şi L-au întrebat:
− Doamne, ascultatu-ne-ai Tu pe noi cînd oamenii aceştia au căzut în păcat, iar noi te-am rugat să-i înviezi înapoi şi să le dai îndărăt ce-a fost a lor?
− Pe deplin v-am ascultat, zise Domnul, dar iată ce mi-a spus Adam nu cu mult înainte să cadă. Judecaţi şi voi aceste cuvinte:
Una din cele mai cunoscute “ziceri” ale lui Richard Dawkins, celebrul ateu din Marea Britanie, care încearcă să-i convingă pe toţi să îşi piardă şi ultima urmă de credinţă, dacă o mai au, este următoarea: “Sîntem cu toţii la cheremul ADN-ului nostru.” Cu alte cuvinte, trupul este cel care ne determină să facem o alegere ori alta. Sau: nu avem libertate de alegere, ci sîntem simple maşini programate să funcţioneze într-un anumit fel.
Cei care îl combat încearcă să-i demonstreze că nu spune adevărul. Însă el şi cei ca el spun adevărul. Au simţit lucrul acesta pe propria lor piele, de nenumărate ori. Cum poţi să le zici că nu au dreptate şi să-i convingi de lucrul acesta, cînd ei de fapt audreptate!…
Am primit zilele acestea o veste bună, care mi-a arătat că mai există curaj, iniţiativă şi dorinţă de a face lucruri frumoase. Mai precis, un om din Ploieşti şi-a pus sufletul pentru a organiza o frumoasă excursie-pelerinaj.
Unii dintre noi, între care şi eu, nu putem face concret mare lucru pentru semenii noştri, pentru ţara aceasta, pentru credinţă. Putem, însă, să-i sprijinim pe cei care se apucă de treabă. Continue reading
Zilele trecute am vizitat o expoziţie de grafică prezentînd ilustraţii ale poveştilor copilăriei noastre… De la expoziţia aceea am plecat atît de bine dispusă, dominată de un gînd ca o revelaţie: viaţa e frumoasă! Prin ochii copiilor şi a sfinţilor ea aşa se vede. Pe aceştia nu-i poţi convinge nicicum că nu e aşa. Noi, ceilalţi, o vedem urîtă. Însă ADEVĂRUL e că viaţa e frumoasă. Continue reading
Cine nu ştie cum era îmbrăcată populaţia din Occident acum cîteva luni sau chiar ani, poate admira ţinutele vestimentare vestice pe români. Este un exemplu tipic al zicalei: “istoria se repetă”. Pentru amatorii de istorie trăită pe viu există aşadar magazinele second hand. Tocmai de aceea nu le mai zice acum “haine second hand”, ci “vintage”, adică “de epocă”…
Purtînd hainele occidentalilor, românii contribuie în mod practic la filosofia existenţialistă a lumii. Căci iată ce probleme de existenţă pun românilor, prin denumirea lor, magazinele second hand:
Unul dintre multele văzute prin Iaşi se numeşte “Karma” (adică “Destin”). Interpretarea existenţialistă este aceasta: Este destinul tău să te îmbraci cu haine second hand.
Altul poartă numele de “Visul Imaginaţiei”. Adică: puteţi să vă imaginaţi şi să vă doriţi orice, cîtă vreme e second hand.
De asemenea, “New Style” (adică “Un nou stil”) ne face atenţi că la modă în România sînt acum hainele second hand. Continue reading
Recent am participat la nişte cursuri de management, finanţate de Uniunea Europeană. Trainerul, o doamnă din Scoţia, ne-a învăţat pe toţi cum a ştiut ea mai bine despre tainele conducerii oamenilor.
Fiind destul de atentă la detalii, pe parcursul cursurilor am remarcat încercarea doamnei de a face prozelitism religios, pentru… nihilism. Ideea pe care se străduia să ne-o inducă aproape subliminal, adică neobservat, mai ales că nu făcea obiectul cursului, era aceasta: nu există bine şi rău, ci totul depinde de felul cum vedem noi lucrurile. Continue reading
Deunăzi mă înscriam la un curs finanţat de Uniunea Europeană. A trebuit să completez o grămadă de hîrtii, între care şi un formular care mă întreba dacă fac parte din vreun grup defavorizat. M-am gîndit în sinea mea: cu handicap nu sînt, rromă nu sînt, caz social nu sînt, deci nu mă încadram. Însă cînd am citit mai bine, printre variantele de persoane defavorizate se aflau… femeile.
Şi atunci am început să meditez la condiţia mea. De felul meu, mă consider un om destul de favorizat de soartă, ţară şi popor. Nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să mă număr alături de persoanele cu handicap, de copiii străzii şi de rromi. Şi nici pe alte femei nu le consideram astfel, din punctul meu de vedere. Dar UE are alte păreri… Continue reading
Pe vremea cînd Orientul Mijlociu nu era încă infestat de agenţi secreţi occidentali, care pentru nişte bănuţi amărîţi şi pentru ceva de mîncare, cumpără demonstranţi la bucată, pe vremea cînd globaliştii susţinuţi de o mass-media otrăvitoare, încă nu se apucaseră să răstoarne monarhii vechii ordini, spre a instaura dezastrul noii ordini, pe cînd inocenţa unei copilării sărace, dar fericite în felul ei, nu pierise din ţările arabe, spre a lăsa loc unui destin teribil…
… adică acum cîteva luni, într-o zi de octombrie, m-am îmbarcat în avion cu destinaţia Orientul Mijlociu, spre pămîntul unde s-a produs de-a lungul istoriei naşterea, botezul, răstignirea şi învierea omenirii. Inima îmi bătea în piept, reacţionînd şi ea pe măsura momentului.
Timp de 10 zile am străbătut în lung şi lat Israelul, Palestina, Iordania şi Egiptul. Un drum la care nici nu visasem vreodată, acum se deschidea dinaintea mea. Un drum care îţi umple inima pînă la refuz încă din primele zile, încît abia îţi mai rămîn puteri spre a rezista sufleteşte pînă la capăt. Continue reading
Recent am descoperit nişte muzică populară foarte veche, de pe vremea fanariotă, interpretată minunat de Alexandru Mica. Ceea ce am remarcat ca leitmotiv în mare majoritatea celor cîteva zeci de melodii este pasiunea care devorează ca un foc de nestins sufletul lui pentru că ea nu i se dăruieşte.
Iată spre exemplu cîteva versuri:
Bat-o sfîntu de Lupoaie
Mă mănancă ca p-o oaie
Fără să mă mai jupoaie
Fără să mă mai jupoaie
Odată, de mult, pe vremea cînd Hristos nu venise încă pe pămînt, se spune că doi sclavi gladiatori au scăpat din lanţurile stăpînului şi au fugit. Dar pînă la urmă au fost prinşi şi aveau să-şi primească pedeapsa. Iar această pedeapsă trebuia să fie moartea. Ca să se distreze, călăii le-au hotărît soarta astfel: Mai întîi sclavii capturaţi, care erau foarte buni prieteni, urmau să se lupte corp la corp pînă ce unul murea, iar învingătorul avea să fie răstignit.
În arenă, cei doi s-au luptat cu încrîncenare ca să se omoare unul pe celălalt. Dar nu pentru a supravieţui, ci din iubire. Fiecare a încercat să-l omoare pe celălalt, spre a-l scăpa de cea mai cruntă soartă dintre toate: moartea pe cruce.
Se zice că nu este dragoste mai mare decît aceea de a-ţi pune viaţa pentru aproapele tău. Cu toate acestea, există o dovadă şi mai mare de dragoste: a-ţi jertfi propriul fiu de dragul celuilalt. Însă cea mai mare şi mai cutremurătoare iubire dovedeşte acela care îl ucide el însuşi pe cel pe care îl iubeşte pentru a-l scăpa pe el sau pe cei apropiaţi lui de un rău mai presus decît moartea.
Uneori, Dumnezeu ia viaţa celor tineri din aceleaşi motive pentru care cîndva L-a jertfit pe Cruce pe Fiul Său. Continue reading
Cel care nu-şi iubeşte familia, care nu lucrează spre binele ei, este considerat un paria, un nimeni, un om care nu merită să beneficieze de ceea ce o familie poate oferi. Excepţia este dată de cazurile în care familia l-a abuzat, şi atunci îi este mai bine să se desprindă de ea şi să o părăsească decît să-şi ducă traiul în continuare în sînul ei.
Aşa cum arată societatea românească la ora actuală, pare că este alcătuită din oameni abuzaţi, în special tinerii, care dezamăgiţi şi total nedreptăţiţi, încearcă să găsească acum un destin mai bun aiurea, pe teritoriul alor neamuri.
Propun să facem o analiză scurtă şi limpede a abuzurilor cu care familia românească, neamul românesc şi-a mutilat copiii. Continue reading
Un om visă odată că se afla alături de Dumnezeu, Care îi spunea tot felul de lucruri. Se simţea minunat, ca niciodată în viaţa lui. Nu îi mai era frică de nimic şi nu îl mai tulbura niciun gînd. Inima îi era, însă, plină de milă faţă de lume şi de suferinţele ei. Îşi dorea să poată să-i ajute pe toţi oamenii, sau măcar să-i aline.
„– Doamne, oare nu este bine ca oamenii să folosească minunile ştiinţei ca să-şi ajute semenii?”, întrebă el dintr-odată. „Mă gîndesc la medicină, dar mai ales la psihologie, la psihiatrie şi nu numai. Realizările umane sînt uimitoare. Am descoperit atîtea, am reuşit să stăpînim atomul. Am ajuns chiar pe Lună… Ba şi pe Marte. Nimic nu îi stă omului în cale să descopere tot mai multe şi să folosească ceea ce ştie spre binele semenilor.”
Atunci, dintr-odată, în timp ce vorbeau, omul se pomeni împreună cu Dumnezeu într-un loc pustiu şi cu totul necunoscut. Roti iute privirea în toate părţile şi văzu pe cer… Pămîntul – frumoasa minge albastră agăţată de băierile Universului, locul spre care duc toate drumurile celeste.
„– Sîntem pe Lună”, îi spuse Dumnezeu. „Pînă aici a ajuns omul prin cunoaştere.” Continue reading
Cînd l-a făcut pe om, Dumnezeu a pus între El şi creaţia Sa vălul tainei. Ca un şcolar care înaintează în cunoştinţă după puterile lui, omul trebuia să pătrundă aceste taine, să le asimileze, să le înţeleagă. Destinul oricărei taine este mai devreme sau mai tîrziu lumina. Însă nu lumina bruscă. Atunci cînd Adam şi Eva s-au cunoscut unul pe celălalt, a fost ca şi cum pe un trup gol, învăluit de taina protectoare a nopţii, ai pune dintr-odată lumina puternică a unui reflector. Trupurile şi sufletele celor doi au fost dintr-odată violate. Cunoaşterea fără vălul respectului şi al iubirii este întotdeauna un viol, indiferent la ce nivel ar fi această cunoaştere.
Ceea ce a urmat a fost instinctul de conservare, concretizat în dorinţa celor doi de a se acoperi, de a aşterne înapoi vălul tainei acolo unde a fost ridicat brusc şi fără vreme. În acel moment, nu numai trupul a fost acoperit, ci şi sufletul. De atunci, nimeni nu îşi mai dezvăluie trupul şi sufletul în public, oricui, fără să se expună aceleiaşi experienţe traumatizante prin care au trecut protopărinţii noştri, decît în condiţiile unei imaturităţi psihice şi sufleteşti, cum a fost cea a lui Adam şi a Evei de dinainte de cădere. În plus, cine se expune pe tavă în public, îi determină pe ceilalţi la viol, la cunoaştere fără vreme, la vulgarizarea tainelor. Tainele se transformă astfel în simple secrete, suculente, cu care orice suflet demonic se hrăneşte cu plăcere, căci nimic nu este mai delicios decît să afli în amănunt ce a mai făcut cutare sau ce mai ascunde cutare. Continue reading
Omul de astăzi nu mai primeşte lucrurile aşa cum sînt. Mai demult, strămoşii noştri ziceau: “Aşa a fost scris” sau “Poate e o pedeapsă de la Dumnezeu”. Acum, în schimb, totul se poate explica. Se poate afla cauza a ceea ce ni se întîmplă. Nu mai trebuie să fim ignoranţi şi fatalişti. Nu mai credem că o eclipsă este o pedeapsă sau un avertisment de la zei, ci că e pur şi simplu un fenomen natural.
Eclipsele astronomice sînt rezultatul mişcării naturale a corpurilor cereşti. De asemenea, eclipsele din viaţa noastră au drept cauză mişcările naturale ale lucrurilor din jur sau, cum spune psihologia, sînt fenomene ciclice, determinate de revenirea în prim plan a unor evenimente din trecut. E simplu. Nimeni nu contestă.
Dar ce se întîmplă de fapt la eclipsă? Eclipsa nu este ca o noapte, cînd e firesc să fie întuneric, ci e o întrerupere bruscă a cursului natural al lucrurilor. În timpul eclipselor, oamenii îşi dau seama cît de uşor poate pieri lumina, pe neaşteptate, chiar în miezul zilei, luîndu-i locul cel mai profund întuneric. E momentul de ruptură, cînd în sufletul omului se produce conştientizarea că este dependent de lumină şi neajutorat în absenţa ei. Eclipsa este un fenomen natural, care opus fiind naturii lucrurilor, îl face pe om să vadă mai presus de natură, îi ridică gîndurile cu o treaptă mai sus. Continue reading
Deunăzi, pe uşa unei farmacii naturiste am văzut un afiş în care se făcea reclamă la lumînări terapeutice. În poză era unul în poziţie de relaxare, întins pe spate, cu o lumînare aprinsă în mînă. Lumînarea arăta exact ca cele din biserica noastră. Pot înţelege foarte bine că a sta cu lumînarea pe piept e o relaxare profundă, tocmai pentru că şi noi, ortodocşii, ne relaxăm total atunci cînd stăm întinşi pe spate, cu lumînarea în mînă, în sicriu.
Orientalii, spre deosebire de noi, sînt oameni ai păcii. Iată de ce ei ne pot da lecţii de relaxare, de eliberare de stres, de wellness. La aceştia, arderea beţişoarelor, precum şi uleiurile parfumate îi împacă pe oameni cu spiritele îndreptate împotriva lor. La noi, în schimb, tămîia şi uleiul sfinţit pun pe fugă aceste spirite. În concluzie, ei sînt oameni ai păcii, noi sîntem oameni ai războiului şi nişte xenofobi. Mai avem destule de învăţat despre pace, dragoste şi comportament civilizat. Continue reading
Civilizaţia de tip occidental este o formă de creştinism fără Dumnezeu. Comunismul însuşi este o formă de creştinism fără Dumnezeu. Cu toţii iau principii, idei, legi bune, din cele pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pămînt, dar le aplică fără duhul de viaţă al lui Dumnezeu. De bună seamă că aceste idei sînt luate de la Dumnezeu, pentru că într-o lume ipotetică ce a apărut singură, spontan, din apă, noroi şi pietre, ele nu puteau să răsară. Pietrele nu au valori şi nici idei. Aristotel dădea definiţia nimicului, spunînd că este ceea ce visează pietrele. Toate aceste legi, idei, valori sînt vii atîta vreme cît prin ele circulă seva de viaţă, adică harul sfînt. Cînd Dumnezeu este eliminat din societate, din şcoli, din viaţa de zi cu zi, ele rămîn moarte.
Aşadar, civilizaţia nu este altceva decît creştinism fără Dumnezeu combinat cu infatuarea ineptului care ştie el sigur că ştie/poate şti absolut totul. Astfel se explică faptul că toate ideologiile din lume par bune la suprafaţă. Originea tuturor acestora este sfîntă, după cum este şi originea diavolului. Însă atunci cînd sînt puse în aplicare, pustiesc totul în calea lor. Continue reading
Numele meu este Aspartam şi sînt dulce, dulce, dulce.
Cine sînt eu de fapt? Am o poveste frumoasă, romantică, dar şi plină de suspans şi de succes. Sînt produsul ştiinţei. Dacă nu era ea, eu nu mă năşteam… Ce minunat!
Totul a început de la o bacterie periculoasă pentru oameni. Această bacterie frumoasă a fost după aceea modificată genetic. Bacteria, care este mama mea, a fost hrănită apoi cu deşeuri toxice foarte gustoase.
De fapt, să vă spun sincer, bacteria nu este chiar mama mea, pentru că eu, Aspartam, nu sînt chiar copilul ei, ci… de fapt… (vai, mă ruşinez), de fapt sînt caca acestei bacterii periculoase modificate genetic, ce se hrăneşte cu deşeuri. Aşa că aş putea spune cu mîndrie că tatăl meu este deşeul toxic, iar eu mă nasc în pîntecuţul călduţ al mămicii mele, bacteria modificată genetic. Cînd m-am născut, ursitoarele mi-au menit să devin o armă biologică împotriva populaţiei, dar apoi am fost folosit în tot felul de alimente gustoase-gustoase. Îmi plac poveştile cu happy end. Continue reading
Venind pe pămînt, Iisus Hristos a lăsat ca formă ideală de vieţuire – după modelul din rai – comuniunea, materializată în prima formă a bisericii, aşa cum este descrisă ea în Faptele Apostolilor. Oamenii aveau bunurile în comun, se ajutau unul pe celălalt şi trăiau în deplină armonie. Vieţuirea tuturor în comuniune deplină, toate inimile şi gîndurile în pace şi armonie, supuse pe deplin Stăpînului - acestea sînt semnele prezenţei vii a lui Hristos printre oameni. Este viaţa ideală şi destinul veşnic al omului.
Antihrist va fi copia inversată a lui Hristos. De aceea, semnul prezenţei totale a Stăpînului întunericului printre oameni şi a supunerii “definitive” faţă de acesta a întregii lumi nu poate fi decît traiul oamenilor de pe întregul Pămînt în varianta răsturnată a ceea ce a reprezentat Biserica primară. Comuniunea răsturnară este comunismul. Nici o altă orînduire (democraţie, capitalism, monarhie, anarhie ş.a.m.d.) nu poate să ofere lui Antihrist statutul de deitate absolută, într-o lume total plăsmuită după chipul şi asemănarea lui, aşa cum o face comunismul. Continue reading
O picătură într-un ocean, atît reprezintă contribuţia unui om la zidirea veşniciei. Şi cu toate acestea, Dumnezeu ne-a oferit darul nepreţuit ca veşnicia să înceapă cu noi, în noi. Fără această primă picătură, oceanul nu poate să existe. Noi facem primul pas, iar pe ceilalţi îi face Hristos pentru noi.
Primăvara, atunci cînd apar primele flori, studenţii de la ASCOR vînd primule cu următorul mesaj: „Cu o primulă cumpărată puteţi salva viaţa unui copil nenăscut” (banii sînt folosiţi în lupta împotriva avortului). O asemenea primulă, dar spre primenirea şi ajutorul sufletului, vinde o editură ortodoxă nou-nouţă, numită Theosis. Fiind primii ei paşi, să o cercetăm, să o încurajăm şi dacă vom crede de cuviinţă, să cumpărăm o primulă sau mai multe:
Omului care loveşte în părintele său i se usucă mîna. Aceştia au lovit în ţara lor, în milioane de oameni. În copii, în bătrîni. Cine distruge un om, este vrednic de focul veşnic. De ce osîndă este atunci vrednic cel care distruge milioane de oameni?
Uitaţi-vă la ei. Cei mai de jos oameni dintr-o ţară – ruşinea, gunoaiele neamului şi ale istoriei – nu sînt cei care nu au bani, vagabonzii, criminalii, cei fără educaţie, ci indivizi ca aceştia.
După cum este şi firesc, printre cititori acestui blog există şi destui – mai cu seamă atei – care nu sînt de acord cu felul creştin de a vedea lucrurile. Unii chiar şi-au exprimat virulent punctele de vedere, provocînd în destule situaţii dezordine şi tulburare pe blog. După ceva gîndire, m-am hotărît să nu le mai public comentariile.
Dar unii nu s-au lăsat. Au continuat să mă bombardeze cu emailuri, acuzîndu-mă că le cenzurez opiniile.
Asemenea cenzură şi chiar intoleranţă sînt practicate de creştini în general faţă de idei împotriva lui Dumnezeu, precum: trebuie să acceptăm drepturile homosexualilor de a se căsători sau de a adopta copii, drepturile femeilor de a avorta, drepturile prostituatelor de a activa în legalitate ş.a.m.d.
Am să explic pe scurt de ce anume ortodocşii, şi nu numai ei, practică cenzura şi intoleranţa.
Situaţia este următoarea:
Punctul de vedere al diavolului (şi al oamenilor lui): Păcatul nu trebuie interzis, căci altfel, lumea nu s-ar mai duce în iad! Continue reading
A fost odată un copil cuminte, care ducea o viaţă fericită şi lipsită de griji, în sînul familiei sale. Nimic nu-i lipsea. Tatăl lui era Dumnezeu, iar îngerii şi sfinţii erau fraţii şi surorile sale. Avea hrană din belşug, din tot ce-i poftea inima, dar mai presus de orice avea parte de dragostea şi purtarea de grijă a familie sale. Era pe deplin fericit!
Timpul a trecut, copilul s-a văzut mai măricel şi pentru că auzise el cîte şi mai cîte despre cele ce se petreceau în lumea largă, i s-a urît cu viaţa ce-o ducea lîngă ai lui. Voia altceva. Cu totul altceva. A intrat într-o zi în odaia Tatălui său şi I-a spus:
“Tată, am văzut că băieţii de vîrsta mea petrec, chefuiesc, trag cu puşca, se duc la război. Dă-mi voie să mă duc şi eu cu ei, măcar o dată!”
“Fiule”, i-a răspuns atunci Tatăl cu inima întunecată dintr-odată, “mai bine rămîi o vreme şi cînd te vei face bărbat deplin, atunci te vei putea duce fără nicio grijă unde vei vrea. Acum eşti prea mic. Nu te duce!” Continue reading
Cînd vedem parade ale homosexualilor, sîntem oripilaţi. Nu ştim totdeauna de ce, dar ceva din noi ne spune că homosexualitatea este un lucru teribil de rău, în ciuda vocilor care îi apără sau le acordă circumstanţe atenuante.
Ştim că la homosexualitate se poate ajunge prin traumă. Există, însă, şi o altă modalitate, mult mai răspîndită.
Femeia nu mai este blîndă, retrasă, sensibilă, supusă, ci întreţine familia, face politică şi nu mai face copii. Pe cînd bărbatul a devenit moale, aşteaptă îngrijit, nu este în stare să-şi întreţină familia, face menajul, creşte copiii, este visător şi excesiv de sensibil. Femeia a devenit bărbat şi bărbatul femeie. Iar această tendinţă se accentuează tot mai mult. Femeia nu mai este ea însăşi decît ca bărbat. Bărbatul nu se mai simte el însuşi decît ca femeie.
Homosexualitatea ca orientare sexuală caracterizează de fapt o dispoziţie mai generală, largă, care cuprinde întreg universul fiinţei umane, nu numai sexul, dispoziţie de a fi “invers” decît ar trebui să fim. Urîm acolo unde Continue reading
De multe ori auzim idei promovate cu surle şi trîmbiţe de atei, în genul acesteia: Acum, guvernele lumii luptă pentru pace şi au abolit pedeapsa cu moartea, ceea ce este bine, pe cînd dacă ne uităm în Vechiul Testament, Dumnezeu i-a îndemnat deseori pe oameni să scoată sabia şi să ucidă.
Concluzia lor: Părăsiţi creştinismul, pentru că nu este decît o prostie. Ideologiile contemporane sînt infinit mai bune.
E clar! Nu???
De fapt, nu e clar.
Necazul provine din faptul că în Apus, prin intermediul a tot felul de erezii, s-a impus imaginea unui Hristos tot timpul bun, blînd, numai zîmbete şi fericire. Iar dacă un creştin îndrăzneşte să fie aspru, întreaga creştinătate este arătată imediat cu degetul şi Dumnezeu este condamnat clar pentru crimele odioase pe care le-a comis.
O “creştina evlavioasă” din România este botezată în cada de baie de către un pastor în chiloţi albi. De remarcat recuzita, între altele: şampon Schauma, săpun lichid, perie WC şi cîţiva creştini pătrunşi!
Mai mult ca oricînd, România este denigrată cu tot dinadinsul, prin programe de spălare a creierului susţinute cu vehemenţă în mass media. Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: “Trăim în România, de asta este rău…”
Această frază este pe cît de falsă, pe atît de blasfemiatoare, la fel ca o înjurătură la adresa Celui de Sus. Îi invit pe toţi cei care utilizează această ticăloasă frază să se ducă din această ţară fix acolo unde consideră ei că e mult mai bine. Măcar dacă m-ar asculta…
Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Continue reading
Pentru că destui spun despre mine că sînt o persoană intelectuală, mă văd nevoită să răspund la această acuzaţie.
Să zicem că viaţa pe care Dumnezeu le-o dă oamenilor pe pămînt este ca o maşină. Maşina aceasta nu este sortită să fie veşnică, dar îl poate duce pe om pînă la locul de unde începe să curgă veşnicia. Maşina îi este dată omului cu tot cu instrucţiunile de folosire scrise de fabricant (în cazul nostru de Dumnezeu), iar dacă aceste instrucţiuni sînt respectate, maşina va avea o viaţă lungă şi drumurile sale vor fi liniştite.
Dar omul nu a fost mulţumit de maşină, şi potrivit sfatului unora şi altora, a început să o folosească nefiresc, să transporte cu ea ce nu trebuie, ba a pus-o gaj la bancă pentru a putea cumpăra o maşină şi mai bună, şi mai performantă. Şi aşa, omul a ajuns rob. Continue reading
Vedem nu de puţine ori lucrări artistice care par mai degrabă demonice. Ce face arta să fie demonică, distructivă, dacă artiştii înşişi se declară creatori şi chiar slujitori ai frumosului?
Arta repezintă o formă de exprimare prin talent, şi se aplică asupra unui conţinut. Într-o lucrare artistică, forma este apanajul creatorului, pe cînd conţinutul este apanajul Creatorului. Forma este expresia personalităţii artistului, pe cînd conţinutul este nici mai mult nici mai puţin decît însăşi creaţia lui Dumnezeu.
Deoarece creaţia lui Dumnezeu a fost făcută desăvîrşit, artistul nu poate interveni creator asupra ei (cum fac de exemplu postmodernismul şi alte asemenea curente trendy), iar dacă o face, rezultatul nu poate fi decît monstruos, demonic, căci orice intervenţie asupra perfecţiunii nu poate fi decît o mutilare, o decădere, un regres. Continue reading
Recent, cineva m-a invitat la un cenaclu literar-artistic, prin care mi s-a spus că se promovează valoarea şi se luptă împotriva prostiei şi a superficialităţii. Deşi mi-a trezit oarecum interesul, m-am eschivat, ştiind cam despre ce e vorba la asemenea întîlniri. Interlocutorul meu a strîmbat serios din nas, aşa cum mă aşteptam de altfel, şi a afirmat că sînt radicală, atunci cînd i-am spus că oricît de talentat ar fi un om, pentru mine, nu face prea multe parale dacă nu are caracter.
În fond ce este talentul? Este un vehicul minunat care te îmbie să urci în el spre a te transporta pe tărîmuri extraordinare, către locuri neumblate, neobişnuite, pînă spre cataractele conştiinţei şi poate mai departe… Continue reading
Cineva afirma deunăzi răspicat faptul că Dumnezeu este ipocrit. Iar eu i-am răspuns: “Da, aşa este. Dumnezeu nu poate fi decît ipocrit, atîta vreme cît, bineînţeles, vorbeşti despre dumnezeul tău personal, acela pe care propria ta minte poate să-l conceapă şi să-l înţeleagă”.
Pentru hoţ, dumnezeul lui este hoţ, pentru cel care iubeşte, dumnezeul lui este iubitor, pentru cel viclean, dumnezeul lui este viclean, pentru cel bun, dumnezeul lui este bun, pentru cel care se crede el însuşi dumnezeu (ateul), dumnezeu nu există. Ca să nu mai vorbim că pentru omul ipocrit, cel cu care am vorbit, dumnezeu nu poate fi decît ipocrit. Deci i-am dat perfectă dreptate interlocutorului meu. Continue reading
Minciuna este una din cele mai mari “creaţii” ale diavolului. Ea a fost de-a lungul timpului himera după care luîndu-se, atîţia oameni şi-au găsit sfîrşitul în abisurile întunericului.
În vremurile din urmă, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Omul este din ce în ce mai preocupat să afle adevărul. Are acces la învătăţură, ştie adevăruri nenumărate despre tot ce există pe lumea aceasta, ba chiar destule şi de pe lumea cealaltă. Omul este prin firea lui un mare iubitor de adevăr, deci tactica minciunii directe, adică a prostirii, folosită de demoni în trecut, nu prea mai ţine cu nişte oameni care ştiu din ce în ce mai multe adevăruri. Continue reading
Citim astăzi vechi poezii de dragoste înflăcărate sau articole de odinioară despre patriotism şi rîdem de ele. Ne comportăm ca şi cum asemenea lucruri sînt desuete, nerealiste, ridicole, mai ales acum, că Europa ne priveşte.
Acest lucru ni se trage mai ales din faptul că asemenea manifestări au fost ridiculizate, batjocorite sistematic de post-cultura globalistă care ni s-a servit forţat după Revoluţie. Dacă pe vremea comuniştilor, se realizau filme care glorificau frumuseţea vremurilor de odinioară, măreţia luptelor pentru neatîrnare, dreptatea Continue reading
– Mamă, mamă!, se auziră dintr-odată în odaia mamei strigătele disperate ale copilului ei, care venea alergînd dinspre pădure. Am pierdut oaia, am pierdut oaia!
– Cum ai pierdut oaia?!, răspunse mama cumplit de speriată, dar mulţumind în sinea ei lui Dumnezeu că fiul ei nu păţise nimic.
– Umblam cu ea pe munte, cum fac de obicei, dar s-a speriat deodată de ceva şi a luat-o la fugă ca nebuna înspre prăpastie. S-a dus mititica, s-a sfărîmt de stînci, îngînă copilul cu glas scăzut şi începu să plîngă încet, cu suspine, în braţele mamei sale.
De cînd văzuse lumina zilei şi pînă în acea zi, oiţa aceea albă ca neaua fusese tovarăşul credincios al băiatului. Continue reading
Un agent de vînzări care fusese în Orientul Mijlociu ca să vîndă Coca-Cola, s-a întors acasă cumplit de dezamăgit.
Un prieten l-a întrebat: “Ce s-a întîmplat? De ce nu ţi-a mers bine cu arabii?”
Agentul de vînzări i-a explicat:
“Cind m-am dus in Orientul Mijlociu, credeam că o să mă umplu de bani, deoarece Coca-Cola nu este o marfă prea cunoscută acolo. Şi pentru că nu ştiam limba arabă, m-am gîndit să-mi transmit mesajul prin trei imagini. În prima imagine, am înfăţişat un om mort de sete, prăbuşit pe nisipul încins, a doua imagine îl reprezenta pe om bînd Coca-Cola, iar în a treia imagine, omul era total revigorat. După aceea, am răspîndit afişele peste tot.
“Păi cum? Ar fi trebuit să ai vînzări mari…”, i-a replicat prietenul.
La care agentul de vînzări i-a răspuns oftînd: “Eh, nu numai că nu ştiu arabă, dar nici nu mi-am dat seama că arabii citesc de la dreapta la stînga…”
Sufletul omenesc este alcătuit din două părţi: partea raţională şi partea pătimitoare. La rîndul ei, partea pătimitoare este alcătuită din partea irascibilă (agresivă) şi cea poftitoare (apetitivă). Partea irascibilă şi cea poftitoare sînt create tot de Dumnezeu şi sînt foarte bune, însă numai în armonie cu raţiunea.
Oamenii spălaţi pe creier, despre care se tot vorbeşte, sînt acei la care partea raţională nu funcţionează sau funcţionează foarte prost. Ei sînt dominaţi, conduşi de partea pătimitoare a sufletului.
Aceşti oameni, oricît de multe argumente le-ai aduce, oricît de evident ar fi ceea ce le spui, ei pur şi simplu nu pricep. E ca şi cum ar fi proşti, iar acest lucru nu este departe de adevăr. Cu toate că mulţi dintre oamenii spălaţi pe creier sînt foarte inteligenţi, în profunzime ei sînt proşti, pentru că nu îşi pot folosi această inteligenţă la nivel raţional-divino-uman, Continue reading
De ce aşa bucurie? Pentru că am reuşit să văd ceea ce nu ar fi trebuit să văd, cu toate că am purtat şi eu celebrii ochelari 3D dotaţi cu microcipuri RFID, ascunse sub denumirea liniştitoare de Antitheft tag.
Ce am văzut la Avatar?
În primul şi în primul rînd, stupoare: în ciuda a ceea ce se spune şi se crede, filmul nu este aproape deloc 3D. Cîteva cadre filmate de aproape par 3D, în sensul că oferă oarece iluzie de profunzime. Dar hiba cea mare a filmului este următoarea: ochiul care se uită în jur, vrînd să vadă şi altceva decît obiectul asupra căruia camera a fost focalizată, nu vede nimic decît o imagine neclară, înceţoşată. Aşadar, numai obiectul focalizat se vede clar şi este 3D, nu şi perspectiva. Ochiul omenesc se trezeşte astfel deodată într-o lume care îl handicapează. 3D ar fi trebuit să înseamne vedere în profunzime, în ansamblu. Continue reading
Puterea asupra lumii întregi a fost luată de o mînă de criminali, care au printre scopuri reducerea populaţiei globului cu 80%. Acest deziderat este încrustat în piatră, pentru că de inimi nu poate fi vorba, într-un monument de tip Stonehenge situat în Georgia (SUA), care printre altele porunceşte: “Menţineţi populaţia(pămîntului)în limitele a 500 milioane de locuitori”.
Iar planul este pus în aplicare meticulos chiar acum, asupra fiecăruia dintre noi: Continue reading
La o parohie de oraş, cu hramul Sfinţilor Arhangheli, oamenii veneau rar şi fără tragere de inimă la biserică. Pentru că se apropia hramul şi urma să vină un întreg sobor de preoţi, temîndu-se să nu se facă de rîs, părintele le-a spus cu o duminică înainte credincioşilor:
“Să veniţi neapărat la biserică pe 8 noiembrie, pentru că aducem moaştele Sfinţilor Mihail şi Gavriil!”
Pe 8 noiembrie, lumea buluc la biserică. Se umpluse şi pridvorul, iar o parte din oameni au fost nevoiţi să stea afară, din pricina îmbulzeliii. A trecut slujba cu bine, preoţii au dat binecuvîntarea de sfîrşit, dar oamenii nu plecau. Continue reading
A scoate icoanele din şcoală echivalează cu propaganda unei ideologii – ideologia atee. Pentru ce anume ideologia atee nu are acelaşi statut cu orice ideologie religioasă sau nereligioasă? Şi de ce îi deranjează pe atei religia? Pentru că, potrivit spuselor lor, aceasta inoculează în minţile oamenilor şi copiilor (cazul scoaterii icoanelor din şcoli) un anumit fel de gîndire, o anumită ideologie.
Ideologiile sînt de multe feluri: creştine, atee, panteiste, agnostice ş.a.m.d. Dar pentru ce o anume ideologie să fie impusă celeilalte ideologii, aşa cum au încercat cruciaţii, Inchiziţia sau Islamul odinioară? Continue reading
Diavolul vrea ca oamenii să cadă
în aceleaşi păcate ca ei,
iar Iuda dacă s-ar întoarce,
ar vrea ca tot neamul
Celui pe Care L-a vîndut să se spînzure.
A fost odată o mamă care avea patru copii. Unul dintre ei a fost bun la carte şi a ajuns om mare, altul s-a făcut călugăr, altul s-a făcut agricultor şi şi-a întemeiat o familie. Unul dintre ei, însă, a ajuns vagabond. Nimic bun nu ieşea din mîinile şi nici din gura acestuia din urmă.
Odată, mama i-a cerut fiului celui învăţat să scrie ceva despre ea şi fiii ei, să scrie adevărul, ca pe o spovedanie, pentru ca nimeni dintre ei să nu mai fie judecat după faptele cele rele cînd va veni vremea să îngenuncheze dinaintea Dreptului Judecător. L-a îndemnat, aşadar, pe fiul său cel învăţat să scrie o carte spre luare-aminte, pentru ca cei răi să se îndrepte, iar cei care vor veni după să se lumineze la minte şi să nu facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut ei înşişi. I-a cerut adevărul. Continue reading
Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să fim smeriţi, smerenia fiind una din cele mai preţuite virtuţi. Pentru omul păcătos, acest lucru pare imposibil. Smerenia, însă, se poate dobîndi prin nevoinţă. Una din nevoinţe este aceea să pari smerit chiar dacă nu eşti. Adică atunci cînd, de exemplu, cineva se poartă urît şi nedrept cu tine, să nu-i răspunzi cu mîndrie, ci în felul în care ar răspunde un om smerit şi cuviincios. Această smerenie de suprafaţă suprapusă peste mîndria interioară a omului, o ţine pe aceasta din urmă în frîu şi încet, încet, o domoleşte, o face să dispară.
Aceasta este haina de purpură pe care Hristos a purtat-o spre batjocură El Însuşi, deşi era smerit. Prin ea, ne batjocorim şi noi, după putere, mărirea închipuită, spre a căpăta apoi dreptul de a ne îmbrăca cu cinste, la fel ca Hristos, în haina albă a Învierii. Continue reading
Pentru că în articolul anterior, s-au ridicat de către cititori anumite semne de întrebare în legătură cu noţiunile de neam, popor, ţară, naţiune, stat, vin în continuare cu precizări mai amănunţite. Ţin să menţionez că aceste noţiuni sînt ambiguu, imprecis şi adeseori incorect explicate în tot felul de dicţionare.
În Vechiul Testament, evreilor nu le era îngădut să aibă un rege, deoarece capul lor era Însuşi Dumnezeu. Aşadar, acest neam nu era acefal, chiar dacă nu era nimeni în fruntea lui, ci era condus prin intermediul aşa-zişilor judecători, care executau hotărîrile directe ale lui Dumnezeu (un fel de prim miniştri de astăzi). Evreii erau atunci un neam (sau un popor) care trăia într-o ţară (sau o patrie), peste care împărăţea Dumnezeu. Continue reading
O persoană mi-a pus o întrebare care suna cam aşa: De ce trebuie naţiunile să mai existe şi de ce să ne opunem disoluţiei lor, acum cînd globalizarea tinde să le înghită, atîta vreme cît Dumnezeu nu a binecuvîntat naţiunile, ci neamurile?
Răspunsul meu:
Dumnezeu nu a înfiinţat naţiunile. Naţiunile au fost înfiinţate din anumite interese, chiar contrare lui Dumnezeu. De fapt, naţiunea s-a suprapus peste neam, ca structură legală, ca o convenţie civilă, care s-a vrut mai presus de uniunea naturală reprezentată de neam. Naţiunea faţă de neam este precum cununia civilă faţă de cununia religioasă. Este, aşadar, firesc să preferăm neamul dinaintea naţiunii. De altfel, Dumnezeu va chema neamurile la judecată, nicidecum naţiunile. Continue reading
Vrînd să ne limiteze la această viaţă, diferitele sisteme politice ne-au “vrăjit” cu ideea de egalitate. Egalitate între fraţi, egalitate la locul de muncă, egalitatea dintre bărbat şi femeie etc. Egalitate nu există pe pămînt din cauza nedreptăţii care a intrat în firea omenească odată cu căderea în păcat. A impune egalitatea, ceea ce a încercat comunismul cu “success”, iar acum capitalismul îi calcă pe urme, este adesea un abuz. Dacă în unele cazuri se face dreptate, sînt şi nenumărate cazuri în care se comit nedreptăţi strigătoare la cer. Luîndu-l pe cel care se află pe o treaptă mai sus prin meritele proprii şi punîndu-l pe aceeaşi treaptă cu cel care merită mai puţin este o nedreptate monstruoasă, iar un asemenea exemplu a fost perioada de după al Doilea Război Mondial, cînd a fost distrusă aproape toată elita românească. Continue reading
Cîndva, în inima mea de copil, Dumnezeu S-a născut ca Prunc, a crescut, ca apoi să pătimească, să Se răstignească, să învie şi să Se ridice la ceruri.
Cînd am fost botezat, Dumnezeu a intrat nevăzut de nimeni în inima mea, mititel – un copil ca mine, de o minte cu mine. Am crescut împreună, am fost cei mai buni prieteni la joacă. Dar crescînd, lumea m-a întors împotriva Lui. M-a luat de lîngă El şi mi-a arătat alţi dumnezei, vizibili, puternici, reali. Pe Acela din inimă L-am părăsit. Dar El nu a vrut să mă lase. Stingher, undeva într-un colţ ascuns şi retras de suflet, El a crescut şi S-a făcut mare. Continue reading
În Rai, omului nu i s-a îngăduit să muşte din pomul cunoştinţei pentru că era copil la minte. Nu i se putea da lui a şti pe cele care i-ar fi stricat mintea lui necoaptă. Dar el… minte puţină, a pus mîna, a dus la gură şi a muşcat. Şi atunci, mintea a început să i se deschidă şi să cunoască lucruri pentru care numai Dumnezeu îl putea pregăti şi pe care numai Dumnezeu trebuia să i le arate, atunci cînd mintea lui ar fi fost coaptă pentru aşa ceva.
Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, nu ar fi cunoscut numai binele, aşa cum poate ar crede unii, ci şi răul, căci răul deja intrase în creaţie prin căderea unei părţi din îngeri, însă acest rău nu l-ar mai fi distrus. Dacă omul ar fi băut otrava răului în înghiţituri mici, prin iluminare dumnezeiască, otrava nu l-ar fi omorit, ci i-ar fi format în schimb sistemul imunitar duhovnicesc. Dar omul, lacom, l-a băut tot, dintr-odată, pînă la fund, iar otrava l-a omorît. Continue reading
De cînd cu gravul pericol reprezentat de gripa porcină, la serviciu ne-au adus o substanţă să ne dezinfectăm din cînd in cînd mîinile. Trebuie să avem mîinile curate, ca nu cumva să existe pericolul de a se desprinde ceva dăunator de pe ele. Nimic viu şi periculos nu trebuie să se transmită prin mîinile noastre. Mîinile murdare sînt interzise! Ni s-a recomandat, de asemenea, să nu ne atingem între noi, pe cît posibil.
Grija guvernului pentru sănătatea noastră este absolut copleşitoare. Chiar înduioşătoare. Continue reading
Cassius Clay, celebrul boxer convertit la Islam, ocazie cu care şi-a luat numele de Muhammad Ali, era faimos şi pentru mîndria ieşită din comun, de care sînt loviţi adesea cei ajunsi prea sus. El spunea că loveste atît de rapid, încît nici Dumnezeu nu-şi dă seama imediat ce se întîmplă.
Odată, în timp ce se afla într-un avion care traversa o zonă cu turbulenţe, stewardeza a venit la Mohammad Ali şi i-a spus:
- Domnule Ali, vă rog să vă puneţi centura de siguranţă.
În ortodoxie auzim adesea vorbindu-se despre deşertăciunea lucrurilor pămînteşti. Dumnezeu, prin sfinţii părinţi, ne învaţă astfel să nu iubim lumea aceasta mai mult decît împărăţia cerurilor. Altfel, trecerea noastră prin această lume este în zadar, căci ajungem să uităm care este rostul vieţii, şi anume, mîntuirea sufletului, care va înălţa la vremea potrivită şi trupul la cer. Începutul înţelepciunii este, aşadar, înţelegerea că trăim într-o lume care nu numai că nu ne oferă mai nimic, dar ne poate împiedica să urcăm spre Dumnezeu.
Cînd ne-a făcut, Dumnezeu ne-a lăsat într-o lume care nu era necidecum deşartă. Toate bucuriile vieţii înălţau sufletul la cer şi aduceau omului înţelepciune. Toate în afară de una singură: gustarea din fructul oprit. Continue reading
Cu vreun an-doi în urmă, asistam la următoarea scenă: Eram la o mănăstire, în biserică, în timpul unei slujbe. Dinaintea mea se afla o familie ortodoxă: tata, mama şi un copil. Se vedea că sînt evlavioşi după hainele pe care le purtau: el îmbrăcat în negru, cu barbă, iar ea cu fustă pînă la pămînt şi cu batic, care în mod evident nu urma să fie dat jos de pe cap atunci cînd femeia avea să iasă din biserică. Copilul era atît de mic, încît nu i se putea cere să stea atent la slujbă. Cineva tocmai îi dăruise o jucărie colorată, iar el stătea în funduleţ şi se juca în legea lui. Însă dintr-odată, apăsînd pe vreun buton, jucăria a început să cînte în biserică. Furios, tatăl i-a smuls atunci jucăria din mînuţe şi a început să ţipe (tot în biserică): “Asta e de la diavolu’! Să nu mai văd niciodată că te joci cu aşa ceva!” După care, foarte mînios, s-a dus şi a aruncat jucăria la gunoi.
De asemenea, am auzit de ale două cazuri asemănătoare: Continue reading
Căutînd în istoria mai veche, dar şi în cea recentă, vedem mari civilizaţii care s-au ridicat avînd ca fundament principii înalte de moralitate. Vorbim aici despre Grecia antică, despre Imperiul Roman, ba chiar şi despre Statele Unite ale Americii şi numai. Practic, întreaga societate modernă, aşa cum este construită ea, are la bază idealuri de bine şi moralitate. Aceste civilizaţii au avut şi au intuiţia importanţei binelui comun, au organizat lucrări publice de caritate, au ştiut să traseze limite şi să facă legi bune, şi chiar dacă le-au încălcat, au ştiut că acela a fost un lucru rău. Continue reading
Cunoaşterea este un nume generos, asociat cu tot ce omul a reuşit să afle de-a lungul timpului în legătură cu natura în care îşi duce existenţa. De asemenea, în această categorie, au fost incluse adevărurile şi speculaţiile metafizice. Toate acestea sînt adevăruri mai mult sau mai puţin exacte despre creaţia lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, din cărţile sfinte, am auzit de lumina cunoştinţei. Ştim că lumina cunoştinţei ne descoperă marile adevăruri care se află deasupra a ceea ce noi putem să ştim cu simţurile şi cu gîndirea noastră. Ea ne descoperă slava Dumnezeirii, ne face cunoştinţă cu Dumnezeu. Continue reading
Deunăzi, cineva îmi vorbea de inteligenţa socială ca despre o valoare mult rîvnită de orice om în societatea actuală.
În fond ce este inteligenţa socială? A şti să te adaptezi în orice situaţie. A şti să faci faţă cerinţelor concurenţiale din ce în ce mai mari. Ne întrebăm ce beneficii are inteligenţa socială? Succesul, banii, prosperitatea, relaţiile, puterea. Nu sînt acestea lucruri bune? Continue reading
De ce Dumnezeu nu a vrut ca oamenii să ajungă la El şi prin cele ale minţii, ci ne cere să sporim mai mult în cele ale inimii? Oare aflînd noi şi noi lucruri, nu ne apropiem mai mult de Creatorul nostru? Sau inima şi raţiunea nu pot fi ele măcar egale?
Deosebirea dintre a-L afla pe Dumnezeu pe calea minţii şi a-L afla pe calea inimii este ca aceea dintre a-L descrie şi a-L iubi. Nici oamenii nu simt nevoia ca, spre exemplu, vecinii lor să-i descrie în amănunt, ci vor dacă se poate, să fie iubiţi de ei. Raţiunea înseamnă a vorbi despre ceva, pe cînd iubirea înseamnă a trăi lucrul acela. Raţiunea este ambalajul, iubirea este bomboana dinăuntru. Raţiunea este doar teoria despre iubire, pe cînd iubirea este adevărata esenţă a tot ce există bun. Continue reading
Diavolul, cu toate că are ceea ce am putea numi inteligenţă şi creativitate, căci vedem cam de ce este în stare, acestea sînt la el atît de grosiere, încît am putea spune că este de-a dreptul prost şi total grosolan în privinţa curentelor artistice şi în tot ceea ce înseamnă exprimarea frumosului.
Modul artistic cel mai apreciat în iad este pornografia. Fiică de sînge a pornografiei este vulgaritatea. În această categorie intră maneaua, băşcălia, telenovela şi muzica de orice gen ascultată la maxim în maşină sau în apartamentul propriu sau deţinut cu chirie. Continue reading
În ultima vreme, vedem populaţii de origine asiatică ce ne parazitează, iar homosexualii fac legea în ţara lui Ştefan cel Sfînt, a lui Vlad Ţepeş şi a lui Constantin Brîncoveanu. Copiii sînt încurajaţi să-şi ceară drepturile şi să nu se mai supună părinţilor, pe cînd supunerea femeii faţă de bărbat a ajuns o glumă. Asemenea fenomene sînt astăzi atît de frecvente, încît aproape ne-am obişnuit cu ele şi ştim că dacă reacţionăm, nu facem decît să ne atragem dezaprobarea clară, însoţită de punerea imediată la punct din partea oricui se nimereşte (deocamdată doar atît, în viitor va fi mult mai rău). Continue reading
“Este nevoie de un dialog între ştiinta si religie?” Tot mai des auzim în ultima vreme această întrebare. Nu mă îndoiesc că din orice lucru de pe pămînt poate ieşi ceva bun. Dar să vedem şi ce inconveniente sînt în acest dialog.
Ce este, de fapt, ştiinţa? “Ştiinţa este investigarea sau studiul naturii prin observaţie şi raţionament”. Dar aceasta este o definiţie de pe Wikipedia. Este o definiţie corectă de la nivelul materiei şi a ceea ce oamenii moderni numesc “spirit” (de fapt, minte, intelect). Ştim, însă, că omul este mult mai mult decît atît. Atunci ce este ştiinţa, dacă luăm în considerare nu numai elementele alcătuitoare ale omului (trup şi suflet), ci mai cu seamă pe Creatorul omului şi al tuturor lucrurilor care fac obiectul ştiinţei, adică pe Dumnezeu? De fapt, pe Dumnezeu şi întreaga Sa creaţie. Continue reading
Artistul creştin Îl are coautor pe Dumnezeu. Ba mai mult, el îşi semnează lucrarea după numele Creatorului.
Arta necreştină, însă, are un singur autor: artistul. Artistul necreştin este gelos pe Creator şi încearcă să Îl concureze. Nu împarte nimic cu El. Astfel, din talentul pe care l-a primit de la Dumnezeu, combinat cu unicitatea persoanei sale, tot de la Dumnezeu primită, spre a-şi demonstra arta, artistul extrage o formă artistică nerevelată încă, adică pe care Dumnezeu, deşi a creat-o El Însuşi, nu a descoperit-o încă nimănui. Prin aceasta, însă, fără să vrea, artistul nu aduce în atentie unicitatea creaţiei sale (care aparţine de fapt lui Dumnezeu), ci unicitatea personalităţii sale, adică tot a creaţiei lui Dumnezeu. Continue reading
Cînd omul este sau rămîne fără Dumnezeu, nădejdea lui se pierde, iar el începe, în schimb, să-şi facă speranţe. Speranţa este izvorîtă din mintea omului, pe când nădejdea coboară în sufletul şi în mintea lui din înaltul cerului şi îl conectează la planurile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nădejdea face ca planurile lui Dumnezeu, care există şi sînt concrete, să devină peste mai mult sau mai puţin realitate. În schimb, speranţa ne conectează la ceva ce noi dorim, dar care practic nu există decît în mintea şi în inima noastră, sub forma unui amestec de dorinţă, neputinţă şi strigăt de ajutor. Prin intermendiul speranţei, cu ajutorul minţii şi a tot felul de energii şi influenţe, putem crea noi înşine o anumită realitate, după planurile şi închipuirea noastră. Aşa ne învaţă, de altfel, şi cei care promovează gîndirea pozitivă, prin psihologie şi diferitele curente New Age. Continue reading
Civilizaţia este mama tuturor bunătăţilor… în viziunea majorităţii.
Am asistat recent la următoarea scenă: eram la poştă, iar două femei foarte sigure pe ele au adus un pachet enorm ca să fie expediat, bineînţeles, în străinătate. Funcţionara de la poştă, foarte politicoasă, le-a refuzat, spunînd că pachetul nu se încadra greutatea şi dimensiunile acceptate pentru expediere. Acest lucru a declanşat o adevărată scenă de manifestare a frustrării celor două doamne faţă de faptul că trăim în România şi că avem o ţară bună de aruncat la gunoi. Că nu avem pic de civilizaţie în noi şi că aşa ceva nu se întîmplă prin alte ţări.
După cum poate aţi ghicit, scena nu se derula deloc în temenii civilizaţiei atît de invocate, ci mai degrabă doamnele, de ofensate ce se simţeau, ţipau şi urlau ca la uşa cortului. România le mirosea probabil mai ceva decît WC-urile şi babele pe care le-au spălat prin occident, acolo unde s-au căpătat cu civilizaţia. Continue reading
Omul de ştiinţă în halat alb este noul model de infailibilitate. După eşecul infailibilităţii papale, omul de ştiinţă şi-a arogat el acest drept, neacceptîndu-se în vreun fel ideea că acesta s-ar putea înşela sau că un asemenea om ar putea fi pur şi simplu interesat şi răuvoitor. I s-au acordat astfel atribute divine (infailibilitatea) şi prezumţia absolută de bunăcredinţă şi bunăvoinţă faţă de oameni (pînă mai ieri, ştiam că numai Dumnezeu poartă aceste caracteristici).
Aceştia ne povestesc despre găuri negre, despre big bang, iar noi, neiniţiaţi în tainele ezoterismului ştiinţific, dăm din umeri şi primim totul după cum ni se spune. Ne pun fluor în pasta de dinţi ca să avem dinţii sănătoşi, iar noi acceptăm fluorul ca pe o poţiune magică pe care dacă nu o luăm, rămînem fără dinţi. Continue reading
Pînă în secolele trecute, diavolul a lucrat pe pămînt cu mult sîrg, distrugînd tot ce omul reuşea să împlinească. Bucuria i-o transforma în suferinţă, iubirea în umilinţă, iar roadele muncii lui erau adesea sărăcia şi mizeria. Era ca şi cum omul contruia o casă, iar diavolul venea noaptea şi o dărîma. Multă suferinţă şi amar au însoţit vieţile oamenilor din veacurile anterioare.
Dar lucrurile s-au schimbat. Viaţa oamenilor s-a modernizat, la fel şi tehnica de acţiune a diavolilor. Dacă în veacurile anterioare distrugeau ceea ce omul construia, pentru că acesta îşi începea mereu lucrul cu “Doamne ajuta!”, punîndu-L astfel temelie pe Hristos, astăzi, dimpotrivă, pentru că Dumnezeu nu îi mai intră omului în casă, diavolii zidesc alături de el. Sînt mari zidari (“mason” înseamnă zidar, constructor) şi mari arhitecţi (masonii îl denumesc pe dumnezeul lor “marele architect”). Continue reading
Un anume cititor de pe acest blog, care se autointitulează creştin ortodox practicant, îi acuza pe cei care se ţin de Sfînta Tradiţie şi de Sfinţii Părinţi de habotnicie şi de lipsă de sinceritate. De asemenea, spunea că îl preferă, spre exemplu, pe Richard Dawkins. Citez: “măcar el este sincer în ceea ce face şi ce spune”.
Precizez că numitul Dawkins, provenit el însuşi dintr-un mediu creştin (ca de altfel, şi Darwin, Nietzsche sau Stalin), poartă adevarate campanii, finanţate pe bani grei, ca sa scoată idea de Dumnezeu din capul oamenilor. Continue reading
Creştinismul a afirmat dintotdeauna că Pămîntul se află în centrul Universului, iar întregul Univers se învîrte în jurul Pămîntului. Este ceea ce numim viziunea geocentrică asupra lumii sau geocentrism.
Opiniile anticreştine, exprimate şi de ziarul creştin (sic!) Lumina, prin măiastra pană (tastatură) a dia-conului Mihalache (vezi articolul), ne proiectează în hăul nemărginit al Universului, aşa cum îl vede ştiinţa, în care omul este o fiinţă insignifiantă, în care rosturile şi zbaterile zilnice îşi pierd astfel orice semnificaţie. Cu alte cuvinte, sîntem prea mici într-un univers atît de mare, ca să ne credem cumva buricul lumii. Continue reading
Mai întîi, auzind despre această campanie, redactorul revistei Credinţa Ortodoxă ne-a trimis gratuit mai multe sute de numere mai vechi, însă bune-foarte spre a fi distribuite gratuit prin spitale. Continue reading
Oare ce ar fi fost dacă nu erau conspiraţiile mondiale, dacă oamenii ar fi fost lăsaţi în pace, să-şi ducă viaţa în linişte? Măcar am fi ştiut că putem să trăim fără griji, fără să ne gândim că cineva urmăreşte să facă din copilul nostru, pe care îl lăsăm în faţa televizorului sau îl trimitem la şcoală, un zombie fără personalitate – slugă a unui sistem satanic mondial. Ar fi fost mai bine? Desigur. Însă numai până la un punct. De ce? Continue reading
Dumnezeu ne-a lăsat porunca milosteniei, cerîndu-ne să-i hrănim pe cei săraci. Dar scris este: Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4).Astăzi, după cum vedem, sufletul suferă de foame mai mult decît trupul.
Internetul ne intră în case, informîndu-ne în legătură cu pericolele care ne pasc la ora actuală, legate de microcipuri, ecumenism, Noua Ordine Mondială, globalizare, New Age, Antihrist ş.a.m.d. Există, însă, locuri, este vorba mai ales de mediul rural, unde asemenea informaţii nu pătrund, deoarece mass media oficială are grijă să “îi protejeze” pe oameni ca să nu afle mai nimic. De aceea, lansăm campania SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. Continue reading
De ceva vreme, în peisajul ortodox românesc au apărut voci care condamnă atitudini cum ar fi cea a lui Dan Puric, pe motiv că duc la creşterea mîndriei şi slavei deşarte şi îi îndepărtează pe oameni de pocăinţă. În aproximativ aceeaşi categorie ar putea intra şi lucrarea maicii Siluana, acuzată uneori că tratează omul cu prea multă înţelegere, că îi aprobă anumite comportamente instinctuale, că în ansamblu, îl abordează diferit decît l-ar aborda un duhovnic, dinaintea căruia fiecare trebuie să vină cu umilinţă şi cu pocăinţă în suflet.
Este firesc să dorim să menţinem Ortodoxia curată, aşa cum ne-au predat-o Sfinţii Părinţi. Continue reading
Omul de carieră este invidiat, fiind situat sus pe scara ierarhică a societăţii. Este, însă, acesta un om liber? Social, el este apreciat, respectat şi iubit, însă nepunîndu-L cu adevărat pe Dumnezeu la temelia a ceea ce face, el nu lucrează, ci munceşte. Dumnezeu lucrează, pe cînd diavolul munceşte din greu, se chinuie şi transpiră, aleargă după bonusuri, stă peste program. Dumnezeu este liber în lucrarea Sa, pe cînd diavolul este forţat spre muncă de condiţia lui inferioară. A lucra este un gest de libertate, pe cînd a munci este o condiţie a sclaviei. Continue reading
O casă de producţie din S.U.A. doreşte să realizeze un film artistic despre suferinţele îndurate de români în închisorile comuniste. Iniţial, m-au solicitat să-i ajut să realizeze filmul. De aceea, am apelat la toţi cei care ar fi putut la rîndul lor să-mi dea o mână de ajutor. Iată, însă, ce s-a întîmplat pînă la urmă:
Din păcate, cei care realizează filmul, în urma unor tentante „presiuni financiare” venite din partea unei organizaţii protestante, au decis să meargă pe varianta preamăririi eroului lor evreu convetit la protestantism (iar apoi la Ortodoxie, dar fără să mai recunoasca lucrul acesta). Comentariile sunt de prisos. Le mulţumesc celor care m-au ajutat şi adaug cuvintele unei persoane care a răspuns cu cea mai mare deschidere apelului meu: Continue reading
Pînă să cresc mare şi să „gust” din democraţie, nu am auzit cuvîntul „fanatic”, decît din cărţile de istorie. Curios lucru că „fanatic” a fost de la început pentru mine sinonim cu unii „tovarăşi” promotori aprigi ai democraţiei şi ai liberalismului, în nici un caz cu creştinismul, aşa cum ni se cere să gîndim acum. Inocenţa copilăriei, deh… Continue reading
De o bună bucată de vreme încoace, numeroşi oameni îşi cîştigă pîinea de toate zilele prin muncă intelectuală. Unii lucrează fără să fie nevoiţi şi duminica, spunînd că a face o asemenea muncă nu este un păcat, ci păcat ar fi doar să faci curăţenie, să coşi, să găteşti, să tai, să baţi cuie etc. Bineînţeles că nu vorbim aici despre a citi o carte sau de a privi un film, ci de a lucra (a munci) efectiv cu mintea. Continue reading
De ceva vreme, Andrei Pleşu a afirmat cu referire la Dan Puric că este semidoct, impostor şi fals. Paradoxal, s-ar putea ca domnul Pleşu să aibă pe undeva dreptate. Iată de ce:
În privinţa primei acuzaţii, oricît de multe cunoştinţe am asimila, niciodată, nimeni, nu le va putea şti vreodată pe toate. Cei care ajung la o anumită cantitate de cunoştinţe, se consideră mari învăţaţi, cu toate că în realitate, singur Dumnezeu, în calitatea Sa de atotştiutor, poate primi cu adevărat titulatura de Fiinţă cultă. Ceilalţi sînt simpli imitatori, care poartă numele de „culţi”, deşi nu au înaintat în cunoaştere mai mult decît broasca printr-un salt către cer. Continue reading
Adesea, omul credincios îşi pune întrebarea firească: „În ce măsură este bine să merg la psiholog?” Au fost cazuri nenumărate de oameni (printre care mă număr şi eu) ce au beneficiat de ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut. S-a ajuns pînă acolo încît au existat chiar voci care au spus că lucrări precum Psihoterapia ortodoxă a Mitropolitului de Nafpaktos, Ierotheos Vlachos, nu ar fi trebuit scrise, spre a nu crea confuzie în mintea oamenilor care nu sînt hotărîţi încă pe ce cale să meargă: la preot, la psiholog sau la amîndoi? Continue reading
Doi tineri, destul de ameţiţi de licoarea bahică, au ieşit într-o seară dintr-un bar într-o ceaţă deasă, de s-o tai cu cuţitul. Vizibil dezorientaţi, au mers ei o vreme aşa, pe nişte străduţe, cînd deodată, au văzut trecînd un om dinaintea lor şi l-au întrebat:
Deunăzi, un ateu, interesat totuşi de problemele de credinţă, mi-a pus următoarea întrebare:
„− Nu înţeleg, cum puteţi voi, creştinii, să credeţi în Dumnezeu? Toată agitaţia voastră în jurul paşapoartelor biometrice mi se pare o inepţie. Aş vrea să cred în cauza voastră, dar nu aveţi dreptate!” Continue reading
Oamenii se aruncă cu capul înainte, rupînd una după alta toate barierele pe care le văd dinaintea lor. Îşi testează mereu limitele, după care pur şi simplu le încalcă, căutînd noi limite. Probabil se comportă aşa în căutarea libertăţii sau a unui sens în viaţă. Astfel, s-a ajuns să nu mai existe practic nici o limită în îndrăzneala lor. Unii consideră lucrul acesta firesc, alţii şi-au pierdut minţile, însă mai există unii care asistă îngroziţi la destrămarea familiei, la distrugerea moralităţii, la crearea hibrizilor umano-animali şi la alte asemenea lucruri limitate numai de imaginaţia umană, şi aceasta din ce în ce mai nelimitată. Continue reading
Mi s-a dat ocazia să regăsesc în diferite lucrări de artă sau literare ale unor oameni creştini bine intenţionaţi numele sau chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu era prezent, invocat, luat ca martor, însă dincolo de toate acestea, eram dinaintea unor lucrări egocentrice, în nici un caz hristocentrice.
Care este deosebirea dintre lucrările egocentrice, deşi cu elemente creştine, şi cele creştine cu adevărat? Continue reading
Vreme de mai mulţi ani, am scormonit internetul în căutare de noi şi noi materiale despre ce se întîmplă dincolo de aparenţe, mai precis despre subiecte precum planurile masonice de dominare a lumii, microcipuri şi alte asemenea. Niciodată nu mi-a fost, însă, mai frică să urmăresc asemenea subiecte ca acum, recent, cînd dintr-odată, am văzut că ceea ce uneori părea a fi doar o „teorie a conspiraţiei” s-a materializat în ţara noastră mult mai devreme decît s-ar fi aşteptat aproape oricine. Am început, ca mulţi dintre oameni, să mă gîndesc serios la cele ce se vor întîmpla poate chiar în timpul vieţii noastre. Sentimentul de frică şi chiar de panică a ajuns la apogeu cînd, deunăzi, m-am încumetat în sfîrşit să mă uit la cele două filme prezentate recent de Altermediala adresa: Continue reading
Frumosul este un dar de la Dumnezeu şi o caracteristică a Lui. Tot ce a creat Dumnezeu este frumos. Urîţenia a existat din momentul căderii lui Lucifer. Dacă Dumnezeu este Frumuseţea absolută, Lucifer şi cohorta lui de fiinţe întunecate sînt întruchiparea maximului de urîţenie (urîciune) care poate fi atins de o fiinţă. Continue reading
Să ne imaginăm un om stând pe un pat de spital, conectat la aparate. Acest om poate supravieţui numai dacă îi sînt administrate în mod corect anumite lichide, dacă aparatele sînt bune şi sînt programate să lucreze în funcţie de necesităţile trupului pe care îl ţin în viaţă. Omul acesta a ajuns în situaţia de a fi dependent de aparate din cauza faptului că a făcut alpinism fără protecţie şi şi-a vătămat coloana vertebrală.
Din fericire, starea lui nu este ireversibilă. Trebuie mai întâi să aibă multă răbdare, să suporte dependenţa de aparate şi să facă cu regularitate anumite exerciţii care, în timp, îi vor reda complet mobilitatea. Continue reading
Omul este supus desacralizării de mic. El ajunge în această lume ca un mic prinţ dintr-un basm, căruia i se făgăduieşte o împărăţie veşnică, dacă făcîndu-se voinic şi neînfricat, va putea să ajungă pînă dincolo de Valea Plîngerii, unde se află împărăţia pregătită de Dumnezeu pentru noi toţi. Odată ajuns în lumea aceasta a plîngerii, ca nişte lupi hămesiţi şi ca nişte diavoli, noi toţi îi furăm copilului cîte puţin din cununa şi din hainele de prinţ, pînă îl lăsăm gol, dezolat, neîncăput de această lume, neînţeles, fără vreun sens şi fără direcţie. Continue reading
În contextul haosului contemporan, omul caută disperat să găsească unde se află cauzele distrugerii sale. Unde a greşit? De ce anume nu îi merge bine? De ce părinţii şi strămoşii noştri aveau vieţi mult mai bune ca ale noastre?
Atunci cînd nimic, nici o lege omenească, nu te poate opri de la distrugere şi autodistrugere, există mereu o voce interioară, numita conştiinţă, care nu numai că îţi reglează comportamentul, dar te ajută să îţi dai seama pe ce cale să mergi. Ea este forul interior sădit de Dumnezeu în fiinţa noastră prin care ştim, dacă vrem să ştim, că nu sîntem la voia întîmplării. Conştiinţa este un soi de îngrădire, ce ne fixează coordonatele între care putem să ne mişcăm fără să punem pe nimeni în pericol şi fără să fim în pericol noi înşine. Continue reading
Curentele de tip New Age care se lansează în ultima vreme puternic pe „piaţa” românească, ne propun modele de gîndire novatoare, ce combină concepţii psihologice cu aspecte ale spiritualităţii orientale, toate adunate într-un creuzet din care ni se promit soluţii concrete de îmbunătăţire a vieţii, a relaţiilor cu ceilalti şi a întregii noastre existenţe fizice şi spirituale. Continue reading
Unul din argumentele cel mai adesea folosite împotriva icoanelor ortodoxe este porunca a doua din Vechiul Testament: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul” (Ieşirea 20, 4). Acest tip de gîndire iconoclastă nu ţine, însă, seama de faptul că realitatea de dinaintea întrupării Mîntuitorului s-a schimbat radical atunci cînd Dumnezeu, în Persoana Fiului, a venit pe pămînt, a luat toate cîte erau ale omului, afară de păcat, suindu-le pe Cruce, răstingindu-le, înviindu-le şi ridicîndu-le apoi la cer. Continue reading
De ce Dumnezeu nu răspunde răului din lume din epoca în care trăim?
În Vechiul Testament, cunoaştem destule cazuri în care, umplindu-se paharul mîniei cereşti, Dumnezeu a intervenit violent sau paşnic pentru a aşeza lucrurile înapoi în matca lor. Aşa s-a întîmplat la potopul lui Noe, cu Sodoma şi cu Gomora sau în Babilon, cînd oamenii au fost opriţi din nebunia lor prin încurcarea limbilor. Continue reading
Duminică la biserică începuse slujba. Era plin de lume. Preotul slujea, strana îngîna cîntările după el… La un moment dat, au intrat în biserică doi indivizi cu cagule pe faţă şi cu automate în mîini, urlînd ca descreieratii:
– Care este gata să încaseze un glonţ pentru Hristos să rămînă în biserică!!!! Continue reading
Ateismul a existat dintotdeauna, din momentul căderii în păcat, deoarece într-un suflet supus legilor psihice (în termini ortodocşi, legilor stricăciunii), el se naşte aproape inevitabil ca o reacţie de opoziţie, de negare automată, faţă de o afirmare atît de categorică în cazul nostru, fiind vorba aici despre un adevăr greu de acceptat, şi anume existenţa lui Dumnezeu. Continue reading
DA! Sînt sau pot fi. Deşi Dumnezeu a creat desăvîrşit lumea văzută şi nevăzută, El a lăsat omului posibilitatea să-şi pună propria amprentă, care înfrumuseţează sau mai bine-zis îmbogăţeşte în frumuseţe materialul uneori brut pe care Creatorul i l-a pus la dispoziţie. Astfel că, oamenii înzestraţi cu talent, indiferent din ce domeniu, au scos de-a lungul timpului la lumină frumuseţi care încîntă ochiul, inima şi mintea. Continue reading
Deşi fiinţe raţionale şi inteligente, oamenii au fost adesea comparaţi cu oile sau chiar numiţi turmă de oi. Comparaţia nu este prea măgulitoare. Este ea, însă, adevărată? Se pare că da, pentru că Însuşi Dumnezeu a făcut această comparaţie. Fiul Său S-a jertfit ca un Miel, iar pe oamenii Săi îi numeşte turma Sa. Continue reading
Din Europa de Est, cu toate complexele şi frustrările de român, m-am avîntat acum cîţiva anişori, vreo 9, spre Occident.
Am pornit cu trenul de la Piatra Neamt şi după mai multe opriri şi schimbări de situaţie, am coborît în sfîrşit în gara din Strasbourg. Aveam o bursa oferită de Consiliul Europei şi de Comisia Europeana pentru a studia timp de o luna Drepturile Omului, în virtutea faptului că în vremea aceea eram studentă la Drept. Continue reading
Lucrările artistice se împart în originale şi autentice, unde originalul îi aparţine omului, iar autenticul lui Dumnezeu. Autenticul este supărător pentru omul original, care nu mai poate fi autentic niciodată, atîta vreme cît nu se întoarce la izvoarele harului, adică la Dumnezeu. Continue reading
(traducere şi adaptare din limba engleză – autor anonim)
Odată, un om se plimba pe aleile străjuite de cuştile imense ale unei grădini zoologice. Dintr-odată, privind înspre cuşca leului, văzu o fetiţă aplecînd-se prea mult înspre fiorosul animal. În clipa următoare, leul o prinse de haină, trăgînd-o cu putere înăuntru ca să o devoreze. Părinţii începură să urle, oamenii din jur rămaseră înmărmuriţi. Nimeni nu îndrăzni, însă, să se apropie de cuşcă pentru a salva fetiţa. Continue reading
Cine se mai gîndeşte ce se va întîmpla cu o legendă a muzicii, care în viaţa ei a fost adulată de fani? Va veni o vreme cînd se va temina totul şi tuşind încet, îşi va da duhul în mîna stăpînului ei, întunericul.
De atunci încolo, ce va fi? Trupul ei va fi îngropat, i se va arunca ţărînă peste sicriu, iar peste 7 ani va fi dezgropat. Şi ce se va găsi în sicriul pe jumătate putrezit? O sacoşă de oase şi două silicoane.
Omul contemporan vede totul prin prisma raţiunii. Atunci cînd înţelege un anume lucru, el spune că lucrul acela este raţional şi îl acceptă ca pe un fapt de necontestat.
Ştim, însă, că Însuşi Dumnezeu este raţional. Oamenii sînt zidirea Sa, înzestraţi cu darul raţiunii. Atunci de ce Biserica vorbeşte negativ despre oamenii raţionali? Oare pentru că raţionează, adică gîndesc prea mult?
Comentarii recente